Ce trebuie să faceți pentru a avea confort sufletesc

Foarte ușor oamenii se avântă în diferite dispute și judecăți despre ceea ce este bine și ceea ce este rău. Uneori ajungem la aceea că începem a-L judeca pe Dumnezeu, pentru că, dacă noi am fi în locul Lui, parcă le-am face pe toate mai bine…

Un om a plecat să-și pregătească lemne în pădure. Mai spre amiază, obosit de muncă, s-a așezat să se odihnească. Uitându-se de jos în sus la crengile stejarului sub care era culcat, omul a început să cugete în inima sa: „Uite ce copac măreț, însă ce măruntă este ghinda ce crește pe crengile lui. Pe un astfel de copac ar putea să crească și niște bostani.”

Cu acest gând el a închis ochii să doarmă, însă deodată o ghindă căzută din stejar l-a lovit dureros peste față. „Am greșit, – și-a zis omul – Dumnezeu e mai deștept decât mine, și bine a făcut că pe stejar crește ghindă și nu bostani.”

***

Dacă doriți să aveți confort sufletesc, străduiți-vă să vă acordați cu voința Dumnezeiască. Supunându-vă ei, ea vă va deschide ochii la multe lucruri și vă va fi ușor să trăiți.

Părintele Alexandru Iamandii

Extras din „153: Veniti de pranziti”, Ed. Cu drag, Chişinău 2012, pag. 37-38

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.