Nu transformați spiritualitatea într-o sursă de obsesie și tensiune, ci trăiți-o ca pe o cale spre libertate, pace și comuniune cu Dumnezeu

O serie de relatări pline de realism duhovnicesc și umor amar a fost oferită de Înaltpreasfințitul Athanasie de Limassol, care a vorbit despre riscurile unei vieți spirituale deformate, în care accentul cade pe formalism și anxietate în loc de bucuria prezenței lui Dumnezeu. Punctul de plecare al reflecției sale este întrebarea profundă a unei eleve, care exprimă fără ocolișuri impactul pe care un model religios rigid îl poate avea asupra copiilor.

Citește și: Călugării români din Athos rup tăcerea și îl acuză pe Nicușor Dan: „Este vârful de lance al LGBT-ului. Suntem total contra lui”

„Dacă creștinul nu e bucuros, cine poate fi fericit departe de Dumnezeu? Îmi amintesc că odată, la o școală la care am fost chemat, o copilă m-a întrebat: «Spuneți-mi, ca să merg în rai, trebuie să devin precum profesoara mea?» Și profesoara este un om din Biserică. Și într-adevăr, săraca, era bună și încerca să facă ceea ce putea, însă avea o stare de presiune, [de stres] era un om strâmtorat. Orice făcea îi dădea o stare de constrângere lăuntrică. «Încet, fiica mea, încet! Respiră! Liniștește-te, relaxează-te puțintel!» Când era să mănânce, trebuia să examineze dacă găsea o picătură de ulei, să o ducă să făcă analize la un centru special de stat și privat.”

Continuând cu exemple din experiența sa personală, ierarhul a descris o întâmplare absurdă petrecută în autobuzul care părăsea Muntele Athos, unde doi călugări s-au certat aprins pe tema… unei bomboane.

„Odată ieșeam din Muntele Athos, și erau acolo doi bătrâni simpluți. Unul mânca niște bomboane ION. Mai există încă? Există. Mânca o bomboană și-i zice celuilalt bătrânel de la Kavsokalivia: «Ce mănânci, Gheronda?» «O bomboană pentru gât, am și pentru tine.» I-o dă și deodată l-a cuprins gândul: «E de post?» «Da, e doar o bomboană, e de post.» El ia hârtiuța, o deschide încet-încet și citește că are 0,01% de produse cu urme de lapte. S-au luat la cuțite în autobuz. Scuipa întruna. Voia să i se facă spălături gastrice. «Măi, Părinte, liniștește-te!!» «Nu!! Are lapte!» Zarva pe care a făcut-o în interiorul autobuzului a fost…! Măcar să fi fost vorba de brânză, ouă! N-ar fi o problemă atât de mare!”

Ironia situației este dublată de o altă scenă, în care o bătrână simplă confundă antibioticele cu dulciurile interzise în post.

„Pe mine m-a luat la rost o dată o bătrână simpluță de aici. Mi-a spus că doctorul i-a dat să ia antibiotice «de dulce». Dumnezeu să te miluiască, fiica mea! Antibioticele sunt diluate?? «Dacă au lapte în interior? Sunt albe!» «Nu la cofetărie le face, ci la farmacie!»”

Nici întrevederile oficiale ale Mitropolitului nu sunt lipsite de astfel de reacții absurde din partea celor preocupați excesiv de aspectele exterioare ale postului.

„Sau, vin unii la birou, în biroul meu, iar eu îi servesc cu o prăjitură. «E de post?» – întreabă. «Dumnezeu să aibă milă de tine! Eu, un mitropolit, să te servesc cu ceva de dulce?» De ce întrebi chestia asta? Dar, și să te fi tratat cu ceva de dulce, trebuia să pui gândul bun: «E posibil ca mitropolitul să mă trateze cu ceva de dulce?» Însă întreabă și vezi că viața lor e un chin. Măi copile, eliberează-te de acestea! Fă cu bucurie – viața ta duhovnicească –, postul, privegherea! Cu BUCURIE să le faci! Dacă faci din viața ta un chin, atunci vei obosi. Vei suferi și te vei chinui singur! Și atunci, cei care te vor vedea, vor spune că nu vor să devină astfel.”

Citește și: „Penibil, ipocrit și laș!” Publicația anti-creștinului Grigore Cartianu îl linșează pe Patriarhul Daniel pentru că Biserica nu-l susține pe Nicușor Dan

Prin aceste exemple, Înaltpreasfințitul Athanasie atrage atenția asupra riscului de a transforma spiritualitatea într-o sursă de obsesie și tensiune, în loc să fie o cale spre libertate, pace și comuniune cu Dumnezeu.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.