1 ianuarie, SĂRBĂTOARE MARE! Sfântul Vasile cel Mare

Sfantul Vasile cel Mare

Viata Sfantului Vasile cel Mare

Sfantul Vasile cel Mare este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 1 ianuarie si pe 30 ianuarie alaturi de Sfintii Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. S-a nascut in anul 330, in Capadocia, intr-o familie numeroasa. A avut patru surori si patru frati. Cinci din cei noua au devenit sfinti in calendarul Bisericii Ortodoxe, alaturi de parintii lor, Vasilie, Emilia si Macrina cea Batrana, bunica Sfantului Vasile. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfanta Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica.

Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Batrana si elev al Sfantului Grigorie Facatorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, insusindu-si tot ceea ce era mai bun din cultura pagana. In anul 356 revine in tara si devine profesor de retorica.

Sfantul Vasile cel Mare – dascal al monahismului

Paraseste cariera de profesor si intra in monahism. Prima forma de monahism pe care Sfantul Vasile a studiat-o a fost cea urmata de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, insa, nu s-a regasit in monahismul predicat de acesta.

Calatoreste pentru cunoasterea monahismului in Siria, Palestina, Egipt si Mesopotamia. Planul de organizare a vietii monahale l-a alcatuit dupa anii petrecuti alaturi de ucenicii Sfantului Pahomie cel Mare si de anahoretii care traiau dupa regulile Sfantului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus in practica la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinatatea raul Iris. Viata ascetica de la Annesi se schimba dupa venirea in acel loc a Sfantului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chili, iar munca este impletita cu studiul si rugaciunea.

A scris Regulile vietii monahale si a pus bazele Filocaliei cu Sfantul Grigorie. Regulile monahale ale Sfantului Vasile au ramas in Biserica de Rasarit temelia organizarii vietii manastiresti. In Apus, ele au circulat in traducerea facuta de Rufin de Aquileia si au fost cunoscute de Sfantul Cassian si Sfantul Benedict, legiuitori monahali apuseni.

Desi Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a dispretuit familia si casatoria, caci spune: „Dumnezeu, Care poarta grija de mantuirea noastra, a impartit viata oamenilor in doua feluri de vietuire, adica in viata de casatorie si in cea de feciorie, asa incat cel care nu poate sa duca lupta fecioriei sa-si ia femeie (sotie) legiuita, cunoscand ca i se va cere fagaduinta de infranare, sfintenie si asemanare cu sfintii care au avut sotie si au crescut fii”.

Sfantul Vasile cel Mare – dascal al dreptei credinte

Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfantului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii ca Duhul Sfant este de o fiinta cu Tatal si cu Fiul.

Pana la Sfantul Vasile cel Mare, termenii ousia si hypostasis erau socotiti sinonimi, iar aceasta abordare provoca neintelegeri si controverse. Sfantul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizarii termenilor: o singura usie si trei ipostase (in Dumnezeu exista o singura usie si trei ipostasuri).

Sfantul Vasile cel Mare – practicant al milosteniei

Sfantul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelenta a milosteniei. Dragostea sa fata de semeni s-a concretizat mai ales in asezamantul filantropic, numit de credinciosi Vasiliada. Acest asezamant a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunati cei infometati si abandonati, spre a fi hraniti. Potrivit cercetatorilor, fiecare boala isi avea rezervata cladirea si personalul necesar pentru ingrijire.

Sfantul Vasile cel Mare a trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie 379.

Legatura Sfantului Vasile cel Mare cu tara noastra

In scrisoarea nr. 155, Sfantul Vasile cel Mare ii cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, sa-i trimita moastele martirilor din aceste parti. Acest guvernator ii trimite moastele Sfantului Sava, martirizat de goti la nord de Dunare, in anul 372. Amintim ca pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, impreuna cu Sinodul de la Constantinopol, a hotarat sa daruiasca Mitropolitului Tarii Romanesti titlul onorific de loctiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflata sub stapanire otomana.

Dupa ce Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, in anul 1925, acest titlu a inceput sa fie purtat si de catre Patriarhul Romaniei, intrucat acesta este si mitropolit al Tarii Romanesti.

Semnificatia numelui Vasile

Numele Vasile, foarte raspandit in toata lumea crestina, provine din grecescul basileios, care la randul lui sta in legatura cu basileos, „rege”, „imparat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astazi e curenta forma Vasile (la vechiul Vasilie pare sa fi renuntat chiar si conservatoarea limba bisericeasca), cu prescurtarea populara Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se intalnesc astazi destul de rar, fiindu-le preferat mai gratiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica si Sica/Sica.

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se oficiaza in Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor, in ajunul Craciunului si Bobotezei si, desigur, in sarbatoarea care ii este dedicata in ziua de 1 ianuarie.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Vasile cel Mare.

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.