Dacă nu găsești lucrurile pierdute, cere ajutorul Sfântului Mina și el descoperă imediat ceea ce pierdem, fără să aibă multe pretenţii



sfantul-mina4

Gheronda, foarte des pierd lucruri şi după aceea îmi trebuie multă vreme ca să le caut.

De ce nu-l chemi în ajutor pe Sfântul Mina, care are această „specializare”? Sfântul Mina descoperă imediat ceea ce pierdem, fără să aibă multe pretenţii. Odată, când eram în viaţa de obşte, mi-am pierdut cheile de la chilie – atunci încuiam chiliile, pentru că în mănăstire erau şi diferiţi mireni. „Nu-i nimic, mi-am spus, mă voi duce la tâmplărie”.

Dar când caut, văd că lipseşte şi cheia de la tâmplărie. Merg la grajd, unde făceam samarele pentru animale, dar şi de acolo lipsea cheia. „Unde să mă duc acum?”, mi-am spus. Am aprins o lumânare Sfântului Mina şi îndată am aflat toate cele trei chei, acolo unde nici nu mă aşteptam. O lumânare şi s-a rezolvat totul! Pentru lumânarea pe care le-o aprindem, sfinţii se simt „obligaţi” să ne ajute.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, pp. 104-105)

Articol relatat de portalul doxologia.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *