„Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac…”

Biserica noastră „trăieşte” nu numai timpul limitat, ci şi aşa-numitul „timp liturgic”, care este mai presus de trecut, prezent şi viitor, şi le uneşte pe toate într-un „astăzi” veşnic, într-un „prezent” neîntrerupt.

De aceea cântăm „Astăzi, Hristos în Betleem se naşte din Fecioara” sau „Astăzi, Stăpânul se taie împrejur şi Iisus este numit” sau „Veniţi să-L vedeţi pe Hristos…, pe Care Simeon astăzi în templu îl tine în braţe” sau „Astăzi, Stăpânul îşi pleacă capul sub mâna înainte-mergătorului” sau „Astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos…” sau „Astăzi, lucruri preaslăvite au văzut toate neamurile în cetatea lui David”, deşi aceste evenimente nu s-au petrecut astăzi, ci cu douăzeci de veacuri mai înainte.

Aflându-ne în acest timp liturgic, cântăm nu numai la 21 noiembrie, când prăznuim Intrarea în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu, ci cu multe zile mai înainte şi chiar în fiecare zi: „Preacurata Biserică a Mântuitorului… astăzi se aduce în Casa Domnului…”. Pe acest „timp liturgic” întemeindu-ne, şi de acesta fiind insuflaţi, cântăm neîncetat de veacuri întregi: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac…”

Cum şi când este valabil „astăzi”, de vreme ce l-am cântat şi ieri şi alaltăieri şi anul trecut şi acum doi ani şi acum zece ani şi acum o sută de ani şi acum o mie de ani? Când şi pentru cine a avut o adevărată însemnătate acest tropar: „Astăzi este începutul mântuirii noastre…”? Întotdeauna şi pentru toţi. Aşa cum am mai spus. Biserica nu este supusă timpului curgător, deşi se mişcă înăuntrul lui ca şi înăuntrul spaţiului material. Fiind pridvor şi pregustare a veşniciei, Biserica „trăieşte” un „timp mai presus de timp”, un neîntrerupt „astăzi”, un neîncetat, statornic şi nemişcat „prezent”. Biserica, prăznuind diferite evenimente ale prezenţei Domnului pe Pământ, nu săvârşeşte aceasta pentru o simplă amintire, în sensul psihologic al termenului, ci „trăieşte” în chip tainic aceste evenimente prăznuite. „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi m-am sculat împreună cu Tine, înviind Tu…”, cântă fiecare mădular al Bisericii, tocmai pentru că nu numai că îşi aminteşte în mod simplu de aceste evenimente, ci participă tainic atât la Patimile, cât şi la Învierea Mântuitorului.

Părintele Epifanie Theodoropulos

Extras din ”Cele două extreme: ecumenismul și stilismul”, trad. din limba greacă de ieroschim. Ștefan Nuțescu și Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Evanghelismos, București, 2006, pag. 180-181

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *