„De se va închina cu dânsul împreună şi copacul, apoi acestuia să-i urmăm şi să-l ascultăm amândoi”

A fost un oarecare stareţ în Siria, care petrecea aproape de cale, vieţuind nu departe de pustie. Şi acesta îi era lucrul lui: adică în ceasul în care vedea vreun călugăr sărac venind din pustie, îl primea cu bucurie şi-i făcea odihnă, ospătându-l şi adăpându-l.

Deci a venit la el odată un sihastru şi i-a pus acestuia înainte bucate, iar acela nu voia să mănânce, zicând că posteşte. Iar stareţul s-a mâhnit, însă i-a zis: „Să nu treci pe la mine nemâncând bucate, rogu-mă ţie. Sau, dacă nu voieşti, apoi vino să ne rugăm şi iată un copac este aici. Iată dar, care din noi închinându-se, de se va închina cu dânsul împreună şi copacul, apoi acestuia să-i urmăm şi să-l ascultăm amândoi”.

Deci şi-a plecat genunchii sihastrul la rugăciune, şi nu s-a făcut nimic; după aceea s-a plecat la rugăciune şi primitorul de străini; şi îndată s-a închinat copacul împreună cu dânsul. Şi, luând adeverire şi încredinţându-se, au lăudat pe Dumnezeu, Cel Ce face unele minuni ca acestea prin plăcuţii Săi.

ÎPS Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Extras din „Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003, pag. 104-105