De ce nu mai face Dumnezeu minuni?



dumnezeu-savarseste-minuni-pentru-a-l-mantui-pe-om

Poate că întrebarea din titlu este greșită, însă ea atrage curiozitatea, deoarece majoritatea dintre noi ne îndreptățim în convingerea noastră greșită că Dumnezeu este Cel Care nu mai face minuni.

Adevărul este că noi L-am scos pe Dumnezeu din viața noastră, izgonind harul Lui binefăcător și vindecător asupra noastră. Noi suntem cei care nu-I mai permitem lui Dumnezeu să lucreze și să facă minuni cu noi. Noi suntem cei care I-am închis ușa sufletului nostru, și nu-L lăsăm să intre și să schimbe lăuntrul nostru, căci aceasta este cea mai mare minune.

Dumnezeu nu poate înfăptui minuni acolo unde nu există credință, după cum reiese din Evanghelia lui Marcu:

Și n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și se mira de necredința lor.” (Marcu 6, 5-6)

Dar Dumnezeu continuă să lucreze minunile Sale în mijlocul lumii, pe nevăzute, căci datorită marii Sale iubiri de oameni, nu se poate îndepărta de noi. Ne caută permanent ca pe oaia cea pierdută, bucurându-Se mai mult pentru aflarea ei decât de celelalte care nu s-au rătăcit, ci au stat mereu lângă El.

Dumnezeu nu a plecat, precum nu a plecat de lângă Apostolul Petru când acesta, înfricoșat de pescuirea minunată, i-a zis Mântuitorului: „Ieși de la mine Doamne, că sunt om păcătos.”

Noi suntem cei care nu mai vedem minunile pe care Domnul le face în jurul nostru și în noi. Părintele Serafim Rose spunea că ni se par puține minunile din timpurile noastre deoarece lipsește credința și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, în mijlocul suferințelor și necazurilor noastre.

Tămăduirile și celelalte minuni se întâmplă celor deznădăjduiți, inimilor îndurerate, dar care totuși continuă să se încreadă și să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu. Atunci lucrează Dumnezeu. Lipsa (parțială) a minunilor din ziua de azi arată lipsa durerii inimii din oameni, și chiar din mulți creștini ortodocși – prinși de răcirea tot mai mare a inimilor din vremurile de pe urmă”, spunea Părintele Serafim Rose.

Când a fost întrebat cine a păcătuit în cazul orbului din naștere de s-a născut orb – el sau părinții lui, Mântuitorul le-a răspuns ucenicilor:  „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu“. Înțelegem din acest răspuns că minunile lui Dumnezeu se arată în cei slabi și neputincioși, care nu-și pierd încrederea în ajutorul Lui. (Ioan 9, 3).

Iată ce frumos spune despre aceasta Sfântul Apostol Pavel:

„Și pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta, de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine. Și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune.

Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (Epistola II către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 12 , 6-10)

Vedem așadar că Dumnezeu nu ne poate “arăta” prea multe și din cauza mândriei noastre, sau a înclinației noastre lesnicioasă spre mândrie și părere de sine. Când avem vreo reușită, ni se pare că ea se datorează nouă. Dumnezeu însă ne susține în mod nevăzut, ca să nu cădem. El niciodată nu ne lasă și nu ne va lăsa. Noi suntem cei care uneori Îl rugăm să plece, spunea Părintele Ioachim Parr.

În mod indirect, Îl rugăm pe Dumnezeu să plece și Îl împiedicăm să ni se descopere ori de câte ori ne atribuim nouă înșine succesele  și împlinirile din viața noastră.

Articol relatat de portalul lataifas.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *