Bătrânul şi judecata vieţii (pildă)

A fost odată un om care avea patru fii. El voia ca fii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare, pe rând, câte un anotimp, să privească un pom, şi anume un păr. Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea vara și pe mezin toamna. Când au revenit, i-a adunat şi i-a pus pe toţi să descrie ce au văzut. Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi răsucite. Al doilea a zis că părul era acoperit de muguri verzi şi promitea mult. Al treilea fu de acord şi spuse că era plin de flori ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai văzuse până atunci. Al treilea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă.

Omul le-a explicat atunci că toţi au dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa copacului. Le-a mai spus și că nu poţi judeca pe nimeni cunoscându-l doar o anumită perioadă.

Asta este esenţa firii, a plăcerii, bucuriei şi dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor.

Dacă renunţi iarna, vei pierde promisiunea primăverii, frumuseţea verii și bogăţia toamnei. Nu lăsa ca vicisitudinile unui sezon să-ţi umbrească bucuria celorlalte. Nu judeca viaţa doar după o perioadă grea! Depăşeşte greutăţile şi sigur vor veni apoi vremuri bune! Aspiră când inspiri….înainte de a expira! Trăieşte simplu! Iubeşte cu generozitate! Să-ţi pese de tot şi toate! Vorbeşte cu bunăvoinţă! Şi lasă ceea ce nu poți face în grija lui Dumnezeu, în Pronia Sa!

Fericirea îţi menţine dulceaţa, încercările te fac mai puternic, durerile te fac mai uman, mai înțelegător, mai blând, mai generos! Eşecurile te fac mai umil și nimicesc oarecum mândria. Succesele te fac încrezător, dar soarta ţi-e doar în mâna Domnului, numai buna relaţie cu El îţi poate aduce mântuirea!

Dumnezeu să te binecuvânteze, omule, oricine ai fi, şi să te aibă în grija Lui, în toate anotimpurile vieţii tale!

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.