Când putem atinge cea mai înaltă treaptă a smereniei

Cea mai înaltă treaptă a smereniei o urcăm atunci când ne supunem și celor mai mici decât noi și ne socotim a fi nimic, asemenea dobitoacelor, nevrednici să ne aflăm printre oameni.

Aceasta, însă, ni se pare de-a dreptul cu neputință! Dar, de fapt, această treaptă a fost atinsă de sfinți.

Ei toți s-au socotit a fi cei mai păcătoși, nevrednici de a viețui între oameni, și credeau cu adevărat în felul acesta despre ei înșiși. Iată, în Vechiul Legământ, dreptul patriarh Avraam, care se învrednicise chiar să vorbească cu Dumnezeu, se socotește pe sine „pământ și cenușă” (Facere 18, 27).

Sfântul Prooroc și Împărat David, care a scris minunații psalmi și a fost dăruit cu darul proorociei, cel ce este și strămoșul după trup al Mântuitorului Iisus Hristos, a spus cu adâncă smerenie despre sine: „iar eu sunt vierme și nu om” (Psalmi 21, 6).

Arhimandrit Serafim Alexiev

Extras din „Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox”, trad. din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Ed. Predania, Bucureşti, 2010, pag. 200

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.