Sfântul Teofan Zăvorâtul ne lasă un sfat care pare simplu, dar care poate schimba felul în care trăim credința: să-l citim pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Nu este o recomandare de bibliotecă, ci o rețetă duhovnicească pentru vremurile grele. Mulți creștini caută mângâiere în locuri care nu hrănesc sufletul. Ierarhul de la Vișa ne arată o comoară aflată la îndemână, pe care de multe ori o ocolim.
Cuprins:
De ce ne îndeamnă Sfântul Teofan Zăvorâtul să-l citim pe Sfântul Ioan Gură de Aur?
Sfântul Teofan a trăit ani lungi în zăvorâre, în rugăciune și scris, purtând corespondență cu sute de oameni care îi cereau sfat. Știa din experiență ce anume ține sufletul viu în mijlocul grijilor. De aceea, îndemnul lui nu vine din admirație academică, ci din cunoașterea nevoilor reale ale omului. Cu o insistență aproape de rugăminte, Părintele scrie:
„Pentru Dumnezeu, nu uitaţi să-l citiţi din când în când pe Sfântul Ioan Gură de Aur, orice carte de-a lui v-ar cădea în mâini.”
Expresia „pentru Dumnezeu” arată că lectura Sfinților Părinți nu este un lucru secundar în viața duhovnicească. În tradiția patristică, cuvântul Părinților este prelungirea Scripturii în viața Bisericii. Sfântul Apostol Pavel spune că toate cele scrise mai înainte s-au scris spre învățătura noastră, ca prin răbdare și mângâierea Scripturilor să avem nădejde (Romani 15, 4). Părinții sunt cei care au trăit această mângâiere și ne-o transmit verificată prin propria nevoință.
Observați și cuvintele „din când în când”. Zăvorâtul nu cere o lectură obositoare, de câteva ore pe zi, ci o întoarcere constantă. Aceasta este o formă de iconomie pastorală: Părintele ține cont de puterile omului din lume, care are familie, serviciu și griji. Mai mult folos aduce o pagină citită cu atenție de două ori pe săptămână decât un volum întreg parcurs în grabă și uitat.
Concret, nu așteptați condiții ideale. „Orice carte de-a lui v-ar cădea în mâini” înseamnă să începeți cu ce aveți: o omilie, o scrisoare, un cuvânt despre pocăință. Păstrați o carte a Sfântului Ioan lângă pat sau în geantă. Zece minute de lectură înainte de culcare valorează mai mult decât un plan grandios niciodată început.
Cum să citești scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur fără să te oprești la suprafață
Mulți deschid o carte a Sfinților Părinți și o închid repede, spunând că „nu e nimic nou”. Sfântul Teofan cunoștea această ispită și o numește direct. Explicând stilul marelui Ierarh al Constantinopolului, Sfântul Teofan arată:
„El scria simplu, fără pregătiri, aşa cum se coceau lucrurile în spiritul lui şi cum i se aşezau în inimă gândurile. La el, multe par la început lucruri neînsemnate, dar continuaţi mai departe şi veţi găsi o comoară de nepreţuit.”
Simplitatea Sfântului Ioan nu este lipsă de adâncime, ci rodul harului. Harul, în învățătura Bisericii, este lucrarea necreată a lui Dumnezeu care curăță și luminează mintea omului. Când cuvântul se naște dintr-o inimă luminată, el nu mai are nevoie de podoabe retorice. Sfântul Ioan avea o educație retorică strălucită, însă predica pentru brutari, negustori și văduve, iar această coborâre era tot iconomie: adaptarea adevărului la puterea celui care ascultă.
Imaginea comorii ne trimite la pilda Mântuitorului despre comoara ascunsă în țarină (Matei 13, 44). Comoara nu stă la suprafața câmpului, ci trebuie săpat. La fel, cuvântul Părinților se descoperă celui care are răbdare. Aici intervine asceza, adică efortul liber și statornic al omului de a se curăți și de a se deschide lucrării lui Dumnezeu. Lectura atentă, fără grabă, este și ea o formă de asceză.
Iată o diferență importantă: lectura informativă caută date, pe când lectura duhovnicească caută schimbarea vieții. Cine citește pentru informație se plictisește când întâlnește idei cunoscute. Cine citește pentru mântuire se oprește tocmai acolo și se întreabă: „Trăiesc eu acest lucru?”. De aceea, când o frază vi se pare banală, recitiți-o și întrebați-vă unde o încălcați în ziua de azi.
Ce înseamnă „partea cea mai ascunsă a vieții spiritului”
Există o părere răspândită că Sfântul Ioan Gură de Aur ar fi doar un moralist, care învață reguli exterioare de purtare. Sfântul Teofan Zăvorâtul corectează această impresie cu delicatețe, dar ferm. Despre această judecată grăbită, Ierarhul spune:
„Alţii spun că Gură de Aur a înfăţişat rânduiala generală a vieţii creştine. În mare parte este adevărat, dar nu întru totul.”
Distincția este esențială. Rânduiala generală înseamnă postul, milostenia, mersul la biserică, purtarea în familie, adică ceea ce se vede. Viața lăuntrică înseamnă lupta cu gândurile, trezvia și paza minții. Trezvia este starea de veghe a sufletului care observă gândurile încă de la apariția lor. Paza minții este lucrarea concretă prin care omul nu le lasă să coboare în inimă și să devină patimă.
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie de multe ori despre lucruri exterioare, dar le leagă mereu de inimă. Când vorbește despre milostenie, el arată că adevărata pierdere nu este a săracului, ci a celui cu inima împietrită. Când vorbește despre mânie, coboară până la rădăcina ei, adică mândria rănită. Astfel, morala lui nu este un cod de comportament, ci o cale de vindecare a omului întreg.
Aici se cere discernământ. Discernământul este darul de a deosebi între gânduri, între ce vine de la Dumnezeu și ce vine din patimă. Fără el, creștinul rămâne la forme: ține postul, dar judecă pe toată lumea. Citindu-l pe Sfântul Ioan cu atenție, învățăm să vedem dincolo de faptă, spre intenția care o naște.
Cum ne ajută lectura Sfinților Părinți în necazuri și încercări
Cel mai prețios îndemn al Sfântului Teofan privește momentele grele ale vieții. Lectura nu este un exercițiu pentru zilele liniștite, ci o rezervă pentru furtună. Întorcându-se la ideea centrală, Sfântul Teofan Zăvorâtul îndeamnă:
„Aproape în fiecare dialog se găsesc cuvinte ce înfăţişează partea cea mai ascunsă a vieţii spiritului. Aceasta să o studiaţi şi să o păstraţi în inimă, pentru cazuri de necaz şi de nevoie.”
A păstra în inimă înseamnă mai mult decât a memora. Psalmistul spune: „În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție” (Psalmul 118, 11). Cuvântul păstrat astfel lucrează ca o sămânță: în ziua încercării, el răsare singur și aduce lumină. Sfântul Isaac Sirul învață că citirea Părinților hrănește rugăciunea și adună mintea risipită, pregătind-o pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Trebuie făcută o deosebire clară între necazul duhovnicesc și o simplă stare emoțională. Tristețea trecătoare, oboseala sau iritarea țin de fire și se liniștesc cu odihnă. Necazul duhovnicesc este încercarea care atinge credința: pierderea, nedreptatea, boala, deznădejdea. Mângâierea psihologică poate liniști emoția, dar numai cuvântul trăit în har vindecă rana din adâncul sufletului.
Sfântul Ioan Gură de Aur însuși a trecut prin asemenea necazuri. Exilat și bolnav, a scris Scrisorile către Olimpiada, în care învață cum se biruie descurajarea. Tot atunci a scris tâlcuirea despre faptul că nimeni nu poate fi vătămat de alții dacă nu se vatămă singur prin păcat. Potrivit tradiției, ultimele lui cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Cine citește aceste pagini în zile senine le va avea ca sprijin în zile întunecate.
Pași practici pentru a începe lectura Sfântului Ioan Gură de Aur
Îndemnul Sfântului Părinte Teofan devine roditor doar când este pus în practică. Iată câțiva pași simpli, potriviți pentru omul din lume:
- Începeți cu ce aveți la îndemână. Omiliile la Evanghelia după Matei, Cuvintele despre pocăință sau Scrisorile către Olimpiada sunt un început foarte bun.
- Citiți puțin, dar constant. O jumătate de omilie, de două-trei ori pe săptămână, este suficient la început.
- Rugați-vă înainte de lectură. O scurtă chemare a Duhului Sfânt deschide mintea spre înțelegere și o ferește de curiozitatea seacă.
- Notați un singur gând. La final, scrieți într-un caiet fraza care v-a atins inima. Acest caiet va deveni „comoara” pentru zilele de necaz.
- Întoarceți-vă la notițe în încercare. Când apare tulburarea, recitiți ce ați adunat, înainte de a căuta alte mângâieri.
- Vorbiți cu duhovnicul. Ce nu înțelegeți sau ce vă tulbură, aduceți la spovedanie, pentru ca lectura să rămână în ascultarea Bisericii.
Sfântul Ignatie Briancianinov sfătuia ca mirenii să citească mai ales pe Părinții care au scris pentru oamenii din lume, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este primul dintre aceștia. El nu cere asceze peste putere, ci arată cum se sfințește viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, viața duhovnicească a creștinului de astăzi poate fi hrănită direct din cuvântul lui.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne-a lăsat, așadar, o moștenire practică: un prieten pentru zile grele, aflat la doar o carte distanță. Nu trebuie să fim teologi pentru a-l înțelege pe Sfântul Ioan, ci doar să avem răbdarea de a săpa în țarina cuvântului său. Comoara este acolo și așteaptă să fie descoperită.
Ați simțit vreodată cum un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur v-a ridicat dintr-un moment greu? Care scriere a lui v-a fost cel mai de folos? Împărtășiți experiența dumneavoastră în comentarii, aici, pe Gânduri din Ierusalim, ca să fie spre zidirea și a altor cititori.
Sursă bibliografică: Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Învățături și scrisori despre viața creștină”, Editura Sophia.
