În rânduiala Bisericii Ortodoxe, îngroparea în cimitir nu este doar o chestiune administrativă sau de tradiție, ci ține de statutul duhovnicesc al persoanei. Există situații precise în care Biserica nu poate oferi această rânduială, iar una dintre ele este legată direct de viața trăită în afara cununiei religioase. Întrebarea care apare frecvent este dacă o persoană căsătorită doar civil, dar necununată, mai are voie să intre în biserică și dacă poate primi iertare de la Dumnezeu.
Cuprins:
Cine nu se îngroapă în cimitir potrivit rânduielii bisericești
Potrivit explicațiilor oferite de Părintele Nicolae Tănase, Biserica stabilește clar cinci categorii de oameni care nu se îngroapă în cimitir. Nu este vorba despre o judecată omenească, ci despre o rânduială canonică legată de raportarea vieții omului la Dumnezeu. Aceste categorii sunt: spânzurații, nebotezații, sectanții (ereticii), ateii și cei necununați.
Trăirea în afara cununiei religioase nu este privită ca un simplu detaliu formal, ci ca o stare continuă de ruptură față de binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea, gravitatea acestui păcat este subliniată chiar prin comparație cu alte fapte extrem de grave, pentru care totuși există rânduială de îngropare.
De ce necununații sunt opriți de la îngroparea în cimitir
Explicația este una directă și lipsită de ambiguități. A trăi necununat înseamnă a refuza conștient rânduiala lui Dumnezeu, nu din neștiință, ci din alegere. Spre deosebire de alte păcate, care pot fi rezultatul unei căderi, al unei greșeli sau al unei slăbiciuni de moment, necununia presupune o stare continuă asumată.
Biserica nu pune opreliști în cimitir pentru criminali, deoarece în cazul acestora există posibilitatea pocăinței, a necunoașterii sau a unei greșeli extreme recunoscute. În schimb, viața trăită fără cununie religioasă este considerată o sfidare constantă a rânduielii dumnezeiești. Din acest motiv, gravitatea este percepută ca fiind mai mare, iar consecința este oprirea de la îngroparea în cimitir, așa cum explică limpede Părintele Nicolae Tănase.
Are voie o persoană necununată să intre în biserică și să ceară iertare?
Intrarea în biserică este o problemă distinctă de cea a îngropării. Totul depinde de scopul pentru care persoana intră. Dacă intrarea este făcută din dorința de îndreptare, de spovedanie și de schimbare a vieții, atunci nu doar că este permisă, ci este necesară. Biserica rămâne locul unde omul poate pune început bun unei vieți noi, indiferent de starea în care se află.
Așa cum subliniază și Părintele Nicolae Tănase, nu ușa bisericii este închisă pentru cel necununat, ci rânduiala deplină a vieții bisericești este condiționată de asumarea cununiei. Pocăința sinceră și dorința de îndreptare deschid calea iertării, dar nu pot ocoli rânduiala stabilită de Biserică.
„O fată căsătorită civil, dar nu şi în faţa Domnului, stă împreună cu soţul ei. Credeţi că este păcat să intre în biserică? Are iertare din partea Domnului?”
„Nu este vorba dacă este păcat sau nu, ci problema este că cinci categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir: spânzuraţii, nebotezaţii, sectanţii (ereticii), ateii şi necununaţii.”
”Pentru că a trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu, iar de reţinut este că ucigaşii se îngroapă în cimitir. De ce? Nu ştie de ce a omorât, cum a omorât, a fost greşeala lui, păcatul lui, s-a spovedit sau nu s-a spovedit. El se îngroapă în cimitir. Biserica n-are oprelişti în cimitir pentru criminali, dar pentru necununaţi da. Ei nu se îngroapă în cimitir. De aici vedeţi cât este de grav păcatul necununiei. Problema cu intratul în biserică este altceva şi depinde de ce intrăm. Poate vrea să intre în biserică să se spovedească şi să pună început vieţii lui celei noi, deci atunci este foarte bine.”
Rânduielile Bisericii nu sunt menite să excludă, ci să arate limpede consecințele unei vieți trăite în afara binecuvântării lui Dumnezeu. Faptul că anumite categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir, între care se află și cei necununați, nu reprezintă o sancțiune arbitrară, ci exprimă gravitatea unei alegeri asumate pe termen lung, așa cum explică Părintele Nicolae Tănase. În același timp, Biserica nu închide ușa celui care caută îndreptarea, iar intrarea în biserică, spovedania și dorința sinceră de schimbare rămân căi deschise pentru oricine vrea să pună început vieții celei noi. Mesajul transmis în mod clar în volumul „Soțul ideal, soția ideală”, publicat la Editura Anastasis, este unul fără echivoc: rânduiala nu poate fi ocolită, dar pocăința autentică nu este niciodată refuzată.
