Când este mânia o patimă şi când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată?

Când avem voie să ne mâniem? De ce ne mâniem? V-aţi pus vreodată aceste întrebări? Când este mânia o patimă şi când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată? Răspunsul îl aflăm la cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica Răsăriteană.

Vorbind despre mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Mânia s-a dat nouă nu spre a vătăma pe aproapele, ci spre a îndrepta pe cei aflaţi în păcat şi spre a ne trezi din lenevire. Mânia a fost sădită în noi ca un fel de bold spre a ne face să stăm cu tărie împotriva diavolului, spre a ne înverşuna împotriva lui, nu spre a ne pune pe unii împotriva altora. Eşti înclinat spre mânie? Mânie-te pe păcatele tale: mustră-ţi sufletul, biciuieşte-ţi cugetul, fii aspru judecător, nemilostiv întru osândirea păcatelor tale. Aceasta este calea spre a face mânia de folos. Aceasta este pricina pentru care Dumnezeu a sădit mânia în noi“.

Necazul este că cei mai mulţi dintre noi ne mâniem pentru fleacuri: ne îmbrăcăm dimineaţa în grabă şi la plecare, când ne încălţăm ni se rupe şiretul de la pantofi; sau ratăm verdele la semafor din pricina unui şofer mai lent aflat în faţa noastră. Ne mâniem pentru astfel de lucruri, dar nu simţim nicio mânie faţă de nedreptăţile şi păcatele din viaţa noastră sau din societate. În concluzie, putem zice că „măsura omului este dată de mărimea lucrurilor pentru care se mânie în viaţa sa“.

Anthony M. Coniaris

Extras din „Vitamine duhovniceşti“, Ed. Sophia, 2009

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.