Categorie: Cuvinte de folos

0

Sufletul Îl recunoaşte pe Tatăl său şi I se alipeşte. Dar fiind închis într-un trup, care aparţine lumii acesteia, sufletul se alipeşte şi de lumea dinafară, crezând că într-aceasta îşi poate găsi liniştea sa

La porţile sufletului omenesc Dumnezeu Îşi încetează stăpânirea: îi vrea iubirea. Aici El vrea să fie primit din iniţiativa noastră. Prin urmare, la împlinirea sensului sau destinului nostru în creaţie suntem aşteptaţi de Dumnezeu...

0

Ia aminte la gândurile tale!

O tânără doamnă aștepta cursa aeriană într-o sală de așteptare a unui aeroport mare. Deoarece trebuia să aștepte mai multe ceasuri, a hotărât să-și cumpere o carte, ca să treacă timpul mai ușor. A...

0

Când ni se deschid Cerurile

Pe 24 iunie (n.r. 2010) am sărbătorit Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, „rod al rugăciunii”, cum arată PF Patriarh Daniel, „şi al dorinţei sfinte de a avea copii”. E data la care în popor se...

1

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel....

0

Nu vă mințiți unul pe altul

Acum însă şi voi pe toate să le lepădaţi: mânia, întărâtarea, răutatea, blasfemia, cuvântul neruşinat din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, de vreme ce v’aţi dezbrăcat de omul cel vechi laolaltă...

0

Maica Domnului ne va închina ca pe nişte copii iubiţi ai Ei la tronul Fiului Său şi îl va ruga să ducă sufletele noastre în cereştile Lui locaşuri ale Raiului

Să fim întotdeauna alături de Preacurata, prin rugăciunile noastre stăruitoare către Ea. Să năzuim întotdeauna spre acoperământul Ei matern, cu credinţă tare, că nici una din rugăciunile noastre, nici una din lacrimile noastre, nici...