„Când omul se roagă cu tot dinadinsul, atunci i se împlinește rugăciunea”



icoana-biserica-rugaciune-590x414

Parintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, întâmpină pe fiecare pelerin cu o deosebită delicatețe și blândețe, izvorâră din fiasca lui dragoste. Și de fiecare se desparte, punându-l sub Acoperământul Împărătesei Cerurilor:„Să vă ocrotească Maica Domnului, să vă binecuvinteze și să vă ajute!”

Sfinția sa ne-a împărtășit câteva cuvinte despre obștea de aici și despre începuturile sale ca stareț la această mănăstire.

Preacuvioase Părinte Stareț, ce ne puteți spune despre obștea de astăzi a Mănăstirii Bisericani?

Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne putem îngădui unul cu altul, părinții cu mine și ei între ei, ca să putem ține candela aprinsă, menținând sfintele slujbele. Acesta e rolul nostru, în primul rând, de a ne ruga lui Dumnezeu; acesta e scopul venirii noastre în mănăstire. Majoritatea celor din obște caută să se mântuiască și asta mă liniștește sufletește și pe mine. Unul dacă se mântuiește, poate va face Dumnezeu milă și cu mine.

În zilele noastre, toți cei care mai vor să intre în mănăstire „fug” de mănăstirile care sunt în construcție. Fiindcă noi trebuie să ne împărțim, să putem menține slujbele, iar mai apoi, cum ieșim de la biserică, să alergăm și în stânga, și-n dreapta, pentru întreținerea gospodăriei: cu porumbul, cu fânul, cu grădina, cu cartofii, cu îngrijirea animalelor și activitățile de șantier.

Obștea Mănăstirii Bisericani are 10 viețuitori. Suntem la limită ca număr, pentru a le putea face pe toate câte sunt de făcut. E lipsă de personal în mănăstiri: fiecare caută unde este mai puțin de lucru, unde să le dea bani mai mulți; numai ei știu ce caută. Este o nestatornicie mare.

De când această nestatornicie, preacuvioase părinte stareț?

Cam de câțiva ani buni încoace. Când am intrat eu în mănăstire, nu era așa. Sunt călugăr de Bistrița, acolo am trăit alături de Părintele Iustin, de Părintele Ioanichie, alături de toți părinții aceia deosebiți. Câte experiențe, ce trăiri! Atunci nu ni se părea ceva deosebit, dar acum, trecând anii, și văzând felul în care merge viața spirituală, regretăm și ne-amintim ce frumos a fost și ce părinți erau. Ne consolăm cu amintirile pe care le-am trăit, ca să putem merge înainte.

Sunt 20 de ani de când sunt stareț la Bisericani, cu nevrednicie. Când am venit aici, nu aveam unde locui. Cu mare greutate am obținut două camere dintr-o casă din parcul Spitalului de Pneumoftiziologie, care fusese a mănăstirii, după 11 audiențe la directorul spitalului.

Care este legătura spitalului cu mănăstirea?

Nu este o legătură foarte apropiată. Părintele Policarp este preot de caritate, ocupându-se de bolnavi, fără să fie remunerat. Spitalul de Pneumoftiziologie are 450 de bolnavi. Sunt cazuri în care ești solicitat și la ore din noapte: am fost chemat la două, la patru dimineața, pentru cineva care dorește să se spovedească și nu știe dacă mai trăiește până dimineață. Le-am rugat pe asistente să ne anunțe când sunt pacienți care vor să se spovedească sau cei care nu mai au mult și pleacă din lumea aceasta – să ne cheme – să nu plece nespovediți și neîmpărtășiți.

De când sunteți stareț, obștea a variat ca număr?

A fost și mai mare, a fost și mai mică. Am început cu doi oameni. A fost și o perioadă în care am rămas chiar singur. Dar a fost o întărire de la Dumnezeu și o putere de a depăși acele momente critice, grele. Murise Părintele Atanasie Ciumașu, cel care era înainte aici, și eu trebuia să merg să-mi dau licența. Când am plecat din mănăstire, am lăsat trei frați. Când m-am întors, am găsit doar unul, pe care nu-l cunoșteam prea bine. Venise de puțin timp. O vreme a menținut el treburile de gospodărie, apoi a plecat și am rămas chiar singur, vreo două săptămâni. Rugasem un frate de la Bistrița, să vină să cânte duminica, să pot face Sfânta Liturghie.

Eram hotărât să plec și eu și m-am dus la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și efectiv, am plâns ca un copil și i-am zis:„Nu mai pot. Maica Domnului, ajută-mă! Nu merit. Dacă crezi că trebuie să facem ceva, să continuăm, ajută-mă, trimite-mi pe cineva, că n-am cu cine face slujbele.”

„Părinte, am trăit o minune”

Și a rânduit Dumnezeu. Omul, când este într-o astfel de situație, se roagă cu tot dinadinsul, și atunci se împlinește. Mi-a trimis Maica Domnului trei frați. Au venit pe rând. Mi-a trimis un frățior din lume, știa să facă toate cele ce aveam nevoie. M-a salvat în momentul cel mai greu. Am rămas foarte surprins de mila Maicii Domnului.

Astăzi, puținele bucurii sunt atunci când ne putem aduna din împrăștierea aceasta de zi cu zi în rugăciune. Timpul pe care îl acordăm rugăciunii este cel mai preţios din viaţă, cu acest timp ne întâlnim în viaţa veşnică. Timpul rugăciunii este trecut în condica îngerului păzitor. Când te rogi cu lacrimi, simți o bucurie și o liniște pe care nu le poți descrie în cuvinte. Am văzut asta la credincioșii care vin la mănăstire, care se roagă cu lacrimi, și care mai apoi vin și ne împărtășesc bucuriile lor. Plângând, ne spun: „Părinte, am trăit o minune”.  

Articol relatat de portalul doxologia.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *