Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii? (foarte util!)



Parintele Arsenie Papacioc

Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu să vă mângâiati cu faptul că le auziti. V-am dat un sfat: să fiti veseli.

Cum să fiu vesel – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă esti vesel, inima se desface si ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta si El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi si bate si punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de constiintă. Poartă în adâncul si în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip si asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl si locas la el Ne vom face. Asta este chipul si asemănarea, nu picioarele si ochii si urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

La inima asta cum ajungem?

Este foarte usor. Bagă-ti mintea acolo si zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispozitie, inima se desface si ea.

Părintele Arsenie Papacioc



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *