Cel ce ponegreşte pe vecinul lui, pe sine se dă şi se sinucide

barfa

Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de oameni ca zavistia (pizma), această boală este mai grea şi decât iubirea de argint. Pentru că iubirea de argint atunci când dobândeşte bani se bucură. Iar zavistnicul când altul păgubeşte şi-şi pierde munca lui atunci se bucură şi facere de bine socoteşte nenorocirile şi pagubele altora.

Dar ce este alta mai rea decât aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează iar din binele altora se topeşte şi lipseşte pe sine de a nu merge în rai nici în lumea aceasta n-are nici un bine. Căci în ce chip mănâncă cariul lemnul şi molia lâna, aşa şi zavistia de tot şi sufletul şi oasele oamenilor celor zavistnici, care mai răi sunt decât fiarele şi dracii, că fiarele au pentru treaba hranei sau de noi fiind întărâtate se pornesc cu mânie. Iar oamenii zavistnici, când le face cineva bine ca şi cum le-ar face vreo strâmbătate la fel, dracii spre noi oamenii sunt nemilostivi şi amar vrăjmaşi iar spre ceilalţi draci care sunt tovarăşii lor au dragoste.

Iar zavistnicii fug de adunarea şi de vorba cea firească şi nici mântuirea lor nu o poftesc pentru că se zice că zavistia nu ştie a cinsti ceea ce este de folos, unii ca aceştia pururea se află plini de tulburare şi de mâhnire şi sufletele lor merg la iad că nu este alt păcat mai rău decât zavistia, adică decât pizma, pentru că preacurvarul se alege cu ceva dulceaţă şi apoi în scurtă vreme se curăţeşte de păcat că îmbătrâneşte sau se îmbolnăveşte şi acelea îl opresc şi se pocăieşte şi se mântuieşte, iar zavistnicul mai înainte de cel ce se zavistuieşte, el pe sine se munceşte şi se pedepseşte şi nu părăseşte păcatul niciodată şi se face ca porcul ce se tăvăleşte în gunoi şi se aseamănă cu diavolul, că în ce chip diavolul se bucură de pierzarea şi stricăciunea noastră aşa şi cel ce zavistuieşte pe alţii, când li se întâmplă vecinilor câte o pagubă sau alt rău, atunci se veseleşte şi se odihneşte pentru primejdiile altora şi binele altora îl are cu răul său şi în ce chip râmele se hrănesc din gunoaie aşa şi zavistnicii aceştia cu primejdiile altor oameni se-ngraşă şi sunt împreună şi vrăjmaşi şi luptători firii omeneşti, pentru că ceilalţi oameni când văd o vită necuvântătoare întristându-se când e înjunghiată le pare rău, iar zavistnicii când văd pe cineva că li se face bine, ei se fac fiare sălbatice şi de răutatea zavistiei lor le piere firea şi li se îngălbenesc obrajii şi tremură ca şi Cain.

Drept aceia zic că de-ar face cineva măcar semne şi minuni, sau curăţenia fecioarei s-o aibă sau postire sau mâinile să şi le-ntindă spre milostenie, sau jos pe pământ să doarmă, încât pentru aceste bunătăţi să ajungă să fie tocmai ca îngerii şi să aibă patima zavistiei unul ca acela este mai păcătos şi mai pângărit decât toţi păcătoşii.

Că de vreme ce ai iubi pe cei ce ne iubesc n-avem mai multă plată ca păgânii, dar cel ce-i urăşte pe cei ce-l iubesc pe el şi-l zavistuieşte, unde va sta ticălosul? Că deşi decât războiul este mai rău zavistnicul. Pentru că cel ce dă război dezlegându-se pricina certei a încetat războiul, iar zavistnicul niciodată nu se face prieten nimănui şi în ce chip cel ce năpăstuieşte nu năpăstuieşte ci se năpăstuieşte, aşa şi cel ce ponegreşte pe vecinul lui, pe sine se dă şi se sinucide, iar de vom face la toţi binele şi nouă ne facem binele.

Dumnezeu este cunoscător de inimi şi toate le vede, ori de vor fi bune ori de vor fi rele şi când vede pe cel ce-i fac alţii strâmbătate că rabdă cu mulţumire, atunci îl face pe acela mai bun decât ceilalţi iar pe cei ce fac strâmbătăţi îi munceşte că de munceşte pe cei scumpi şi nemilostivi, cu mult mai vârtos va munci pe cei zavistnici şi asupritori.

Ce-ţi pare rău frate pentru binele fratelui tău? S-ar cădea să ne pară de cei ce pătimesc rău, dar nu de cei ce sunt la bine, pentru că curvarul are oarece dulceaţă şi de aceea păcătuieşte la fel şi hoţul are ca motiv sărăcia. Dar tu ce zavistuieşti ce răspuns ai să dai? Nici un răspuns, numai pagubă şi răutate mai rea, că de vreme ce Hristos porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri; şi noi să urâm pe cei ce ne iubesc pe noi, ce seamă vom da lui Dumnezeu? Diavolul numai zavistuieşte pe oameni iar nu pe diavoli, iar tu fiind om zavistuieşti pe oameni.

Extras din ”Mărgăritare. Cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur și ale multor Sfinți și Dascăli”, Ed. Sophia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.