Cât de necesare sunt rugăciunile pentru cei morți

Unei bătrâne din localitatea Mâneciu, Prahova, i-a murit cumnata; ea, însă mereu dădea Litrughii și parastase (sărindare) la biserici și mănăstiri pentru sufletul ei.

Într-o noapte, tocmai pe când se pregătea să dea la biserică un nou pomelnic pentru cea răposată, visează că intră în biserică să asculte Sfânta Liturghie și să dea pomelnicul pentru morți. Iar în ușa diaconească a Sfântului Altar, vede pe cumnata ei că îi face semn cu mâna și-i zice:

-Vino, să-ți spun ceva! Toate scrisorile pe care mi le-ai trimis, le-am primit și îți mulțumesc, că mult m-ai ajutat!

Apoi, deșteptându-se bătrâna din somn, și-a dat seama cât de necesare sunt rugăciunile pentru cei morți.

O altă mărturisire asemenea

Un creștin din București, evlavios, ne mărturisește următorul fapt: „Am avut doi prieteni buni, unul profesor și celălalt funcționar la ambasadă. Într-un an au murit amândoi, unul în accident de avion, și celălalt, răpus de boală. M-am gândit deci, cum aș putea  ajuta mai bine pe prietenii mei, plecați dintre noi.

Și am plătit pentru amândoi 40 de sărindare (parastase) la biserică. Cine știe, dacă i-o mai fi pomenit cineva. Măcar cu atât să-i ajut și eu.

După ce s-au împlinit cele 40 de slujbe, i-am visat în aceeași noapte pe amândoi. Cum m-au văzut, m-au salutat, fluturând cu recunoștință din mână, apoi fiecare m-a sărutat și așa s-au dus”.

Arhimandrit Ioanichie Bălan

Extras din ”Istorioare duhovnicești”, Sfânta Mănăstire Sihăstria

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Radu spune:

    Doamne ajută. În anul 2005, a murit un vecin de-al meu, botezat ortodox, dar despărțit de prima soție, a ajuns să trăiască necununat cu o romano-catolică, până-n ziua decesului(mai 2005), ea, concubina decedând în septembrie 2009. În acest timp ea-l visa în fiecare noapte pe el, și se ruga să-i scurteze Dumnezeu zilele că nu mai poate fără omul ei. În prima jumătate a anului 2005 El a fost pomenit la toate slujbele parastasului de la Mânăstirea Lainici(jud. Gorj), și în fiecare Duminica la Proscomidie, timp de 2-3 ani, timp în care concubina îl viza permanent și-l vedea în fața ochilor. După două, trei luni, a l-a visat la ei acasă, stând la capătul întunecos al pridvorului, și-i zicea: „hai măi omule, ce stai în întuneric, vino la lumină”, iar el i-a răspuns:„lasă, că acolo unde sunt eu e întuneric și sunt obișnuit cu întunericul”. Când s-a apropiat jumătatea anului 2006, ea l-a visat asemenea unui înger tânăr îmbrăcat în alb, zâmbind bucuros; și l-a întrebat: „Ce faci măi omule”, el însă nu i-a răspuns nimic. „Păi de ce nu vorbești, ești bine?” El însă a continuat să tacă. Această întâmplare am trăit-o personal, și nu mi-a mai fost dat să trăiesc o altă asemenea întâmplare. Din păcate el a fost înmormântat în curtea cimitirului Bisericii Romano-Catolice de către un preot romano-catolic, familia sa din prima căsnicie neobiectând nimic privitor la preotul care urma a-l înmormânta, și nici privitor la locația cimitirului. Probabil s-a mântuit. Dumnezeu să-l odihnească în latura celor drepți. Amin.

  2. Ana-Maria S spune:

    Toti murim numai trupeste, insa duhul ramane viu, nemuritor, el cugeta si influenteaza mai departe viata pamanteasca! (AMS)

  1. 1 martie 2016

    […] sursa: ganduridinierusalim.com […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *