Minunea tăcută a vederii: mărturia unui om salvat de la orbire prin rugăciunile Sfântul Paisie Aghioritul
În rândul mărturiilor care s-au păstrat despre ajutorul primit prin rugăciunile Sfântului Paisie Aghioritul, există întâmplări lipsite de spectaculos exterior, dar încărcate de o forță duhovnicească greu de cuprins în cuvinte. Una dintre acestea este relatarea lui Xinari Nicolae, un om simplu din orașul Pafos, a cărui viață a fost schimbată într-o clipă de suferință și rugăciune.
Cuprins:
Această întâmplare nu vorbește doar despre o vindecare trupească, ci mai ales despre felul în care Dumnezeu lucrează în momentele-limită, când frica, durerea și nădejdea se întâlnesc într-o rugăciune curată, venită din adâncul inimii.
Momentul accidentului – clipa în care totul părea pierdut
Xinari Nicolae își câștiga existența ca instalator, muncind din greu pentru a-și întreține familia. Într-o seară de iulie a anului 1997, după ce își terminase lucrul și se pregătea să plece, o neatenție banală a devenit un pericol grav. Amurgul făcea vizibilitatea slabă, iar un cârlig metalic, folosit pentru întins rufe, i-a pătruns direct în ochi.
Durerea a fost cumplită, iar spaima aproape paralizantă. În acele clipe, gândul nu era doar la suferința imediată, ci la consecințele pe termen lung: posibilitatea de a rămâne orb și de a nu-și mai putea îngriji cei trei copii.
Rugăciunea unui tată și intervenția neașteptată
Până la revenirea proprietarului cu uneltele necesare, Xinari Nicolae a rămas singur cu durerea și cu frica. Atunci, fără formule sofisticate sau cunoștințe teologice, a făcut singurul lucru pe care îl putea face: a plâns și s-a rugat.
În acel moment, potrivit propriei sale mărturii, a apărut înaintea lui un monah necunoscut, slab, îmbrăcat în rasă neagră. Prezența acestuia nu a fost una care să inspire teamă, ci o liniște adâncă, însoțită de un fior care l-a făcut să-și facă semnul Sfintei Cruci. A simțit mâna monahului pe bărbie, capul ridicat ușor, iar cârligul a ieșit din ochi fără durere.
Confirmarea medicală și taina neînțeleasă
La dispensar, medicii au constatat existența unei tăieturi în pupila ochiului, dar nu au putut explica modul în care obiectul fusese scos fără intervenție medicală. I-au prescris tratament local și i-au recomandat să țină ochiul pansat câteva zile. Pentru știința medicală, cazul rămânea o anomalie; pentru cel care trăise întâmplarea, era deja o certitudine lăuntrică.
Recunoașterea Sfântului – întâlnirea de pe perete
A doua zi, intrând într-un magazin, privirea i-a fost atrasă de o fotografie afișată pe perete. Chipul îi era cunoscut. Era exact omul care apăruse înaintea lui în momentul accidentului. Întrebând cine este, a aflat că era vorba despre un monah foarte cunoscut, cu numele Paisie.
Mai târziu avea să afle că acest monah era Sfântul Paisie Aghioritul, canonizat oficial în anul 2015, dar deja cinstit de credincioși cu mult înainte pentru viața sa curată și pentru ajutorul oferit celor aflați în suferință.
Mărturia integrală a celui vindecat
„Sunt instalator de meserie. Într-o zi de iulie a anului 1997 îmi terminasem lucrul şi îmi adunam sculele pentru a le pune în maşină. Era în amurg şi nu vedeam bine. Acolo unde lucrasem, erau nişte sârme pentru întins rufe, legate între ele cu un cârlig.
După ce am adunat sculele, m-am ridicat să merg la maşină. Dar, din neatenţie, mi-a intrat acel cârlig în ochi şi am rămas nemişcat ca peştele în cârligul undiţei. Am strigat după ajutor din toată puterea mea. Proprietarul casei a venit repede şi a vrut să-mi scoată cârligul din ochi, dar eu nu l-am lăsat, temându-mă ca nu cumva să-mi vatăme ochiul şi mai rău. Ci i-am spus să mergă la maşină să aducă un patent, să taie sârma şi apoi să mă ducă la dispensar ca să-mi scoată acolo cârligul din ochi. Până ce s-a întors acela, eu am plâns şi m-am rugat, deoarece aveam trei copii şi nu voiam să aibă un tată orb. În acea clipă a apărut înaintea mea un om slab, îmbrăcat în rasă neagră. Atunci când l-am văzut pe acel om mi-am făcut cruce, m-a cuprins un fior şi am simţit cum mâna lui m-a prins de bărbie. Apoi ridicându-mi capul, am simţit că mi-a ieşit cârligul din ochi. Când a venit proprietarul cu patentul, m-a luat şi m-a dus la dispensar. Medicii m-au consultat, iar când le-am explicat ce s-a întâmplat, nu m-au crezut. În pupila ochiului era o tăietură. Mi-au dat o alifie şi m-au pansat, iar pentru vreo trei-patru zile trebuia să ţin ochiul închis.
A doua zi, când am intrat într-un magazin, am văzut sus pe perete fotografia omului care apăruse înaintea mea. Am întrebat-o pe doamna de acolo cine este acela, iar aceea mi-a spus că este un monah foarte cunoscut, care se numeşte Paisie. Trebuia să iau acea fotografie, deoarece era pentru mine ceva nepreţuit. Atunci am rugat-o pe acea doamna să-mi vândă fotografia, făgăduindu-i că-i voi da pe ea oricât va cere. Aceea însă mi-a dat o carte în care se vorbeşte despre Părintele Paisie [n.red. – canonizat pe 13 ianuarie 2015]. Am citit-o în aceeaşi zi şi de atunci o ţin tot timpul în maşină, simțind că rugăciunile Părintelui Paisie mă apără de tot răul”.
O lecție despre ajutorul nevăzut
Această mărturie, consemnată de Ieromonahul Isaac, nu este prezentată ca o demonstrație, ci ca o chemare la încredere. În tradiția Bisericii Ortodoxe, sfinții nu sunt figuri ale trecutului, ci mijlocitori vii, care răspund rugăciunii sincere. Minunea nu constă doar în vindecarea ochiului, ci în întâlnirea personală cu ajutorul lui Dumnezeu, într-o clipă în care totul părea pierdut.
Pentru Xinari Nicolae, acea zi nu a însemnat doar salvarea vederii, ci începutul unei vieți trăite cu conștiința prezenței permanente a rugăciunilor Sfântului Paisie Aghioritul.
