Cei vorbiți de bine sunt mai expuși pericolelor decât cei vorbiți de rău

A suferi atunci când afli că ai fost vorbit de rău e un lucru normal. Nu e normal să suferi ca şi cum asta s-ar fi întâmplat chiar atunci, de parcă tu ai fost altul pănă la această veste neplăcută. Suntem aceiași indiferent de ce vorbește lumea, iar faptele noastre nu se schimbă în funcție de comentariul pe care îl primesc: ele sunt rele sau bune doar în raport cu Dumnezeu.

Sunt foarte mulţi oameni care se protejează de vorbirea de rău. Acest fapt le conferă un confort lăuntric. Alţii merg mai departe – se înconjoară doar cu oamenii care îi laudă. Totuşi, dincolo de ceea ce simt şi cred ei despre sine, aceşti oameni rămân ceea ce sunt, iar faptele lor, care scapă de judecata oamenilor, nu vor scăpa de judecata lui Dumnezeu.

Există oameni care se cred mai buni prin comparație cu alții mai răi, mai bine zis, pe care tot ei îi consideră mai răi. Nu este o mai mare amăgire decât să te judeci prin comparație – se pare că tot răul în lume a venit de la faptul că oamenii au început să se compare între ei, căci comparația e începutul invidiei, al înălțării de sine și al disperării, păcatele de care au căzut Cain, Iuda și însuși Satan.

A fi vorbit de rău nu e cel mai rău lucru. Mai rău decât a fi vorbit de rău este a fi vorbit de bine, doar de bine. ”Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine”, a zis Hristos. E normal ca în viață să fim vorbiți și de rău, și de bine, dar cei vorbiți de bine sunt mai expuși pericolelor decât cei vorbiți de rău.

Dacă ați auzi cu câte laude sunt înconjurați oamenii răi de cei ce mănâncă la mesele lor! Cu siguranță nu există niciun om rău în lume care să nu fie vorbit de bine măcar de cineva, după cum nu există niciun om drept care să nu fie hulit chiar de cei din casa sa.

În aceste condiții, cum să deosebim oamenii răi de cei buni după vorbele care se spun despre ei? Dacă cei buni ajung să fie vorbiți de rău, iar cei răi sunt înconjurați de laude, cum vom cunoaște adevărata măsură a omului?

Omul se cunoaște după felul cum reacționează la defăimare, dar și la laudă. Cel care se îndulcește din laude, negreșit se va amărâî când va auzi că e vorbit de rău. Însă omul care se cunoaște pe sine, care își cunoaște faptele și lucrarea, omul care așteaptă judecata lui Dumnezeu, știind că doar El unul cunoaște totul despre toți, un astfel de om nu se întristează atunci când e vorbit de rău, pentru că nici de laude nu se îndulcește.

Oamenii sunt lingușitori din fire, de aceea majoritatea oamenilor trăiesc fără să afle vreodată ce vorbesc despre ei în lipsa lor prietenii și casnicii. Atunci când se întâlnesc, toți își zâmbesc și se salută, chiar dacă mai înainte te-au bârfit. Înclinația spre lingușire și minciună îi face pe oameni să creadă că cei cu care intră în legătură au o părere bună despre ei. Din această cauză noi înșine ajungem să avem o părere prea bună despre noi. Dar câți ajung să-și piardă cumpătul atunci când află că au fost trădați, mințiți, vânduți chiar de cei pe care i-au crezut prieteni. Lucrul acesta nu s-ar întâmpla dacă fiecare dintre noi am judeca decent despre noi înșine, dacă nu am pune un preț prea mare pe propria noastră persoană.

Dacă vrei să știi cât de tare te poate răni vorbirea de rău a altora, vezi cât de mult te încălzesc laudele. Pentru că de laude au parte toți, dar de vorbire de rău doar cei care pot duce.

Părintele Savatie Bastovoi

Extras din „Cartea despre femei”, Ed. Cathisma, 2015, pag. 79-82

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *