Care lucru este mai important pentru mântuirea sufletului?

Iar eu o să te întreb ceva, dragul meu tovarăş de drum, şi răspunsul pe care mi-l dai mie ţi l-ai dat în acelaşi timp şi ţie. Ce este, aşadar, mai important pentru nou născut? Hrana, sau încălzirea, sau baia, sau ocrotirea? Poţi spune că una dintre ele este mai importantă decât alta, dar trebuie să recunoşti că toate patru sunt foarte importante pentru dezvoltarea corectă a copilului. Sufletul unui om care s-a deşteptat şi s-a pocăit e ca un nou-născut. Adu-ţi aminte cum i-a vorbit Hristos lui Nicodim despre naşterea din nou a omului.

Sufletul nou-născut are nevoie şi să fie hrănit cu învăţătura lui Hristos, şi să se curăţească prin post şi rugăciune, şi să se încălzească prin dragostea faţă de Ziditorul său, şi să se păzească cu luare-aminte prin controlul gândurilor şi al dorinţelor de toate săgeţile şi pieirile. Nu ne-a vestit, oare, Mântuitorul prin apostolii Săi: dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele? Nu a zis: păziţi o poruncă, ci: păziţi poruncile, adică pe toate. Iar poruncile lui Hristos privesc ostenelile noastre pentru propriul suflet. Nu o singură osteneală, ci multe osteneli. Tu eşti pomicultor cunoscut. Câte osteneli nu îţi dai pentru un singur pom? Şi pe nici unul nu îl lăsăm. Şi atunci, cum să lăsăm noi fie şi o singură osteneală pentru sufletul nostru, singura noastră avere pe care mormântul nesătul nu o înghite? Iată, tu ai găsit de cuviinţă că pentru sufletul tău era de trebuinţă şi un pelerinaj la Ierusalim. Aceasta nu este o poruncă răspicată a lui Dumnezeu, şi totuşi tu, din dragoste faţă de Domnul tău şi pentru sufletul tău, ai luat asupră-ţi şi osteneala aceasta. Şi atunci, cum să trecem peste o poruncă răspicată a Mântuitorului nostru ca peste un lucru de mică însemnătate?

Pace ţie şi bucurie de la Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din ”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Ed. Sofia, pag. 32-33

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

zion williamson s weight loss journey how he transformed his body in 20 anant ambani weight loss his incredible transformation in 20 how premier keto acv gummies can transform your health journ titan edge xl male enhancement review male performance matrix ingredien navigating the world of gut bacteria weight loss supplements a comprehensive gui anant ambani weight loss 238 pounds lost in 18 months from 458 pounds to 220 poun how acv gummies helped me lose 20 pounds a personal success sto 15 pounds gone in 3 months how apple cider vinegar helped me reclaim my confidence as a full time entrepren 2025 apple cider vinegar fasting guide boost autophagy lose 15lbs fa discover the magic of sera relief cbd miracle gummies real user revie chrissy metz s 2025 transformation 5 key steps to her weight loss succe how ultra slim acv keto gummies can transform your weight management ga supra boost male enhancement review pills is male performance matrix ingredients effective legit or check real fa whoopi goldberg weight loss transformation 5 powerful tips she swears