Cum să transformăm toată ființa noastră, gândurile, sentimentele, chiar și reacțiile fizice, pentru a nu mai păcătui în această viață?



parintele-sofronie-de-la-essex

La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experiența dureroasă a unei vieți mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creați după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă ființa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat viața. El n-a creat moartea. Scopul nostru este viața cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea.

Deschideți inimile voastre pentru că Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos. Atunci, puțin câte puțin, veți deveni în stare să purtați în voi bucuria și durerea profundă, moartea și învierea. Priviți tabloul măreț pe care Dumnezeu ni-l dezvăluie în cartea cosmosului, în creația omului după chipul și asemănarea Sa. Ceea ce căutăm nu este limitat la săraca noastră viață cotidiană: ceea ce căutăm este să fim cu Dumnezeu și să avem în noi viața în toată amploarea ei, cosmică și divină. Noi avem de unit, în viziunea noastră duhovnicească, ființa cosmică cu Ființa divină, creatul cu necreatul.

Domnul ne iubește, și de aceea putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu, vrăjmașul mână sufletul așa cum vântul gonește frunza uscată sau fumul.

Prin pocăință se naște în noi un anume har: o durere pentru tot ce am făcut în toată viața noastră de zi cu zi. Pocăința trebuie să fie singura noastră cale către Dumnezeu. Pocăinței îi este caracteristic să ne renască și să ne facă asemenea lui Hristos Însuși. Însă la măsura Lui noi nu ajungem. Și astfel pocăința pe pământ nu are sfârșit.

Cum să treci o zi fără păcat, deci cu sfințenie? Iată problema noastră cotidiană! Cum să transformăm toată ființa noastră, gândurile, sentimentele, chiar și reacțiile fizice, pentru a nu mai păcătui în această viață, față de Tatăl ceresc, de Hristos, de Sfântul Duh, față de persoana fratelui nostru și față de orice lucru? Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim! Am repetat adesea această rugăciune a Bisericii. Viața fără de păcat pe pământ ne deschide porțile cerurilor. Nu bogăția intelectuală e aceea care mântuiește persoana. Numai viața fără de păcat ne pregătește pentru viața cu Dumnezeu în veacul ce va să vină. Harul Sfântului Duh ne învață realitățile veșnice, în măsura în care noi trăim după aceste porunci: Iubește-L pe Dumnezeu, Creatorul tău, din toată inima ta și iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți. Păziți totdeauna aceste porunci! Rămâneți în rugăciune, rămâneți în lucrare, petreceți o zi fără păcat! Restul îl va adăuga Dumnezeu Însuși.

Scopul pe care-l dăm vieții ne pătrunde în toate activitățile. Dacă, de exemplu, căutăm mai întâi să câștigăm bani, tot ceea ce facem decurge din aceasta. Muncă, poziția socială, n-ar trebui să aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Cel care-L iubește mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă mai mult, cel care se străduiește mai mult să păzească poruncile lui Dumnezeu, acela va fi mai aproape de Domnul. Aceasta este important. Totul, în viața noastră, are un sens spiritual. Să căutăm, deci, mai întâi, felul în care putem munci păstrând inima noastră, duhul nostru, mintea noastră în Dumnezeu. În viață nimic nu este banal, mic, nesemnificativ. Progresul nostru duhovnicesc depinde, în primul rând, de atitudinea noastră.

În starea noastră de cădere, suntem incapabili să judecăm corect pe fratele nostru. Nu fiți atât de siguri că fratele vostru se înșală. Nu-l judecați! Dificultatea de a colabora cu altul provine totdeauna dintr-o lipsă de rugăciune și de iubire.

Dacă nu căpătăm sensul slujirii celuilalt, viața noastră va fi inutilă. Dacă dorim să regenerăm natura noastră, să devenim după asemănarea lui Dumnezeu, dorința de a-l sluji pe celălalt trebuie să domine viața noastră. Slujirea celuilalt are o forță de mântuire infinit mai mare decât orice teorie teologică. Noi trebuie să murim nouă înșine pentru ca ceilalți să trăiască. Hristos a spus: Nu vă temeți că vă veți pierde sufletul în această slujire! Cel care slujește altuia, își salvează sufletul pentru viața veșnică.

Rogu-vă, iubiții mei frați și surori, întipăriți-vă și amintiți-vă până în sfârșitul vieții voastre: sarcina noastră este în toată vremea a ne smeri. Pentru aceasta Domnul a spus: Cel ce se smerește pre sine înălţa-se-va. Dar a ridica, singur Dumnezeu poate să facă. Altfel se va întâmpla contrar închipuirilor noastre: atunci când vom crede că zburăm către Dumnezeu, în realitate rămânem pe loc… Iar dacă nu vom trăi în închipuire, atunci Domnul Însuși va veni la noi.

Dacă la bătrânețea mea îmi îngădui să vorbesc astfel, nu este pentru că eu însumi am atins desăvârșirea, ci pentru că înțeleg că alt drum pentru mântuirea omenirii nu există, în afară de cel al Evangheliei, nici alt Mântuitor al ei afară de Hristos.

L-am rugat pe Dumnezeu și mi-a dat darul de a înțelege duhovnicește Dumnezeiască Liturghie în toate limbile. Ciudat lucru! Săvârșești Sfânta Liturghie și la sfârșit nu înțelegi în ce limbă ai săvârșit-o. Trăiești tot duhul și toată atmosfera Dumnezeieștii Liturghii.

Părintele Sofronie Saharov

Extras din Revista „Cuvinte către tineri” – Ed. Mitropolit Iacov Putneanul, Mana. Putna, 2013



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *