Acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad

De când mă ţin minte am fost frământat de gândul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată când am simţit că dragostea lipseşte.

Advertisement

A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista. În copilărie, când făceam vreo răutate, mămica mă împingea uşor cu mâna şi îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”.

Advertisement

Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil, în iadul în care s-a pogorât Adam după ce a căzut din dragostea lui Dumnezeu. Atunci în­cepea să-mi tremure buza şi eu rămâneam ţeapăn în faţa mamei, cu mâinile în jos, cu pumnii strânşi, până când îmi fă­cea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plâns. Şi plângea şi ea. Sim­ţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat şi eu mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubi­rii ei.

Părintele Savatie Baștovoi

Extras din ”A iubi înseamnă a ierta”, Ed. Cathisma, 2006, pag. 5

Advertisement
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.