Dacă vom fugi de durere doar vom spori răul



candela icoana

„Îmi vine să-mi iau câmpii” spune de multe ori omul copleşit de necazuri.

Ar vrea să fugă undeva unde să fie pace, linişte şi bine, fără să facă binele şi să dobândească pacea de la Dumnezeu! Iată cum începe omul să aleagă calea cea largă, largă cât zarea, cât „câmpii”!

Această pornire rebelă în faţa greutăţilor vieţii este neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvoarele răului, pentru că acolo e „robia Babilonului” în care ne-am lăsat târâţi de frica morţii şi acolo să-L chemăm pe Domnul, Izvorul Binelui şi Biruitorul răului.

Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care ne aruncă în afară, vom spori răul care ne locuieşte şi vom trăi în permanentă nemulţumire, nelinişte şi chiar angoasă. Şi oriunde ne-am duce, şi orice am face, vom găsi tot răul de care am fugit! De ce? Oare nu e nici un loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei! Cum intrăm acolo? Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede şi chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem şi ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce! De ce e atât de strâmtă calea acceptării şi binecuvântării?

Pentru că nu putem intra pe ea decât răstignind în noi dorinţa ca lumea şi cei din jurul nostru să fie aşa cum ne place nouă, dorinţa de a birui dreptatea noastră, dorinţa de răzbunare, de revoltă, dorinţa de a impune binele aşa cum îl vedem noi, dorinţa de a obţine ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalţi… Răstignind egoismul, boala noastră despre care credem că suntem chiar noi înşine…

Acceptarea şi binecuvântarea în Duhul Sfânt sunt grele, dar sunt cale sigură spre bucuria pe care nu o mai poate lua nimeni de la noi. De ce? Pentru că tot ce doreşte inima noastră trebuie să fie absolut şi desăvârşit! Or, acestea nu se găsesc decât în Dumnezeu şi nu le putem obţine decât cu El! El Însuşi ne învaţă asta când ne cere: „Căutaţi mai întâi împărăţia”! Numai într-o realitate care are Absolutul ca împărat iubitor de oameni putem fi fericiţi! Şi cum împărăţia este şi vine în noi, în cămara cea ascunsă a inimii noastre, în zadar o vom căuta în afară. Să coborâm acolo cu Domnul, chemându-L şi binecuvântându-L şi acceptând cu El „răutatea zilei”! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se împlineşte făgăduinţa „adăugării acelor toate” dorite de noi!

”Uimiri, rostiri, pecetluiri”, Monahia Siluana Vlad



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *