”Continuă să săvârșești această datorie, însa fii atent să nu te imbeti iar!” – Minunata povestea a preotului care avea patima beției

liturghie-preot-biserica

Traieste inca episcopul care a povestit aceasta intamplare. Este una adevarata si are un inteles profund intrucat se refera la rugaciunea celor vii pentru cei morti. Aceste rugaciuni sunt intodeauna ascultate, dar mai mult, in timpul Sfintei Liturghii.

Episcopul pe care l-am amintit avea in eparhia lui un preot si anume preotul Ioan, evlavios si de toti iubit. Desigur, cateodata, la Sfintele Daruri, intarzia pentru ca avea multe nume de pomenit.

Avea insa o mare slabiciune, ii placea vinul. Cat era de bun in misiunea lui, atat de mult ii placea vinul.

Multi ii spuneau ca ar trebui sa renunte la acest viciu atat de nefolositor unui slujitor al lui Dumnezeu. Intelegea chiar el, plangea, a incercat de cateva ori, dar la cateva zile incepea iar sa bea.

Intr-o zi, cand a cazut in slabiciunea lui si cum era mahmur a zis „binecuvantata” si a inceput Sfanta Liturghie. La un moment-dat s-a impiedicat in Sfantul Altar si i-au cazut din maini Sfintele Daruri.

A inghetat de frica. A cazut jos plangand si a inceput sa stranga cu limba trupul si sangele Domnului. A simtit cum vinovatia il sugruma pentru ca era mahmur.

S-a dus la episcop si a marturisit ingrozitorul pacat. Acela, a doua zi, dupa multa gandire a stat la birou si a luat stiloul. Trebuia sa porneasca actiunea de caterisire a preotului Ioan, insa…

In momentul cand mana episcopului era deasupra hartiei, a vazut deodata ca intr-un vis mii de oameni iesind din peretele camerei. Aveau ochii indurerati si treceau prin fata lui, strigand:

-Nu preasfintite! Nu pedepsi pe parinte, nu-l caterisi, iarta-l!

Treceau prin fata lui multimi nenumarate, barbati, femei, copii, bogati sau saraci, o adevarata armata de suflete. Si toti strigau si-l rugau indelung.

-Nu, preasfintite, nu face asta, nu izgoni pe parintele nostru! El ne pomeneste si ne ajuta la fiecare Sfanta Liturghie, ii este mila de noi, e prietenul nostru. Nu-l caterisi. Nu, nu, nu… A tinut destul timp aceasta vedenie. Episcopul, uimit, urmarea aceasta mare de oameni cum stateau si implora pentru preotul betiv. A inteles ca erau sufletele mortilor care-i pomenea preotul Ioan cand facea Sfanta Liturghie. Si aceasta pomenire ii alina mult, cum apa linistea pe cel insetat. Uite „dovada”, a gandit „cum rugaciunile noastre alina sufletele mortilor”. Dupa aceea a trimis si a chemat pe preot.

-Ia spune-mi, preote Ioane, pomenesti multe nume la Sfintele Daruri, cand faci liturghie?

-Sute presfintite! Nu le-am numarat.

-De ce faci asta si intarzii Sfanta Liturghie? l-a certat episcopul.

-Imi pare rau pentru morti pentru ca nu au ajutor de la altcineva, ci doar din parte rugaciunilor Bisericii. De aceea rog pe Inaltul sa ii odihneasca. Am o carte si scriu in ea toate numele care mi se dau pentru pomenire. Aceasta datorie am primit-o de la tatal meu care era si el preot.

-Bine faci! a fost de acord episcopul. Sufletele au nevoie de asta, continua sa savarsesti aceasta datorie, insa fii atent sa nu te imbeti iar, de astazi nu vei mai pune in gura ta vin. Acesta este canonul pe care ti-l dau. Esti iertat.

Intr-adevar, parintele Ioan s-a eliberat in totalitate de patima bauturii. Numai ca sta la proscomidie inca mult timp pomenind numele adormitilor.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *