Dacă vei aștepta ca cel cu care te-ai certat să vie primul ca să-și ceară iertare nu vei primi niciun folos

Mergând spre Ierusalim, Învãțãtorul împreunã cu ucenicii Sãi n-au fost primiți ca sã poposeascã într-un sat de samarineni. ”Ucenicii Iacob și Ioan i-au zis: Doamne, vrei sã zicem sã se coboare foc din cer și sã-i mistuie, cum a fãcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se i-a certat și le-a zis: Nu știți oare fiii cãrui duh sunteți? Cãci Fiul Omului n-a venit ca sã piardã sufletele oamenilor, ci sã le mântuiascã” (Luca 9, 54-55). ”Cã oricine se mânie pe fratele sãu vrednic va fi de osândã” (Matei 5, 22). ”Cãci mânia omului nu lucreazã dreptatea lui Dumnezeu” (Iacob 1, 10). și iarãși Mântuitorul ne învațã: „Iubiți pe vrãjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vã blestemã, faceți bine celor ce vã urãsc  și rugați-vã pentru cei ce vã prigonesc, ca sã fiți fii Tatãlui vostru celui din ceruri” (Matei 44, 45).

Încã din Vechiul Testament se repetã mereu obligația de a iubi pe dușman (Ieșire 23, 4; Levitic 19, 17; Iacob 11, 20) etc. În Noul Testament, mântuitorul face din iubirea dușmanului o poruncã și nu un simplu sfat așa încât iubirea dușmanului este o condiție necesarã pentru a te putea numi fiu al Pãrintelui ceresc.  Aceastã poruncã ne îndreaptã spre eliminarea rãului, a dușmãniei, ne conduce pe drumul împãcãrii cu Dumnezeu și spre desãvârșire în credințã. Când Mântuitorul ne cere sã întoarcem și celãlalt obraz (Luca 6, 27) pretinde de la noi rãbdarea iubirii. Nu ni se cere un sentiment de afecțiune fațã de ei, ci o iubire spiritualã.

Pentru a ne desãvârși și a împlini aceastã poruncã lãsatã de Mântuitorul este necesar în primul rând sã ne învãțãm a iubi pe cel ce ne iubește, sã ne învãțãm mai întâi a fi recunoscãtori fațã de binefãcãtorii noștri ca mai apoi sã ne învãțãm a iubi și a rãsplãti cu bine chiar și celor care ne fac rãu și prin aceasta vom tinde spre împlinirea poruncii lãsate de Mântuitorul și spre o dragoste desãvârșitã, însã pentru aceasta, bineînțeles, este nevoie de o adevãratã jertfire de sine. Sf. Apostol Pavel vorbește chiar despre sine când zice: „De aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice științã și de aș avea atâta credințã încât sã mut munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (I Corint. 13, 2).

Unui creștin adevãrat trebuie sã-i fie proprie firea mai mult a iubi decât a urî și prin aceasta dragostea fireascã îl va înclina spre iertare și nu spre rãzbunare, devenind capabil de a evita conflictele posibile.

Când mânia este pãstratã mult timp în inimile noastre, ea trece în urã și dispreț și chiar de avem intenția de a ne cere iertare și a ne împãca dar amânãm aceasta, cu trecerea timpului împãcarea între cei învrãjbiți devine tot mai dificilã. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnã: ”Soarele sã nu apunã peste mânia voastrã” (Efes. 4, 26), dacã se iscã vreo ceartã, mânia sã nu dureze peste zi, adicã sã fim gata imediat de a ne cere iertare. Și nu este deloc rușinos, dupã cum le-ar pãrea unora ca primul sã fie gata de împãcare, uni afirmã cã prin aceasta adversarul își recunoaște slãbiciunile sale, alții, însã, vor cãuta cale de împãcare, așteptând ca întâi sã-și cearã iertare adversarul. Sf. Ioan Gurã de Aur ne povãțuiește: ”Dacã vei aștepta ca cel cu care te-ai certat sã vie primul ca sã-și cearã iertare nu vei primi nici un folos, izbânda cea mare o ia de la tine acela, careiese înaintea ta și atrage binecuvântarea spre dânsul. Dacã vei ieși înainte, tu nu iești cel biruit, mai vârtos tu ai biruit mânia, ai stãpânit patima, ai arãtat multa înțelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu”.

Spre a supune acestei porunci greutatea de a iubi pe vrãjmași, Mântuitorul întãrește porunca Lui prin exemplul Sãu propriu, suferind lovituri, scuipãri și moarte pe cruce fãrã a cere de la Tatãl Sãu  mânia Dumnezeiascã de rãsplatã, ci dimpotrivã se roagã pentru iertarea pricinuitorilor morții Lui: ”Tatã, iartã-le lor cã nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan se ruga pentru ucigașii sãi care îl ucideau cu pietre: „Doamne, nu le socoti lor pãcatul acesta” (Fapte 7, 10).

Orice creștin trebuie sã tindã spre desãvârșire și cel ce nu are curajul sã împlineascã o lege dumnezeiascã spre a rãsplãti cu bine chiar și celor care le fac rãu devine sãrac sufletește, sufletul sãu fiind tulburat și umplut de mânie poate ajunge într-o stare de isterie și începe a se urî pel însuși.

Sã lepãdãm pãcatul neîmpãcãrii și a rãzbunãrii, sã iertãm din inimã, sã facem bine și celor care ne urãsc și prin aceasta vom dovedi iubirea noastrã faþã de Hristos și ne vom putea numi cu adevãrat ”fii Tatãlui celui din ceruri”: „Întru aceasta vom cunoaște toți cã sunteþi ucenicii Mei, dacã veþi avea dragoste unii fațã de alții” (Ioan 13, 35).

Fãrã dragoste nu ne putem numi nici oameni, nici creștini, fiindcã unde este dragoste adevãratã nu poate fi mânie și rãzbunare, sufletul aceluia primește liniștea, pacea și împãcarea.

Părintele Ioan Lisnic

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *