Cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul la sfârșitul lumii și în ziua Judecății de apoi

Iubiți credincioși,

În cele ce urmează vom vorbi și despre cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul la sfârșitul lumii și în ziua Judecății de apoi. Mai întâi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul și pământul, după mărturia Sfântul Duh care zice: „Chema-va cerul de sus și pământul ca să judece pe poporul Său” (Psalm 49, 5).

Această chemare a cerului și pământului se va face în ziua cea mare a Judecății de apoi. Milioane de trâmbițe purtate de ceata Începătoriilor vor suna cu mare glas și înfricoșat la porunca Domnului, chemând la judecată cerul de sus, adică nenumărata mulțime a îngerilor, și pământul de jos, adică toate popoarele pământului, pe toți păcătoșii din iad și pe înșiși demonii care i-au înșelat pentru a-i da morții.

În fața divanului de judecată al lui Hristos vor sta toți drepții și păcătoșii ca să dea seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfântul Apostol Pavel și Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).

De aceea zice dumnezeiasca Scriptură că „va chema cerul de sus”, adică toate puterile din ceruri și toți îngerii împreună cu sufletele tuturor drepților, care, la glasul trâmbițelor, se vor coborâ din cer să stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca să vadă și să audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui (Matei 16, 27).

Atunci glasul trâmbițelor, va suna în sus și în jos. În sus, ca să cheme din cer toate puterile cerului, pe toți îngerii și pe toți drepții; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pământ și până în iad. Pe pământ, ca să deschidă toate mormintele și să învie toți oamenii care au murit cu trupul de la începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toți diavolii și pe toți păcătoșii la judecata cea preasfântă și preadreaptă a lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trâmbițe ale cerului Sfântul Ierarh Grigorie Teologul: „Înfricoșat este glasul trâmbițelor acelora la care se vor supune stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi porți de aramă, vor dezlega și vor risipi legăturile morților” (Ușa pocăinței, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).

La chemarea acestor trâmițe va chema Dumnezeu cerul de sus și pământul de jos, ca să aleagă pe cei drepți de cei păcătoși, precum alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge unii la viața veșnică, iar alții la munca veșnică (Matei 25, 46).

Dar să auzim, frații mei, și cea mai de pe urmă chemare ce o va face Mântuitorul nostru Iisus Hristos către aleșii Săi, în ziua Judecății de apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată dumnezeiasca Evanghelie, zicând: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția cea făgăduită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36).

Deci, vedeți, că chemările lui Dumnezeu sunt veșnice și mai înainte de facerea lumii și de la începutul lumii acesteia văzute și simțite, până la sfârșitul ei și până în ziua Judecății celei de apoi!

Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am vorbit până aici, să fim cu mare atenție, cu luare aminte și cu mare frică de Dumnezeu, când glasul conștiinței noastre ne cheamă la pocăință și la părăsirea răutăților noastre. Căci conștiința noastră este cea mai vie trâmbiță care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la pocăință, la îndreptarea și la calea cea sfântă a mântuirii.

O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei trâmbițe, adică glasul conștiinței noastre, care mereu ne cheamă la pocăință spre mântuirea sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu să auzim glasul conștiinței care strigă din lăuntrul nostru, zicând: Omule, părăsește păcatele tale! Omule, vine moartea și te găsește în păcate și vei fi osândit în focul cel veșnic! Omule, trezește-te la pocăință și vezi în ce stare ești, că nu știi ziua și ceasul în care te va chema Domnul din această trecătoare viață! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca Scriptură: „Astăzi de veți auzi glasul Lui, să nu vă învârtoșați inimile voastre” (Psalm 94, 8). Ascultați ce zice această trâmbiță, care pururea strigă din lăuntrul nostru: Ce faci, omule, unde mergi? De ce te încurci cu grijile lumii? De ce îți împlinești poftele trupului tău? De ce stai nespovedit, fără pocăință, ca și cum ai fi nemuritor?

Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: „Privegheați și vă rugați, fiți gata că nu știți în care ceas vine sfârșitul!” Și iarăși: „Pocăiește-te, omule, ca să întâmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei și a toată fapta bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc” (Matei 25, 11-12).

O, frații mei, dacă ne-am trezi până mai avem vreme să auzim glasul acestei trâmbițe, adică al mustrării conștiinței noastre și dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăință și la părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea și în veacul de acum și în cel viitor!

Acest glas al lui Dumnezeu este conștiința noastră, este trâmbița cea tainică și sfântă care călătorește cu noi în viața de aici, și pururea ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi și pocăi. Conștiința este pârâșul care mereu ne pârăște pe calea acestei vieți, și ne mustră când greșim. Despre acest pârâș zice, într-un anumit fel, Sfânta Evanghelie: „Împacă-te cu pârâșul tău pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului” (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).

Parintele Cleopa Ilie

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *