Cum trebuie să fie o fată pentru ca bărbatul să dea dovadă de calităţi de bărbat adevărat, nu de afemeiat?



barbat-femeie-floare-trandafir-prieteni-iubiti-tineri

„Trăim împreună fără să fim căsătoriţi civil. Astfel, ne cercetăm relaţia, înainte de a o înregistra la Stat. Ce este rău în acest lucru?” (Marina B.)

– Este foarte bine că vă cercetaţi sentimentele. Dar ce legătură are căsătoria cu aceasta? Dacă nu sunteţi siguri că vă veţi căsători, atunci e mai bine să trăiţi separat, fiindcă încercarea sentimentelor nu presupune neapărat şi convieţuirea. Atunci când Domnul l-a creat pe Adam, El nu a creat mai multe Eve şi nu a spus: „încearcă, Adam, şi vezi care ţi se potriveşte.” Domnul a creat o singură femeie şi i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva la convieţuire. Dacă acest principiu se încalcă, atunci oamenii pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. Pe deasupra, pentru femeie rolul de concubină, spre deosebire de cel de soţie, este înjositor.

Dacă un tânăr nu este convins că o iubeşte pe fata cu care se întâlneşte, nu are dreptul să se folosească de tinereţea, nurii şi frumuseţea ei. Domnul i-a creat pe oameni, bărbaţi şi femei, nu pentru că ei să se „distreze”, fără nici o obligaţie unul faţă de celălalt.

Este important să înţelegem că relaţia de concubinaj este păgubitoare atât pentru sufletul bărbatului, cât şi pentru cel al femeii. Rolul de concubina aşază femeia într-o situaţie nefirească. În primul rând, ea nu este sigură de viitor. Şi nu se ştie care va fi rezultatul acestui „test”: va deveni ea oare soţie sau va rămâne singură, cu sufletul rănit şi cu o experienţă amară a unei false casnicii? Dacă experimentul nu va reuşi, nu putem decât să ne închipuim câtă suferinţa, înjosire şi nedreptate va îndura această femeie. Şi aceste lucruri nu sunt fără repercusiuni pentru suflet. Astfel, femeile îşi distrug în mod conştient personalitatea. Drept rezultat, avem de-a face cu bărbaţi iresponsabili, infantili, răutăcioşi, dar şi cu femei agresive, puse pe scandal şi înrăite.

Verificaţi stabilitatea relaţiei dumneavoastră, dar nu treceţi peste linia trasată de Dumnezeu, fiindcă aceasta este distructiv pentru personalitate. Pe o astfel de bază nu poate fi construită o familie.

„De ce trebuie să îşi înregistreze relaţia la Stat doi tineri care se iubesc? Oare poate influenţa sentimentele o ştampilă?” (Tatiana D.)

– Sigur că influenţează, şi aceasta s-a verificat prin experienţa multor generaţii. Atâta timp cât nu există acea ştampilă, voi nu sunteţi soţ şi soţie; nu aveţi obligaţii şi nici o responsabilitate unul faţă de celălalt. Relaţia pluteşte în aer şi nu vreau să amintesc aici despre responsabilitatea faţă de Dumnezeu, ci doar de responsabilitatea faţă de societate. Astăzi vă iubiţi, iar mâine nu, şi atunci vă veţi despărţi. Avem o mulţime de exemple în acest sens, în societate. Trăind astfel, vă furaţi singuri fericirea, fiindcă aceasta nu poate fi completă în afara familiei. Relaţiile extraconjugale sunt păcătoase. Aceasta necurăţie se răspândeşte apoi asupra întregii vieţi, sub toate aspectele ei.

Şi da, unul din felurile în care îţi poţi arăta dragostea este acela de a înregistra relaţia la Stat. A lua asupra ta responsabilitatea pentru cel de aproape al tău şi a declara acest lucru în faţa tuturor este privit astăzi, din păcate, ca un act de eroism. Dar dacă iubiţi cu adevărat, atunci nici nu vă veţi gândi prea mult la ştampila. Aşa că este bine să vă cununaţi şi să trăiţi împreună în veselie.

„Astăzi nu este la modă şi nici în conformitate cu contemporaneitatea să-ţi păstrezi curăţia. Multe fete sunt convinse că au doar două căi: fie să trăiască fără acte, fie să rămână fete bătrâne.” (Natalia P.)

– Acest punct de vedere este fals. În primul rând, neprihănirea este un dar deosebit al lui Dumnezeu. Fata, prin natura sa, este creată pentru a fi păzitoare a neprihănirii. Şi această calitate extraordinară trebuie păstrată ca ochii din cap, fără a te deda minciunilor neruşinate.

Într-adevăr, astăzi să păstrezi curăţia este greu. Mult mai uşor este să te dedai ispitei şi să faci „experimente” care distrug personalitatea. Cuvântul „desfrânare” provine de la „frână”, „înfrânare”. Uitaţi-vă numai la cei care s-au hotărât să trăiască fără acte. Sunt ei oare fericiţi? După câteva astfel de „experimente” fetele îşi pierd atitudinea sănătoasă faţă de sine. Apare atunci complexul de om de calitate inferioară. În urma unor astfel de insuccese mai poţi oare încerca să-i demonstrezi unei fete că există posibilitatea întemeierii unei familii solide? Într-adevăr, puţine fete îşi mai păstrează astăzi curăţia până la căsătorie. Tocmai de aceea multe căsătorii se şi destramă. Omul contemporan aleargă după plăceri, fără să se gândească la faptul că familia înseamnă responsabilităţi, creşterea de copii şi întreţinerea familiei.

Ceea ce se întâmplă astăzi mărturiseşte doar despre degradarea societăţii. Bărbaţii au o atitudine de consumism faţă de femei. Vinovate de aceasta sunteţi chiar dumneavoastră, domnişoarelor, fiindcă aţi alintat prea mult bărbaţii. O fată trebuie să fie inaccesibilă şi atunci bărbatul va da dovadă de calităţi morale: bărbăţie, tărie de caracter, asiduitate, bunătate şi tandreţe. El va deveni cavaler, apărător al curăţiei şi neprihănirii feminine. Astfel, bărbatul va fi nevoit să vă cucerească încrederea şi dragostea, manifestând calităţi de bărbat adevărat, nu de afemeiat!

„Prietena mea a fost de acord cu concubinajul, numai că alesul ei nu-i propune să se căsătorească. Ce sfat i se poate da în acest caz?” (Margareta N.)

– Dacă tânărul nu cere în căsătorie o fată, atunci ea va trebui să aducă vorba despre aceasta. Sfatul meu este următorul: să prindă curaj şi să-i spună calm că îl iubeşte şi că vrea să întemeieze o familie cu el. Trebuie să-i spună că ea a făcut deja alegerea şi că aşteaptă ca el să ia atitudine. Iar dacă bărbatul nu este gata să facă pasul spre căsătorie, atunci să trăiască separaţi.

Dacă prietena dumneavoastră îi este, într-adevăr, dragă şi el o vede că pe jumătatea lui, soţia, prietenă, mama copiilor, atunci va spune că este de acord să meargă cât mai curând la starea civilă. Nu are nici un rost să asculte argumentele acestuia împotriva căsătoriei fiindcă orice negare a sa nu are cum să fie consistentă. Capacitatea feminină de a compătimi poate să joace o festă într-un astfel de caz. Fetele răbda şi trec cu vederea inactivitatea bărbaţilor, neputinţa sau lipsa lor de dorinţa în înfruntarea greutăţilor.

Dacă însă ea este pentru el doar o joacă, atunci pasul acesta serios nu va fi realizat şi el va pleca şi, cu cât mai devreme se va întâmpla aceasta, cu atât va fi mai bine.

„Sunt complexată. Am 21 de ani şi multe dintre prietenele mele sunt deja căsătorite, unele au şi copii. Eu sunt virgină şi mi se spune că această noţiune este una învechită, iar dacă mă voi păstra aşa, nu mă voi mărita. Îmi dau seama că desfrânarea este un păcat, dar ce-i de făcut?” (Veronica)

– Nu vă lăsaţi manipulată. Aţi spus foarte bine că desfrânarea este un păcat. Vom puncta şi că acesta este un păcat de moarte, care duce sufletul în întunericul iadului. Doar pocăinţă adâncă şi îndreptarea vieţii reunesc un astfel de suflet cu Dumnezeu şi cu Sfânta Sa Biserică. Desfrânarea îl lipseşte pe om de harul lui Dumnezeu. Fiind lipsit de har, desfrânatul se lipseşte şi de pacea sufletească. Astfel de oameni sunt nevrotici şi adesea neliniştiţi. De aceea ei se şi află tot timpul în căutare de noi aventuri şi plăceri.

Desfrânarea îl lipseşte pe om de posibilitatea de a iubi cu adevărat. De obicei, cei vinovaţi de acest păcat nu pot să întemeieze o familie stabilă şi nici să educe copii sănătoşi din punct de vedere moral. Cât despre SIDA, bolile venerice, avorturi şi infertilitate în cazul patimii amintite cred că este de prisos să mai vorbim.

Acum, să ne întoarcem la prietenele dumneavoastră mai „avansate” în acest domeniu. Aşa cum întunericul nu se înţelege cu lumina, la fel şi fecioria pentru un desfrânat este ca o admonestare, tulburându-i conştiinţa. De aceea, ele ar dori să nu audă niciodată despre aceasta şi măsoară totul cu măsura lor.

Căsătoria a fost creată de Dumnezeu, iar familia, gândită de El ca o mică Biserica. Fetele creştine cuviincioase se rugau Domnului şi Maicii Domnului pentru a li se dărui un soţ, se păstrau pentru acesta şi se înfrumuseţau prin modestie, neprihănire şi smerenie, acestea fiind zestrea lor. În vechime se spunea: „Modestia este podoaba fetei” şi de aceea familiile erau trainice.

„Unele femei explică infertilitatea lor prin concubinajele pe care le-au avut înainte de căsătorie. Se poate face o astfel de conexiune?” (Inesa C.)

– Este greu să dai un răspuns foarte sigur. Un cunoscut ginecolog ortodox din Moscova susţine că schimbul partenerilor nu rămâne fără urmări pentru femeie. Cauzele infertilităţii sunt multe şi putem vorbi atât de un diagnostic medical, cât şi de unul spiritual. Primul trebuie stabilit, în mod obligatoriu, de medici.

Din punct de vedere spiritual însă, convieţuirea în afara căsătoriei este un păcat, şi încă un păcat de moarte. Aceasta este interzisă de Domnul. Dar Dumnezeu este milostiv şi îl iartă pe omul care cere iertare, se pocăieşte cu adevărat şi îşi schimbă viaţa ulterioară, fără să mai încalce legile morale.

Dmitri Avdeev

Din „Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”, Ed. Sophia

Articol relatat de portalul altarulcredintei.md



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Metatron spune:

    Fetele trebuie sa fie cuminti si respectuase cu barbatii si ascultatoare, si barbatul protectiv, iubitor si plin de respect fatza de jumatatea lui, in ziua de azi numai e asa ca fiecare persoana a avut cate o relatie proasta si se inraiesc prosteste , si un lucru important , nu suntem finuti in alegerea jumatati, alegem in functie de emoti de moment si fara bataie pe termen lung, apoi casatorie de proba,in final divort si demolarea principilor umane, am vazut destui divortati , chiar femei, ajunse singure care apoi au dato in curvie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *