O relatare cutremurătoare despre Sfânta Împărtăşanie



impartasanie

O tânără s-a mărturisit, dar starea de păcat în care se afla l-a făcut pe duhovnic s-o oprească de la Sfânta Împărtăşanie. De aceea s-a enervat şi sub imboldul mândriei şi al egoismului, a alergat la episcop, fiind rudă lui şi a protestat. Episcopul i-a zis:

– Vino duminică la biserica unde voi sluji eu şi te voi împărtăşi. Tânăra s-a dus, dar în momentul când a ajuns înaintea Sfântului Potir, a apucat-o o vomă îngrozitoare şi a eliminat un lichid negru.

Bineînţeles că nu s-a împărtăşit, mai ales ca avea dureri de stomac, ci a rămas pentru duminica următoare. A ţinut post şi a venit. Ajungând iar în faţa Sfântului Potir, gura îi era înţepenită. A făcut mai multe eforturi, dar fără rezultat. A început să mugească, i s-au dat ochii peste cap şi s-a îndepărtat. Şi-a amintit de duhovnic şi s-a dus la el. Acesta i-a zis:

-Te vei împărtăşi atunci când am stabilit, nici o zi mai puţin şi vei vedea harul divin.

A aşteptat, s-a împărtăşit atunci când i-a zis duhovnicul, şi pacea s-a aşternut peste sufletul ei.

Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005

Articol relatat de portalul ortodox.md



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *