COPACII LUI DUMNEZEU – Cea mai mare minune a zilelor noastre, care nu poate fi explicată de știință!

biserica_sfintei_teodora_din_vasta_4_0

Biserica Sfânta Teodora din Peloponez, localizată în aşezarea Vasta, este una dintre cele mai minunate bisericuţe din lume, fiind unică prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidită pe un loc unde mai apoi au crescut copaci. Copacii au îmbrăţişat-o şi au strâns-o la piept, însă fără a o deteriora.

Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, în prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuţa aşezare din Arcadia, este cunoscută lumii întregi pentru „miraculoasa bisericuţă” a Sfintei Teodora de Peloponez.

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez – biserica din care au crescut copaci

Această sfântă a vieţuit în secolul al XI-lea, în vremea măreţului Bizanţ. Când regiunea a fost asaltată de bandiţi, Sfânta Teodora a fost nevoită să-şi apere, după puteri, satul, însă, ca femeie, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsă din oaste, Teodora s-a deghizat în soldat şi a intrat în rândurile luptătorilor.

111

Teodora nu a supravieţuit luptei. Se zice astfel că, pe când zăcea întinsă la pământ, ea ar fi şoptit cuvintele: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci.”

Locuitorii din Vasta, mişcaţi de eroismul acesteia şi îndureraţi pentru pierderea ei, au construit o biserică pe locul unde a avut loc bătălia şi unde a şi adormit în Domnul sfânta. Bisericuţa din piatră a fost construită de localnici undeva între secolele X-XII.

Legendele locului mărturisesc cum că un râu al zonei şi-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au început să crească din acoperişul bisericii, ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici sub tavan şi nici pe lateralul clădirii. Sute de ani au trecut, însă rădăcinile tot nu se văd.

Astăzi, pe acoperişul bisericuţei ridicate în cinstea Sfintei Teodora din Peloponez, se află un număr de 17 copaci uriaşi. Cea mai mare parte dintre ei sunt înalţi de peste 30 de metri, unii dintre ei având o grosime de peste un metru. Mulţi dintre copaci au o greutate de peste o tonă. Totuşi, deşi acoperişul bisericuţei este subţire, fără nici o întăritură specială, rezistă ca prin minune. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul îşi mărturisesc neputinţa de a explica cum cresc copacii pe un acoperiş subţire fără să se prăbuşească biserica.

Sfânta Teodora din Vasta a ajuns, în foarte scurt timp, mult iubită de creştinii din zonă. Minunile nu au încetat să apară, mulţi găsindu-şi alinare la mormântul sfintei. Biserica Ortodoxă a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele în Vasta nu încetează niciodată.

Se întâmplă adesea ca Sfânta Teodora de Peloponez să fie confundată cu Sfânta Teodora din Alexandria, care îmbrăcându-se în haine de bărbat a intrat şi s-a nevoit într-o mânăstire de călugări. Şi-a luat numele de Teodor. O femeie l-a acuzat pe „Teodor” că a lăsat-o însărcinată, iar sfânta a tăcut, pentru a nu crea sminteală. Pentru mai multe, să citiţi viaţa Sfintei Teodora din Alexandria.

VIDEO INTERIOR

httpv://youtu.be/TjObE3mK_XI

VIDEO EXTERIOR

httpv://youtu.be/jnMz3IPvPPQ

Ce spun oamenii de ştiinţă despre minunea din Vasta?

În anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de „Archaeometrie” din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericuţei din Vasta. Cercetători de la Universitatea din Patras au venit special pentru „a studia” minunea. Bisericuţa se află atât în purtarea de grijă a Arhiepiscopiei locului, cât şi sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare naţională.

Minunea este evidentă: rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte. Acoperişul are o grosime de doar câţiva centimetri, pereţii sunt şi ei din piatră, fără crăpături sau găuri. Rădăcinile nu se văd nici în interior, nici în afară. Datorită acestora, micuţa clădire se află sub o imensă presiune, în timp fiind necesare unele restaurări, dar minore, şi mai ales din cauza curiozităţii unora lipsiţi de experienţă, care au încercat „să înţeleagă” misterul. Intervenţiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, însă mult prea puţin.

S-a hotărât să se facă un test cu ultrasunete, pereţii urmând a fi analizaţi bucăţică cu bucăţică. Rezultatul cercetărilor a oferit cercetătorilor răspunsurile necesare pentru a primi aprobările necesare restaurării în întregime a monumentului. S-a văzut cum rădăcinile se scurg prin firişoarele de spaţiu rămas liber între pietrele zidurilor, până în pământ. Zidurile se află într-o permanentă tensiune, iar clădirea a devenit „un corp viu”.

Mărturiile arheologilor rămân însă şi ele la aceeaşi concluzie: aceasta este o minune, unică în lume şi încă inexplicabilă, cum rădăcinile au putut urma această cale şi cum bisericuţa şi acoperişul sunt neatinse.

Loukas Constantin, geolog: „Nu există explicaţie din partea geologiei. Este vorba de o minune continuă” (1987).

Gheorghe Raptis, silvicultor: „Întregul fenomen depăşeşte orice explicaţie logică, firească şi ştiinţifică a omului” (1992).

Elefterie Beligiannis, inginer: „De vreme ce vânturile care suflă acolo au puterea să dezrădăcineze arbori, se înţelege clar cu ce mare putere apasă cei 17 copaci asupra acoperişului” (1986). Elena Stavrogiannis, arhitectă: „Fenomen inexplicabil ştiinţific. Puterea greutăţii şi a vânturilor ar fi trebuit ca, datorită poziţiei bisericuţei, dar şi datorită construcţiei provizorii a acesteia, şi ţinând seama şi de vechimea ei, să ducă la distrugerea sa. Însă ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase” (1993).

Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: „Întreaga creştere, existenţa şi viaţa a copacilor de pe acoperişul bisericuţei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeşte, depăşeşte orice raţiune şi explicare firească a omului. Aceasta arată o însuşire rară: intervenţia lui Dumnezeu pentru făptura Lui, săvârşirea minunii.”

Makrigiannis, geolog:Şaptesprezece uriaşi sprijiniţi pe nimic. Toţi aceşti arbori imenşi sunt înrădăcinaţi pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperişul gros de câţiva centimetri! Cea mai mare surpriză ne aşteaptă înăuntru. Nici o rădăcină cât de mică nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crăpătură care să se datoreze lor! Atunci când vântul bate printr-un copac uriaş al bisericuţei, rădăcinile lui formează nişte pârghii atât de puternice, încât micul aşezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, sunt în măsură să ştiu foarte bine că zidurile s-ar fi crăpat şi s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atât mai mult că sunt şaptesprezece” (1993).

GALERIE FOTO

4 3 2 1

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Felicitari pentru blog!
    As dori sa va propun 2 bloguri pe care sa lasati link cu blogul dumneavoastra pentru a putea trimite oameni la acest articol:
    http://minunicrestine.blogspot.com/
    in care gasiti minuni ale Sinftilor de la Aiud , minunile Parintelui Arsenie Boca, A Sfintei Parascheva,ale Fecioarei de la Parepa (Romania!!!!) si multe altele.
    http://duhovnicii.blogspot.com/ la acest articolul ?
    Lasa-ti un link la http://duhovnicii.blogspot.com/ un blog in care gasiti despre : Parintele Arsenie Boca,Parintele Arsenie Papacioc , Parintele Ilie Lacatusu , Parintele Ilarion Argatu ,Parintele Ilie Cleopa , Parintele Lavrentie Strove , Parintele Nicolae Steinhardt , Parintele Paisie Olaru, Parintele Benedict Ghius , Parintele Serafim Popescu , Parintele Paulin Lecca , Parintele Dometie Manolache ,Parintele Sofian Boghiu , Parintele Ghelasie de la Frasinei , Parintele Proclu Nicau , Parintele Ioanichie Balan , Parintele Iulian Lazar , Parintele Constantin Galeriu , Parintele Dionisie Ignat , Parintele Adrian Fageteanu , Parintele Mina Dobzeu , Parintele Iustin Parvu , Parintele Petroniu Tanase , Parintele Ioan Iovan , Parintele Teofil Paraian , Parintele Rafail Noica , Parintele Gherontiu Puiu , Parintele Elefterie de la Dervent , Parintele Arsenie Praja ,Parintele Marcu de la Sihastria,Parintele Macarie de la Pasarea,Parintele Sfant Ioan Iacob Hozevitul
    Doamne ajuta!Crestini uniti-va ca Dumnezeu ne va ajuta!”Creştinismul reprezintă o trecere de la dreptate la dragoste.”N.Steinhardt

  2. Feli spune:

    Ateii nu au răspunsuri întotdeauna care să-L substituie pe Dumnezeu. Ateii sunt oameni care, de multe ori, poate nu-şi pun asemenea întrebări. Pentru că, a crede că totul răsare, creşte, trăieşte şi se perpetuează din nimic e mai simplu decât să crezi că totul se datorează Cuiva. Nu condamn pe nimeni şi nu cred că e frumos să tragem de atei: „helloooo, e o minune aici, nu o vezi???”, categoric nu. Mi se pare la fel de normal, ca noi, cei care credem în Dumnezeu să fim mult mai sensibil la toată creaţia Lui. Ceilalţi să pună pe seama…nimicului. Până la urmă, Domnul Iisus săvârşea minuni în văzul tuturor şi cei cei care îl urau îi plăteau pe cei ce propovăduiau ca să spună că a fost o înşelătorie, nu? Ce vreţi mai concludent decât atât? Pe ăia ce-i oprea să creadă? Tot ura, mândria de sine (iluzia că eu sunt alfa şi omega, eu sunt totul şi tot ce fac mi se datorează) şi fuga de responsabilizare- pentru că, orice-am zice- credinţa nu e ceva cu care te naşti, e o virtute dobândită care, mai presus de toate, te responzabilizează. Nu mai poţi fi rău, lacom, mânois, desfrânat, etc atunci când eşti credincios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.