Profeția Părintelui Elpidie despre ultimele trei împărății ale lumii: Aceste trei regate vor fi: Împărăția Ursului(Rusia), Împărăția Dragonului(China), Împărăția Șarpelui(antihristul, falsul Mesia)



P.-Elpidie-mare

Vă  fac atenți despre planurile rele ale lui Satan, care, prin intermediul  Pentarhiei controlate de el, va aduce întunericul și va face ravagii în omenire  până la sosirea  satanicului fals Mesia. Cer tuturor să practice rugăciunea intensă a inimii, ca singura soluție dovedită din cer, pentru a slăbi sau chiar anula multe posibilități și efecte ale execuțanților deciziilor lui Lucifer, care intenționează să distrugă lumea. Întreaga omenire înainte de a fi timpul pentru a vedea “urâciunea pustiirii” va trece prin trei faze ale ultimelor trei mari împărății.  Vor fi scurte, dar unice în puterea de distrugere și punerea în aplicare. Aceste trei regate vor fi: Împărăția  Ursului(Rusia), Împărăția Dragonului(China), Împărăția Șarpelui(antihristul, falsul Mesia).

Împărăția Ursului – care va fi condusă de Rusia și va urma unor state puternice, cu o mare izbândă în economie și în armată, va încerca să schimbe frontierele la nivel mondial, prin războaie sau fuziuni diplomatice. Conflictele artistic ralizate și programate de marile puteri, prin diplomația perspicace a Uniunii Europene și Americii, vor împinge unele state să se ciocnească pentru probleme  dubioase cu rezultat dezastruos, fapt ce va favoriza apariția pe scena mondială a Împărăției Ursului(Rusia). Ca răspuns  spectaculos, Rusia va vedea aceste prostii ale șefilor de state, convinși de cei care se presupune că le sunt aliați, dar sunt vicleni, și le va utiliza  pentru propriile sale proiecte.Va urma distrugerea totală a națiunilor din jur. Apoi mai  este faptul că unele state vor dispărea de pe hartă. Să nu se odihnească statele de la Nord de prosperitate economică aparentă și relațiii ce presupun neutralitate în războiul deja proiectat. Prostia liderilor țărilor va fi cauza  distrugerii lor. Un dezastru surprinzător de o mare magnitudine va crea teroare și temeri la nivel mondial  si va apare în etapa următoare. Membri  ai Nordului , Finlanda, Norvegia, Suedia, ați lăsat inima voastră să părăsească pe adevăratul Dumnezeu, pe care-L   cinstiți  numai cu buzele și ați rămas neîntăriți duhovnicește. Lăsați  îmbrățișarea părintească și dragostea lui Dumnezeu să vă acopere  de satana care vă urăște si vrea să vă rănească. Dacă o să vă întoarceți înapoi la inima binevoitoare a lui Dumnezeu cu compasiune si adevărată pocăință, nu veți  avea nimic de ce să vă temeți. Dacă ați neglijat și ați luat în derâdere chemarea Sa dumnezeiască și vreți să vă  expuneți la vicleniile lui satana, atunci în curând veți vedea ce alegere proastă ați făcut și cât veți fi de umiliți. Împărăția  Ursului  este gata de a vă zdrobi.  Pe unii dintre voi – iremediabil. Ucraina, nu vezi  cum mulțimea sfinților tăi dau  mărturia sfântă,  plâng și se roagă pentru tine? Pui  la îndoială credința adevărată, lăsând un profan ipocrit din dinastia francă pentru a te diviza?  Credința pravoslavnică, viața sfântă a mucenicilor și cuvioșilor  au binecuvântat pământul tău, iar acum a ajuns peste tine un  inamic real al fiecărei ființe umane, care vrea să te rănească fatal. Dacă i-ai putea vedea  pe sfinții tăi cum cerșesc mila lui Dumnezeu (pentru tine) ai  îngenunchia cu ei și te-ai ruga cu pocăință și umilință pentru mântuirea ta. (Mă opresc să mă gândesc cât de mulți vor fi cei care vor primi acest mesaj și lanțul de rugăciune va crește și va împiedica răul cel mai mare). Vestea proastă este că va  fi un act de distrugere  și într-un alt stat din apropiere cu Rusia, din cauza egoismului și aroganței liderilor. Georgia este un stat cu probleme. Este ca un șoarece care vrea să se lupte cu  ursul. Gândiți-vă în adevăr și  înțelepciune. Nu poți plânge pentru un stat  care își crează probleme singur.Cei care doresc să se opună Ursului  și cauzei sale, va fi vai de ei. Vai de cei care îndrăznesc să-i spună ceva,  căci atunci  își vor pierde existența lor. Acesta este un alt stat, care va dispărea de pe hartă. Puterea Ursului va culmina atât de mult, încât frica și teroarea din întreaga lume va crește. Și Persia(Iran) va suferi  după ce mai întai Turcia  se va dezmembra într-un fel unic și jalnic.

Împărăția Dragonului – Regele diavol va fi liderul acestui regat din China. Aliat credincios în principiu cu Rusia, va exploata relația cu ea și va câștiga prea mult în aceste etape, și se va ridica la nivel de mare putere  în viitor. China va profita de rănile incurabile ale Japoniei pentru a stabili pas cu pas militar viitoarea dominație în întreaga regiune. Nu va ezita să-și trădeze prietenia cu Rusia și să contribuie la spirala ascendentă și distructivă. Până atunci, însă, își  va ascunde pe furiș orice intenție și va exploata inteligent îmbrățișarea amicală cu Rusia. China acum se răspândeste peste tot, aproape peste tot în lume. A început cu economia ca un prim pas, inundă lumea cu bunuri, în scopul de a se ajunge în domeniul  militar la nivel mondial cu Ursul. Atunci când acest lucru va fi realizat, nu va dura mult timp să-si manifeste și propriile ambiții expansioniste. În lume va domina frica absolută și neliniștea. Într-o lume divizată și distrusă va impune cu fierbințeală convingeri ateiste de oțel, care cer ascultare absolută și punere în aplicare. Respirația fierbinte a Dragonului Roșu se va simți atât în Europa, cât și în America. Ele vor suferi foarte mult. Ca urmare, va trece și ea la cucerire cu metodologie comunistă teribilă și va face pe oameni să geamă și să sufere. Creștinii vor trăi cele mai grele persecuții  de la dragonul cel rău; rolul acestei împărății, aș putea cu un cuvânt să-l descriu ca pe un coșmar.Vai de acei oameni a căror viață nu este înclinată spre inima dumnezeiască a dulcelui nostru Domn Iisus Hristos. Oamenii  se vor comporta la fel ca roboții dupa dictate și mandate de stat și nu vor avea mai multe drepturi decât animalele de companie. Viața și moartea nu vor avea nici o valoare pentru om. Aceasta va fi ideologia satanică a acestui regat. Aceste două împărății (a Ursului și a Dragonului) vor fi aproape simultane, dar vor provoca răsturnări majore la nivel mondial. Vor  stigmatiza prezența lor prin  faptul că vor reacționa nuclear. Pacea va  dispare, ciuma și foametea vor aduce mari nenorociri la nivel mondial.

Împărăția Șarpelui – Ultimul regat din istoria omenirii ne va face cunoscută “urâciunea pustiirii”. Satana, cu aceeași otravă a iluziei se va folosi de om, frumoasa creație a lui Dumnezeu, pentru a-i distruge pe liderii națiunilor pe care i-a ridicat la putere, după care întreaga omenire o va supune sub  fiul  întunericului, sub antihrist. Domnia acestui șarpe va fi unică în istoria vieții umane. Toate regatele din lume până în prezent ar fi dorit să supună pământul, partea materială a omului. Regatul Șarpelui, însă, va ataca și va dori să supună și sufletul ,și trupul omului. Și materie, și spirit. De aceea, metodele folosite în acest scop vor fi unice în felul lor, cu puterea cea mai perfectă de tehnologie și  nanotehnologie. Liderul antihrist va avea puterea și autoritatea de a controla fizic și psihic orice om. Îi va convinge pe toți oamenii, cei care au supravietuit experiențelor de război  si de coșmar din toate statele lumii și au trăit teribil  agonia  supraviețuirii  din cauza lipsei de hrană și de apă, că  el este doar un prinț al păcii, ’’adevăratul Mesia’’, îi va obliga să-l accepte de bunăvoie ca unic rege mondial. Acest lucru se va întâmpla atunci când îi va pune pe toți să accepte cipul cu  numerele de cod. Cu acest cip ultra-nanotehnologic va putea vedea și controla aproape în întregime oamenirea. Pentru al treilea și ultimul lider al împărățiilor s-a proorocit că va fi fiu al întunericului. Totul în jurul nostru este pregătit și proorociile încep să se împlinească. Omenirii, epuizată după ciumă, foamete și război, îi va fi imposibil de a rezista. Scoaterea adevărului din Evanghelie (schimbarea textului biblic original) va duce la măsuri rapide pentru a-l îmbrățișa pe acest lider și pentru a grăbi  Judecata de Apoi. Noul guvern global va deveni mai puternic și mai evident imprimat în conștiința întregii omeniri. Chiar si războaiele împotriva lui vor fi folosite în mod fraudulos și viclean. Întunericul care înconjoară lumina conștiinței nu lasă pe oameni să vadă cu ușurință ceea ce se apropie, iar sufletul uman este  iremediabil rănit. Chiar oamenii care se presupun a fi duhovnicești vorbesc doar liniștitor (despre aceste evenimente), neținând cont de adevărații Părinți duhovnicești (proorociile și preîntâmpinările Sfinților Părinți și ale altor mari Părinți ai Bisericii), care au rol de a destepta. Perioada actuală este una dintre cele mai dramatice a umanității. Aparitia  fiului  întunericului, a antihristului, este iminentă. Marionetele de teren la nivel mondial, cât și liderii națiunilor  lucrează neîncetat pentru venirea antihristului. Prin tot felul de  strategii, prin mass-media, se lucrează la pregătirea  si conștientizarea globală a necesității venirii antihristului (ca antihristul să fie acceptat de toți). Chiar și războaiele împotriva regatelor vor  fi utilizate pentru dominația globală. Singura modalitate a creștinilor de a rezista și armele noastre  sunt Tainele Bisericii noastre. Taina Spovedaniei este scutul nostru. Rugăciunea inimii, cu încredere deplină în Dumnezeu – puterea noastră. Euharistia (Împărtășania)- antidotul final al intervențiilor psihosomatice rele. Să  crească puterea lanțului nostru de rugăciune. Haideți să-l transformăm într-un lanț global de rugăciune. Să facem baze duhovnicești puternice cu rugăciunile noastre, care vor îngrozi și descuraja lucrările întunericului. Rugăciunile copiilor credincioși ai lui Dumnezeu pot fi un factor de atenuare sau de eliminare a consecințelor evenimentelor militare care au loc la nivel global. Sufletele și inimile noastre se pot baza cu încredere deplină în Dumnezeu (ca pruncii în brațele Tatălui nostru Ceresc). Dragostea și mila adevăratului Mesia, Domnul nostru Iisus Hristos, este atât de mare și fără de sfârșit, că nu trebuie să ne temem că nu o vom primi. Noi credem în Jertfa Sa și harul Duhului Sfânt care ne înconjoară cu lumină strălucitoare, și care va alunga întunericul din sufletul nostru, ne va îmbrăca cu putere de viață. Ferice de cei care, în înșelăciunea spirituală ce va domina lumea, mai mult și mai mult  vor crede în dulcele nostru Iisus Hristos și-L vor mărturisi că El este într-adevăr, “Calea, Adevărul și Viața.” Teama că nu vor avea pace și vor suferi de foame îi va domina pe oameni.  Dar mai presus de toate, nici unul dintre noi nu trebuie să uităm că din această viață trecatoare ne vom duce la casa noastră reală – în cer, pentru că există Împărăția Cerească, făcută de Dumnezeu pentru noi. Și acum, prieteni și frați, să ne unim cu încredere absolută în Dumnezeu și Împăratul nostru, pentru lucrarea sfântă a rugăciunii, ca să slăbim lucrarea satanei. Dumnezeu îi ascultă întotdeauna pe copiii Săi care fac voia Lui, pentru binele lor. Amin.

Părintele Elpidios Vagianakis, 27 Martie 2014 – Adaptat după acvilaortodoxa.wordpress.com



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *