Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui



Părintele Porfirie

Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare….

Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi. Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui. Dacă vedeţi moleşeală, omul nu este bine sufleteşte. De multe ori, când vedem un om liniştit, discret, părând a avea chiar discernământ, zicem: „Un om foarte bun, un sfânt”. El, însă, s-ar putea să fie doar un molâu. Molâii, leneşii, puturoşii nu sunt plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Lenevia este un lucru tare rău. Moleşeala este boală, este păcat. Dumnezeu nu ne vrea molâi. „Am uitat să fac treaba asta”, sau „Am uitat să închid uşa când am ieşit”. Ce înseamnă „am uitat”? Să nu uiţi! Să fii atent! În vreme ce multa strădanie, mişcarea, osteneala, făptuirea sunt virtute.

Osteneala duhovnicească este luptă, luptă duhovnicească. Cu cât mai nechibzuiţi sunteţi, cu atât veţi fi mai chinuiţi. Dimpotrivă, cu cât veţi fi mai evlavioşi şi mai atenţi, cu atât veţi fi mai fericiţi. Fiind atenţi la sufletul vostru, deveniţi prin harul dumnezeiesc mai înţelepţi.

Creştinul nu trebuie să fie molâu, nu trebuie să doarmă. Oriunde ar merge, trebuie să zboare, şi cu rugăciunea şi cu imaginaţia. Şi, într-adevăr, creştinul care îl iubeşte pe Dumnezeu poate să zboare cu imaginaţia sa. Să zboare în stele, în taină, în veşnicie, în Dumnezeu. Să fie „astronaut”. Să se roage şi să simtă că devine şi el Dumnezeu după har. Să devină puf şi să zboare cu cugetul său.

Acest cuget nu este o fantezie pură. Când spunem „zboară”, nu este vorba de fantezie, este realitate, nu născocire. Creştinul nu trăieşte „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea şi o trăieşte. Cele pe care le citeşte în Evanghelie şi la Părinţi le îmbrăţişează, le trăieşte, intră în amănunte, le adânceşte, face din ele viaţă. Devine un fin primitor al vestirilor de la Dumnezeu.

Extras din ”Ne vorbește părintele Porfirie” – Ed. Egumenița, pag. 236-237



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *