Cât de mult vatămă mânia şi care sunt cauzele care o provoacă?



gheron-iosif-vatopedinul-2-up

Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 20). Astfel descrie Apostolul Iacov cât de pierzătoare este mânia. în acelaşi chip ne vorbesc şi proorocii: „Bărbatul mânios nu are chip bun” (Proverbe 11, 25, cf. Septuaginta) şi „Tulburatu-s-a de mânie ochiul meu” (Psalmi 6, 8). Iar Părinţii noştri insuflaţi de Duhul Sfânt accentuează cu tărie: „Bărbatul mânios chiar dacă va învia nu este bine primit”.

Dacă Făcătorul şi Susţinătorul universului este blând şi smerit, închipuiţi-vă încununarea pervertirii şi a desfigurării: molecula creaţiei – omul -, să fie vas al mâniei! Ce altceva este mânia decât starea iraţionalului, locul distrugerii, partea şi firea diavolului, pierzania însăşi, în opoziţie cu Dumnezeu, Care este iubirea desăvârşită?

Pricinile care provoacă patima mâniei sunt felurite, dar înrudite între ele şi interdependente, de vreme ce le leagă împreună, egoismul, interesul, şi în general iubirea de sine {flavtia). Oriunde stăpâneşte distrugătorul individualism nu lipseşte nici umbra lui, care este mânia! Atotcuprinzătoarea iubire de sine (filavtia) se împarte în două, materială (trupească) şi duhovnicească (sufletească). Din pricina acesteia se întărâtă amândouă felurile de patimi, trupeşti şi sufleteşti. De ce apare mânia? întrucât îi este barată calea încrezutei iubiri de sine. în cei pătimaşi şi robiţi de patimile trupeşti, în care stăpânesc poftele iraţionale şi plăcerile, mânia este mişcată de frica privării satisfacerii acestora.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la cei robiţi de patimile sufleteşti, precum de iubirea de slavă, de egoism, de mândrie, de cinstiri, de promovări, de laude etc. Toate acestea sunt imboldurile şi uneltele mâniei, care ne desparte de iubirea desăvârşită şi de viaţa – Dumnezeu – şi ne găteşte loc în iad şi moartea, locul satanei!

Eliberarea şi izbăvirea ne-o arată Domnul nostru, învierea şi Viaţa, învăţându-ne purtarea potrivită: îngăduiţi-vă unii pe alţii în iubire” (Efeseni 4, 2), Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (1 Corinteni 10, 24), „Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce ia lucrurile tale nu cere înapoi” (Luca 6, 30), Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5,44), „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi să faceţi lor” (Matei 7, 12), „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi” (Romani 12, 14).

Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *