Ce trebuie să facă cel ce voieşte să dobândească duhul de pace al mântuirii?

Dată fiind cufundarea noastră în păcate, viaţa duhovnicească nu este ceva de la sine înţeles și lesnicios. Cel ce voieşte să dobândească duhul de pace al mântuirii, pentru a ajuta şi pe alţii pe calea lor către Dumnezeu, se cuvine să-şi pună propria sa viaţă duhovnicească pe o temelie sănătoasă.

Unde îşi are început viaţa duhovnicească? În credinţa în Dumnezeu, Care este Duh. (In. 4:24) El ne-a zidit după chipul şi spre asemănarea Sa, (Fac.1:26-27) a sădit în noi temeiul duhovnicesc si năzuinţa duhovnicească de a-L căuta, şi El vrea de la noi „cu Duhul să umblăm” (Gal. 5:25)

De credinţa în Dumnezeu sunt strâns legate nădejdea şi dragostea pentru Dânsul. Şi „fără de credinţă nu este cu putinţă a bineplăcea: căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că este şi că acelora ce caută pre dânsul dătător de plată se face.” (Evrei 11:6) Ce te va îndemna spre viaţa duhovnicească, dacă tu nici nu crezi în Dumnezeu, nici nu nădăjduieşti în El, nici nu-L iubeşti pe El?

Dar pornind de la aceste părţi alcătuitoare ale vieţii duhovniceşti, credinţa, nădejdea şi dragostea, se cuvine Creştinului ortodox ca, mai departe, să se apuce de treabă spre a-şi clădi prin făptuire viaţa duhovnicească.

Ce temelie se cuvine el să pună şi din ce material trebuie să zidească mai departe?

Temelia vieţii duhovniceşti este smerenia. Puterea vrăjmaşului nostru se ascunde în mândrie. Însă tot acolo se află şi neputinţa lui. Luceafărul s-a înălţat călăuzit de mândrie spre înălţimi, străine lui ca făptură, dar tot din mândrie a şi căzut. Cu mândria, îi ispiteşte pe toţi oamenii. Nu întâmplător, la căderea cea dintâi în păcat, cea mai puternică ispită pentru Adam şi Eva a fost aceasta: „veţi fi ca nişte dumnezei” (Fac. 3:5) Dar nu s-a întâmplat aşa. Rezultatul a fost potrivnic: cei ce s-au mândrit au căzut, din pricina mândriei lor, chiar mai prejos decât dobitoacele. (Ps. 48:12-13, 21)

Dacă vrem să biruim pe vrăjmaşul mântuirii noastre este de trebuinţă, înainte de toate, să îmbrăcăm pavăza smereniei. Aceasta ne va face de neatins înaintea diavolului, căci el este neputincios înaintea smereniei.

Arhimandritul Serafim Alexiev

Extras din „Viața duhovnicească a Creștinului Ortodox”, Ed. Predania, București, 2010, pag. 15-16

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *