Când va flămânzi trupul şi hrană va cere, adu-ţi aminte că şi sufletul tău de aceeaşi hrană are trebuinţă

Să nu-ți cheltuieşti toată vremea vieţii tale întru grija trupului tău. Ci, când va flămânzi trupul şi hrană va cere, adu-ţi aminte că şi sufletul tău de aceeaşi hrană are trebuinţă.

Şi, precum trupul, dacă nu se va împărtăşi de hrana cea trupească, moare, aşa şi sufletul, dacă nu se va împărtăşi de cea duhovnicească. Că îndoit este omul: şi cu suflet şi cu trup. Şi pentru aceasta zicea Iisus: „Deci, tu, iconomule, dă pe cele ale sufletului, sufletului, şi pe cele ale trupului, trupului”. Nu numai trupul tău să-l hrăneşti, iar pe suflet să-l laşi lipsit şi mort de foame…

Pentru acest fel de suflet, zice Apostolul: „Iar văduva care se ospătează numai cu trupul, moartă este de vie” (I Tim. 5, 6).

Deci, să nu laşi sufletul tău să moară de foame, ci hrăneşte-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi şi cu laude, şi cu cântări duhovniceşti, cu citirile dumnezeieştilor scripturi, cu ajunări şi cu privegheri, cu lacrimi şi cu milostenii; cu nădejdea şi cugetarea bunătăţilor celor ce vor să fie, celor veşnice şi nestricăcioase. Acestea şi cele asemenea acestora sunt hrană și viață sufletului.

Extras din „Proloagele”, Vol. I, Ed. Bunavestire, pag. 446