Despre sfinţi şi pustnici necunoscuţi

pustnici-sfinti-muntele-athos

În Kiriakonul Mănăstirii Kafsokaliviei există o pictură a unui sfânt necunoscut care are inscripţia: «Sfinţitul Eufrosin al Mănăstirii Iviru, care a trecut în lumea drepţilor». În mâna sa dreaptă ţine un sul desfăşurat pe care scrie: «Având o inimă curată şi trăind în mijlocul tulburării, a adormit în Domnul». El poartă o haină călugărească, îngenuncheat la rugăciune.

***

Biograful Sfântului Acachie, părintele Iona de la Kafsokalivia, a scris la sfârşitul lucrărilor sale despre sfinţii mucenici contemporani cu Sfântul Acachie: «Aceşti mucenici sunt pietre preţioase, plecate la Dumnezeu, cum a fost binecuvântatul Eufrosin, care a strălucit ca un alt soare în Sfânta Mănăstire Iviru. Din cauza faptului că se purta foarte simplu şi era înainte-văzător, el vorbea în sens figurativ, fiind capabil să vadă faţa interioară, nevăzută, a oricui. Moaştele sale n-au fost găsite în mormânt în ziua pregătită pentru mutare. Şi în Muntele Athos încă mai există călugări ca el».
Părintele Gherman, care şi-a trăit viaţa de nevoinţă pe lângă un părinte român din Hairi (în zona Lavrei), a visat într-o noapte trei părinţi cuvioşi, care-i spuneau:
– Ai grijă, noi trei stăm aici. Să nu ne deranjezi şi spune celorlalţi să facă la fel.
Părintele Gherman a povestit această descoperire părintelui său duhovnic, renumitului Neofit Karamanlitul, care vieţuia în muntele Karmilion, pe versantul vestic al Kerasiei, în pustia Sfântului Vasile. Părintele Neofit a căutat insistent, cu râvnă şi mare dorinţă, în toate peşterile şi schiturile pustii din acea zonă, dar nu a putut să găsească sfintele moaşte ale pustnicilor. Puţin după aceea, cei trei părinţi s-au arătat din nou părintelui român astfel:
Odată, pe când mergea la Paraclisul Sfântului Nil, pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, a simţit o mireasmă deosebită, sfântă, aşa cum au simţit-o mulţi părinţi mai înainte (printre care şi prezentul scriitor, aşa cum este el, nevrednic şi ultimul dintre toţi).
Oricum, în acel moment, evlaviosul părinte Neofit a simţit foarte puternic mireasma. De aceea, el s-a hotărât să-i caute izvorul şi s-a rugat sfinţilor să-i arate unde odihnesc sfintele lor moaşte. În acel loc era un zid. Pe când dădea deoparte pietrele zidului, a văzut în spatele lui deschizându-se o peşteră. Din acel loc venea mireasma sfântă. El a încercat să intre în peşteră, dar a fost oprit de o voce care i-a spus:
– Nu ne deranja. Noi suntem trei şi locuim aici. Vrem ca nimeni să nu ne deranjeze.
Bunul şi evlaviosul părinte a blocat intrarea peşterii şi a plecat, lăudând pe Dumnezeu şi pe aceşti necunoscuţi sfinţi, preţioşi crini de pustie ai Muntelui Athos. El a dezvăluit locul peşterii numai ucenicului său, Ilarion.
Părintele român Gherasim, care a repovestit această întâmplare, a trăit timp de 40 de ani în Muntele Athos.

***

Cu mulţi ani în urmă, în căsuţa care se află mai jos de Kiriakonul din Kafsokalivia, un frate începător din Bulgaria, pe nume Iacov, era sub ascultarea unui părinte grec foarte sever. Iacov dorea să ducă o viaţă ascetică mai aspră şi din acest motiv venea noaptea în pridvorul bisericii să se roage în faţa icoanei Sfintei Treimi.
Într-o noapte cu lună plină, pe când se ruga, a auzit paşii unui om. S-a ascuns şi a văzut intrând în pridvor un om gol, cu păr lung şi alb şi cu o barbă foarte lungă. Bărbatul a binecuvântat cu semnul crucii uşa bisericii, care s-a deschis singură. A intrat, s-a închinat la icoane şi apoi a ieşit binecuvântând din nou uşa bisericii cu semnul crucii, aceasta închizându-se singură datorită puterii divine. Apoi a apucat drumul către Kerasia.
Fratele Iacov, copleşit de admiraţie şi curiozitate, l-a urmărit pe acest necunoscut pustnic pas cu pas. În curând ei au atins locul Crucii, au luat-o spre dreapta şi au pornit unul în spatele celuilalt pe cărarea ce ducea spre vârful Athosului. Când pustnicul a ajuns la Biserica Maicii Domnului, fratele a mărit pasul şi a sărit în faţa lui, făcând o metanie şi implorându-l să-l primească sub ascultarea lui.
«Nu poţi sta aici, fiul meu», a spus pustnicul necunoscut. Iacov a insistat, udând pământul cu lacrimile sale. «Întoarce-te la bătrânul tău, fii ascultător şi vei fi mântuit. Nimeni nu poate îndura traiul în acest loc fără a avea har dumnezeiesc şi trebuie să mai ştii că în curând vei muri».
Iacov s-a întors şi a povestit părinţilor tot ce s-a întâmplat, s-a dus la duhovnic, s-a pregătit pentru moarte şi trei săptămâni mai târziu a adormit în Domnul.
Se spune că în timpul mutării moaştelor lui, o mireasmă s-a simţit venind dinspre ele.

***

Acum 50 de ani a avut loc următorul eveniment:
Un pelerin evlavios din Creta a pornit la drum spre Muntele Athos, pentru a-l vizita pe vărul său, părintele Eftimie, un isihast care trăia în chilia situată în partea de sud a Mănăstirii Sfânta Ana Mică. De la docul Schitului Sfânta Ana, el a pornit mergând pe cărări necunoscute, râpe stâncoase şi văi, până când a ajuns într-un loc numit Pina (Foamea). Acolo era o fundătură. A trebuit să continue căţărându-se până ce, în sfârşit, cu mare greutate, a ajuns la locul sihaştrilor, numit «Locul Arhanghelilor», locul unde cretanul Agapie Landos a scris «Mântuirea Păcătoşilor». Din acel punct a ajuns la chilia rudei sale.
Acolo a fost primit cu ospitalitate. Când şi-a tras răsuflarea după o aşa aventură, a zis către părintele Eftimie:
– Vere, spune-mi, când ai de gând să îngropi trupul pe care l-am văzut acolo sus, pe stânci, într-o peşteră? Aş dori să fiu martor la o înmormântare făcută în Muntele Athos.
Când părintele Eftimie a auzit despre omul mort din peşteră, el împreună cu vărul său şi bătrânul Ciprian Aurarul au pornit în căutare pe întreaga zonă, metru cu metru. Dar nu au găsit nimic. Aproape de apusul soarelui au simţit o mireasmă de tămâie, venind dinspre râpe, mireasmă pe care părintele Ciprian o simţise şi înainte.
Atunci pelerinul a povestit:
– Lângă acest copac era peştera. Am intrat, şi acolo, pe pat, un bătrân cuvios dormea. La început nu mi-am dat seama că era mort. Apoi m-am apropiat şi am văzut că avea o cruce pe frunte; lângă el era o icoană cu Maica Domnului şi o candelă aprinsă. Mi-am făcut cruce, m-am închinat de trei ori şi am simţit miros de tămâie. Am plecat gândindu-mă că nu aţi avut timp să-l îngropaţi în acea zi.

***

Între anii 1977–1978, «dikaios-ul»* Schitului Sfânta Ana era călugărul Chiril. În timpul lunii septembrie a primit ca oaspete pe un creştin ortodox libanez, refugiat în Grecia din cauza războiului din Liban.
Acest libanez evlavios avea o dorinţă puternică de a urca pe vârful Muntelui Athos. Aşa că, dimineaţa devreme, cu ajutorul indicaţiilor date de «dikaios», a pornit la un lung şi obositor urcuş. În aceeaşi zi, în timpul serii, s-a întors la Kiriakonul schitului. În următoarea zi, după Sfânta Liturghie, a putut, cu puţinele cuvinte greceşti pe care le ştia, să relateze următoarea întâmplare minunată:
În locul numit Vavila, mai jos de vârful muntelui, unde începe o pantă mare, s-a oprit pentru a se odihni un moment. În timp ce căuta un loc de odihnă, deodată a văzut în faţă o casă din care au ieşit doi bătrâni pustnici. De îndată ce l-au văzut, l-au întâmpinat cu dragoste şi i-au dat smochine proaspete, care aveau o aromă de nedescris, şi apă rece. Oboseala i-a dispărut complet.
El a mai văzut alţi zece călugări cuvioşi în casă, fiecare dintre ei sprijinindu-se într-o cârjă** şi rugându-se cu şiragul de metanii. Ei au răspuns întrebărilor lui, spunându-i că locuiau acolo de foarte mult timp şi că nu făceau nimic altceva decât să se roage pentru lumea întreagă. Toate aceste lucruri şi altele i-au adus pelerinului uimire şi admiraţie. El a spus că toţi erau de aceeaşi vârstă.
Când «dikaios-ul» şi ceilalţi au auzit, au fost surprinşi şi L-au slăvit pe Dumnezeu pentru minunile Sale prin sfinţii Săi.
(*Dikaios – termenul folosit pentru stareţul unui schit; câteodată este folosit pentru ajutorul stareţului unei mănăstiri.)
(**Este vorba despre aşa numitul «lemn al lenei» (τεμπελόξυλον), pe care se sprijină asceţii ce stau în picioare la rugăciunea de noapte.)

***

În zona dintre Marea Lavră şi Kafsokalivia, cu mult timp în urmă, a locuit un bătrân călugăr numit Panaretos. Într-un timp, s-a hotărât să facă o grădină în faţa chiliei cu scop dublu: pentru a se osteni şi pentru a avea o mângâiere în asprul deşert din recolta grădinii. După trudă şi sudoare, timp de multe zile, săpând în acel loc pietros, a lovit o piatră netedă, a ridicat-o cu greutate şi acolo a văzut un mormânt în care zăcea un trup îmbrăcat în veşminte sfinte de preot, ca şi cum ar fi fost îngropat ieri. Acest trup răspândea o minunată mireasmă.
Părintele Panaretos fusese acolo pustnic timp de peste 50 de ani, dar nu auzise niciodată de viaţa sau moartea vreunui renumit pustnic, ca acela din mormânt. După primele emoţii, a început să plângă, rugându-se: «Sfinte al lui Dumnezeu, dezvăluie-mi cine eşti şi câţi ani ai trăit în acest loc pustiu. Îţi mulţumesc că mi-ai destăinuit sfântul tău lăcaş, mie, nevrednicului».
Părintele Panaretos, bătrân evlavios cum era, a rămas treaz toată noaptea, rugându-se şi cugetând, deoarece hotărâse să povestească despre găsirea sfintelor moaşte la Sfânta Mănăstire Marea Lavră. Dimineaţa devreme a adormit şi l-a visat pe sfântul necunoscut, care i-a vorbit aspru.
– Ce faci aici, Avva?
– Sfinte a lui Dumnezeu, m-am gândit să dau de ştire Mănăstirii Lavra să vină să te ia, pentru că eşti uitat şi părăsit aici, a răspuns părintele înspăimântat.
– Noi nu ne-am ostenit împreună, aşa că de ce vrei să-mi muţi trupul? M-am nevoit aici peste 50 de ani. Pune-mă înapoi, te rog. Pune piatra de mormânt la loc şi nu dezvălui nimic nimănui cât vei trăi.
Bătrânul Panaretos s-a trezit, a acoperit mormântul şi s-a simţit mai bine. S-a rugat totdeauna sfântului necunoscut. După ce a ajuns destul de bătrân şi a venit să locuiască în Kafsokalivia, puţin înainte de a muri, a povestit părinţilor ce s-a întâmplat, fără să dezvăluie locul sau alte amănunte.

***

În viaţă curată şi în sărăcie trăiau în pădurile Sfântului Munte şapte călugări (sau 12, luându-ne după spusele unor pustnici) complet goi şi hrănindu-se ca păsările cerului, cu verdeţuri sălbatice, rădăcini, castane şi alune. Se spune că primeau Sfânta Împărtăşanie în peştera Sfântului Petru de la părintele Daniel, renumitul isihast. Nu ştim dacă ei mai sunt încă în viaţă.
Învăţatul călugăr, Spiridon Kambanaos, doctorul de la Marea Lavră, a scris despre aceşti «îngeri pământeşti şi oameni cereşti»: «Şi ce putem spune despre cei care locuiesc în zona Krya Nera, unde doar privirea lui Dumnezeu, Care vede toate, le poate ştii felul lor de viaţă?».

***

Renumitul pustnic Damaschin de la Sfânta Ana, în timp ce săpa în jurul chiliei sărăcăcioase din apropierea Schitului Sfânta Treime, a descoperit trei sfinte trupuri întregi, care răspândeau o mireasmă cerească. Dis-de-dimineaţă, plănuia să anunţe Schitul Sfintei Mănăstiri Lavra despre această minunată descoperire. În timp ce se ruga, trei oameni cereşti au apărut în faţa lui cu priviri aspre şi au spus:
– Dacă am fi dorit, părinte Damaschin, să fim slăviţi de oameni, nu am fi venit să trăim pe aceste stânci, unde eram lipsiţi chiar şi de apă, pentru dragostea lui Hristos şi împărăţia cerurilor. Deci, pune aceste trei moaşte într-un loc ascuns, până la învierea morţilor.
Cu evlavie şi bucurie, cuviosul pustnic a făcut exact cum i s-a spus. A pus moaştele într-un loc ştiut doar de el şi neştiut de părinţii schitului.

Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Sursa: Sfantul Munte Athos

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Liliana spune:

    Pentru rugaciunile cuviosilor si sfintilor,Doamne Iisuse Hristoase,miluiete-ne pa noi!

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.