Când venim la spovedanie nu trebuie să ne îndreptăţim, ci e nevoie să ne învinuim, să ne conştientizăm păcatele

Cine nu s-a mai căit niciodată sau nu s-a spovedit cu adevărat, în chip curăţitor, trebuie să facă spovedanie generală, să-şi amintească şi să-şi noteze toate păcatele săvârşite din copilărie.

Ceilalţi le notează numai pe acelea de care nu s-au mai căit, dar dacă am recidivat în aceeaşi direcţie, este necesar să amintim acest lucru la spovedanie.

De asemenea trebuie să ne împăcam cu cei apropiaţi, cu aceia pe care i-am supărat şi cu aceia care ne-au supărat. Să le cerem iertare. Când venim la spovedanie nu trebuie să ne îndreptăţim, ci e nevoie să ne învinuim, să ne conştientizăm păcatele, să le judecăm, să le descoperim duhovnicului şi să credem că Domnul le-a iertat prin Taina Pocăinţei.

În sufletul nostru păcatul este asemenea unui şarpe ascuns sub o piatră. Ridici piatra şi şarpele va fugi. De asemenea, dacă descoperi păcatul, atunci şi sufletul se eliberează de el.

Părintele Ambrozie Iurasov

Extras din ”Îndrumar de spovedanie”, Ed. Sofia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.