Ce trebuie să faci la început de primăvară ca să ai mușcatele cele mai frumoase



flori-muscate

Mușcatele se numără printre cele mai frumoase flori de interior datorită culorilor lor variate și vesele. Sunt plante lipsite de pretenții și nu necesită îngrijiri speciale. Dar, dacă vrei să aibă flori bogate și mari, ține cont de micile lor secrete.

Iată cum trebuie să le îngrijești la început de primăvară, ca să înflorească abundent și să crească armonios.

1. Taie mușcatele, să se ramifice mai bogat

Folosește foarfeca fără milă și taie mușcatele la aproximativ 10 – 15 cm de la bază sau la 3 noduri, în afara speciilor curgătoare care trebuie doar ciupite la vârfuri. Dacă le tai și le ciupești vârfurile, mușcatele vor face un număr mai mare de crengi și mult mai multe flori. Din ramurile tăiate poți crește plante noi, dacă le pui la înrădăcinat în ghivece cu pământ bogat în turbă și nisip.

2. Coji de banană pentru ”hrana” plantelor

Adună câteva coji de banană și lasă-le să se usuce pe ziare, în aer liber, câteva zile. Apoi pisează cojile, mărunțește-le fin la robot și amestecă-le cu pământ afânat de flori și turbă. Mineralele din cojile de banană, în special potasiul, vor ajuta mușcatele să facă flori mai mari și mai viguroase. Sapă cu grijă pământul vechi de la baza plantelor și înlocuiește-l cu noul amestec în care ai pus cojile de banană.

3. Menține pământul umed

Mușcatele iubesc apa și le place să aibă mereu pământul umed. De aceea, trebuie udate frecvent, dar cu o cantitate mică de apă, astfel încât să nu băltească în farfuria ghiveciului. Cel mai bine ar fi să pui pietriș fin sau mici bile de argilă în farfurie, ca să se scurgă apa mai ușor din ghiveci. Și nu uita să le pui în plină lumină, pentru a face cât mai mulți boboci de floare.

Articol relatat de portalul ampress.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *