BENEFICIILE RUGĂCIUNII – dovedite științific printr-un EXPERIMENT CU OREZ



orez

Doctorul Masaru Emoto, japonezul care a cercetat și a dovedit binefacerile practice ale gândirii pozitive, și-a câștigat faima odată cu experimentele prin care demonstrează că structura moleculară a apei poate fi modificată de către conștiința umană.

Aceste idei, împreună cu fotografii ale cristalelor de apă, de diferite forme, apar în documentarul apărut în anul 2004. El arată, aici, cum gândurile și intențiile umane interacționează cu realitatea fizică, schimbând-o. Având în vedere faptul că oamenii sunt alcătuiți din cel puțin 60% apă, descoperirea lui are o gamă largă de implicații…Cine și-ar mai putea permite să aibă gânduri sau intenții negative?

Experimentul cu orez demonstrează același lucru, faptul că, atât gândirea pozitivă, cât și cea negativă, au anumite forțe de influență. Dr. Emoto a așezat, în două recipiente, câte o porție de orez, gătit și le-a pus câte o etichetă. Pe una dintre ele a scris „mulțumesc”, iar pe cealaltă „prostule”. În continuare, a instruit niște școlari să rostească „numele” de pe etichete în fiecare zi, când urmau să treacă pe lângă ele. După 30 de zile, orezul din recipientul cu gânduri pozitive abia se schimbase, în timp ce „colegul său de suferință” era mucegăit și putrezit.

Așadar, dacă apa preia o bună (sau rea, după caz) parte din „rezonanța” energiei care se îndreaptă spre ea, este recomandat să avem grijă ce și de la cine consumăm. Cum altfel am putea fi siguri de „bunăstarea” apei decât „impregnând-o” cu propriile noastre sentimente pozitive? Concluzia este că ar fi bine „să avem în dotare” așa ceva, căci cum am putea să molipsim, într-o clipă, apa, de iubire și recunoștință dacă nu le purtăm cu noi în buzunarul inimii?

Un simplu „mulțumesc” este de ajuns pentru a „schimba frecvența” gândului îndreptat spre apa pe care urmează să o consumăm. Un singur cuvânt e de ajuns? Nu știm, dar în mod cert înseamnă mai mult decât o vorbă grea de dispreț sau decât niciun cuvânt. Nu e nevoie de înjurături pentru a fi negativ. Indiferența este negativă pentru că este o lipsă a iubirii, a grijii. „Îmi pasă” este mesajul transmis de cuvântul „mulțumesc!” „Îmi pasă de tine” sau „îți conștientizez prezența în viața mea”, „conștientizez că fără tine aș muri și te iubesc”, „mulțumesc că exiști și că mă menții viu”. Există felurite forme de exprimare a recunoștinței. Important este să căutăm să fim în permanență într-o stare bună.

Vom observa că nu ne vine mereu ușor să comunicăm, atât cu oamenii, cât și cu apa. Nu este mereu ușor să oferim cele mai bune sentimente. De aceea există credința. „Starea de recunoștință” este adoptată de majoritatea cultelor religioase. Atât în viziunea orientală, zen-budistă, a Dr. Masaru Emoto, cât și în viziunea românească, creștin-ortodoxă, gândul bun este primul pas spre vindecare, a noastră, cât și a apei (să nu uităm că suntem 60% apă, cel puțin!) Diferența dintre cele două practici constă în faptul că meditația budistă se reduce la eliminarea oricărui gând, iar rugăciunea ortodoxă, pe de altă parte, le înlocuiește cu gânduri bune, mai ales prin rugăciune. Experimentul Dr. Emoto seamănă mai mult cu o practică creștină decât cu una budistă, din acest punct de vedere. În urma acestui experiment, concluzia culeasă de doctor este că trebuie să învățăm o lecție foarte importantă, în special în ceea ce privește felul cum ne purtăm cu copiii. „Ar trebui să avem grijă de ei, să le oferim atenție și să conversăm cu ei. Indiferența – e cel mai mare rău”.

Sursa: activenews.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Foarte interesant experimentul cercetătorului ștințific japonez Masaru Emoto. Să tot învățăm cum să fim din ce în ce mai buni și din prisma lui. Putem învăța foarte multe lucruri de la natură, animale etc. Dacă avem vedere mai profundă, ne putem inspira din viață, cum să fim mai buni cu noi, cu cei din jur, cu Dumnezeu… și la finalul vieții, să ne mântuim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *