Dacă reuşeşti să bucuri omul prin fapta ta, faci o minune, iar din acel moment, cuvântul tău poate fi ascultat

„Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te reazimi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu, şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege, şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoştinţei şi al adevărului, deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi?

Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti idolii, furi cele sfinte? Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu, prin călcarea legii? „Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri”, precum este scris.

Căci tăierea împrejur foloseşte, dacă păzeşti legea; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. Deci, dacă cel netăiat împrejur păzeşte hotărârile legii, netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? Iar el – din fire netăiat împrejur, dar împlinitor al legii – nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii şi prin tăierea împrejur, eşti călcător de lege? Pentru că nu cel ce se arată pe dinafară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.” (Romani 2, 14-29)

***

Este mare tentaţia de a ne erija în învăţătorii altora. Contradicţia dintre fapte şi vorbe este specifică omului căzut. Este foarte greu să facem tot ceea ce spunem, tocmai pentru că fapta noastră nu poate cuprinde niciodată intenţiile şi cuvintele noastre. Sfântul Pavel ne îndeamnă ca, atunci când dorim să fim povăţuitorii altora, să ne uităm către noi. Cel care se vrea învăţător trebuie, mai întâi, să fie el învăţat. Îmi aduc aminte de viaţa părinţilor din pustiul Egiptului, ale căror cuvinte simple au format Patericul. Nu găsim nicio lipsă de armonie între vorbire şi făptuire, dar întotdeauna ei au învăţat mai întâi să tacă.

Avva din Pateric petrece în ascultare de un alt părinte vreme de mulţi ani, iar de multe ori învăţa de la acel părinte numai urmându-i exemplul faptic. Iar atunci când părintele rostea un cuvânt, pe lângă faptul că era unul ce ascundea multă înţelepciune, devenea şi un testament spiritual. Tăcerea te face înţelept, pentru că tăcerea este, de fapt, ascultare, este lipsă de cuvinte, dar nu şi lipsă de lucrare.

Aşadar, omul este chemat mai întâi să tacă, să asculte şi apoi să înveţe pe altul. Mântuitorul Hristos, Dumnezeu făcut Om, a tăcut 30 de ani, deşi, ca Dumnezeu, avea multe de spus. Iar misiunea Sa a început-o nu cu o cuvântare stufoasă, în care să expună o ideologie seacă, ci a început drumul către oameni printr-o minune care a bucurat nuntaşii din Cana Galileii. Dacă reuşeşti să bucuri omul prin fapta ta, faci o minune, iar din acel moment, cuvântul tău poate fi ascultat. S-a spus de multe ori că tăcerea este cea care leagă cuvântul de faptă.

Sursa: ziarullumina.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.