Pr. Dumitru Stăniloae: „Lumea e ca o cameră întunecată. Numai lumina lui Dumnezeu o poate face frumoasă”

În lucrarea „Ascetica și mistica ortodoxă”, Părintele Dumitru Stăniloae oferă o comparație profundă despre modul în care omul, în viața duhovnicească, ajunge să perceapă lumea în lumina lui Dumnezeu. Această viziune nu exclude rațiunea, ci o adâncește prin apropierea de slava dumnezeiască, asemenea unei încăperi care, luminată tot mai mult, dezvăluie din ce în ce mai limpede obiectele dinăuntru.

Citește și: Te trec toți fiorii: „Vor fi nişte bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi”

„Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi, cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.
Raţiunile lucrurilor din lume, departe de a deveni de prisos după vederea descoperită a lui Dumnezeu, ne vor ajuta să înţelegem fecunditatea Raţiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, aşa cum razele soarelui sunt o exemplificare şi o manifestare a luminii Lui. Desigur, atunci vom privi direct la Soarele dreptăţii, sau la lumina Lui şi numai indirect la raţiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem ţâşnirea directă a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompată din lucruri. Cu alte cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla raţiunile lucrurilor în El Însuşi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate, mai adânci, mai explicate”
.

Citește și: Avertismentul Sfântului Arsenie Boca reaprinde fricile românilor: „Atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre”

Prin această analogie, Părintele Stăniloae exprimă o perspectivă centrală în mistica ortodoxă: lumea este plină de sensuri, dar ele devin vizibile doar pe măsura apropierii de Dumnezeu. Rațiunea umană, luminată de har, ajunge să vadă lucrurile nu în umbra realității materiale, ci în lumina adevărului dumnezeiesc, așa cum este el în Sine.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.