Cine vă spune că nu aveți ce căuta în Biserică, pentru că vă machiați, acela greșește. O singură condiție..

Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj?

Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui, ca persoană. Se pierde prosopon-ul (gr. Chipul), persoana, ceva din indentitate.

Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Brașov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuși erau două măști: una care râde, alta care plânge.

E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină.

Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ține de împărăția inversă a îndumnezeirii.

Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se șterge și se aseamănă cu chipul lui Hristos!

De aceea seamănă preoții între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.

La tănțicile machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observați, există un conținut telogic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simț, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumusețea feminină; în fond, o fată care se machiază recunoaște… ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci în esență, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui complex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta, pentru a merge mai departe.

Să știți că nici bărbații nu sunt departe de femei la machiaj!

Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei își cumpără, care mai de care, mașina mai puternică, telefon cât mai șmecher, câte un lanț, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o mentalitate de emisie și pe linia bărbatului.

Pe mine mă deranjează când, pentru machiaj, fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnișoarelor și doamnelor care vă machiați, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveți ce căuta în Biserică, pentru că vă machiați, acela greșește. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înțeles că și machiații se pot mântui.

Cu o singură condiție: să se demachieze la timp.

Părintele Constantin Necula

Extras din ”Provocările străzii. Mic catehism vorbit”, Ed. Agnos

loading...

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. Katerin spune:

    Se pare ca nu ai inteles prea multe. Personal ma machiez, nu vad nimic rau in asta. Scopul pentru care ma aranjez este pentru ca imi face placere, la fel ca mersul pe bicicleta, nu ca sa atrag atentia nimanui, nu am facut din asta ceva mai presus de Dumenzeu, asa ca nu vad care e baiul. Nu mi se pare ok cand se exagereaza, iar scopul devine atragerea atentiei asupra ta. Incercati sa mai iesiti putin din cutiuta persoanala. Faptul ca o femeie se aranjeaza, poarta accesorii, nu o influenteaza spiritual, iar daca simte ca o influenteaza, sa nu o faca. Simplu. 😉

  2. Metatron spune:

    Sa zicem ca chiar sa para atragatoare in ochii barbatilor o fac majoritatea, si altele din obisnuinta.
    E ca in bancul ala cu autobuzul, Katerin treci in dreapta daca tu nu esti in stanga ca alea care se machiaza pentru a fi atragatoare in ochii barbatului.

  1. 13 august 2016

    […] Sursa: Ganduri din Ierusalim […]

  2. 3 august 2017

    […] Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj? Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui, ca persoană. Se pierde prosopon-ul (gr. Chipul), persoana, ceva din indentitate. Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Brașov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuși erau două măști: una care râde, alta care plânge. E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină. Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ține de împărăția inversă a îndumnezeirii. Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se șterge și se aseamănă cu chipul lui Hristos! De aceea seamănă preoții între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu. La tănțicile machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observați, există un conținut telogic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simț, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumusețea feminină; în fond, o fată care se machiază recunoaște… ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci în esență, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui complex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta, pentru a merge mai departe. Să știți că nici bărbații nu sunt departe de femei la machiaj! Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei își cumpără, care mai de care, mașina mai puternică, telefon cât mai șmecher, câte un lanț, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o mentalitate de emisie și pe linia bărbatului. Pe mine mă deranjează când, pentru machiaj, fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnișoarelor și doamnelor care vă machiați, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveți ce căuta în Biserică, pentru că vă machiați, acela greșește. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înțeles că și machiații se pot mântui. Cu o singură condiție: să se demachieze la timp. Părintele Constantin Necula Extras din ”Provocările străzii. Mic catehism vorbit”, Ed. Agnos sursa: ganduridinierusalim […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *