Descoperire într-o biserică din România: 14 scene pictate în anul 1737 prevestesc APOCALIPSA

646x404

În Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei există o pictură numită “Roata Lumii”, în care Apocalipsa este vestită de inversarea polilor magnetici ai Pământului. Aici sunt nu mai puţin de 13 scene ale Apocalipsei, scrie newsbv.ro. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reuşit să o înţeleagă nimeni până acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem în documentarele despre predicţiile prezente: explozii solare şi inversarea polilor magnetici, informează newsbv.ro.

Despre sfârşitul lumii se ştie încă din secolul I, când a fost scrisă binecunoscuta, dar şi controversata, Apocalipsă după Ioan. Ultimul capitol din Biblie a fost ilustrat în fel şi chip. De la pictura laică până la frescele din biserici şi mănăstiri, sfârşitul lumii e zugrăvit cât se poate de înfricoşător, relatează sursa.

Potrivit jurnalul.ro, în România avem puţine reprezentări ale apocalipsei, iar una dintre ele este tocmai în Braşov. În Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şchei există un loc în care nu a intrat niciun turist de zeci de ani. Aici sunt nu mai puţin de 13 scene ale Apocalipsei, pictate pe bolta locaşului. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reuşit să o înţeleagă nimeni până acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem în documentarele despre predicţiile prezente: explozii solare şi inversarea polilor magnetici.

Preotul prof. Vasile Olteanu a declarat, pentru newsbv.ro, că “Roata lumii redă o scenă unică a rotirii Pământului în jurul Soarelui, rotaţie executată de sfinţi, unică – la nivel mondial. Soarele, în mijlocul căruia este un triunghi echilateral care încadrează “ochiul cel neobosit”, aruncă spre Pământ raze ucigătoare”. Este „Ochiul lui David“, dar seamănă şi cu simbolul masonic. Pământul este o sferă susţinută de patru personaje. Două câte două şi la poli opuşi, aceste personaje au haine de aceeaşi culoare. Par să fie doi bărbaţi şi două femei. Nu au aceeaşi vârstă, nici aceeaşi rasă nu par să fie. Dar cel mai ciudat lucru este poziţia lor. Personajele încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mişcării de rotaţie, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap. Dacă această roată a lumii face parte din ansamblul scenelor care descriu Apocalipsa, atunci nu se poate să nu facem legătura cu mult vehiculata teorie a inversării polilor magnetici ai Terrei, una din temele care anunţă sfârşitul lumii. De unde să fi ştiut pictorul Ioan Hranite de schimbarea polilor magnetici? Dar de exploziile solare, două dintre teoriile care prezic venirea apocalipsei? Totuşi, rămâne o enigmă cum de i-a trecut pictorului prin minte să asocieze aceste două catastrofe cu 300 de ani înainte de predicţiile care bulversează umanitatea la începutul noului mileniu.

“La momentul când a fost pictată, Biserica Catolică încă nu admisese revoluţionara teorie a lui Galilei, deşi trecuse un secol. În 1741, Vaticanul a permis publicarea cărţilor savantului şi abia ulterior a recunoscut formal că Pământul se roteşte în jurul Soarelui. Cu atât mai mult, în 1738, nu se punea problema rotaţiei planetelor. Pictorul Ioan Hranite a fost un pionier al ştiinţei în Ţările Române. Curios lucru, a pictat o teorie ştiinţifică într-o biserică. Cu ce scop? Roata Lumii ar trebui să atragă atenţia teologilor şi oamenilor de ştiinţă, deopotrivă, în căutarea unei interpretări din întreaga lume. În acest moment, fresca din Şchei e doar un imens semn de întrebare, ce tulbură umanitatea”, a declarat președintele Fundației Dacia, Liviu Pandele, subliniază ziartricolorul.ro.

Încăperea Bisericii, în care au fost găsite picturile a fost închisă publicului zeci de ani, din dispoziţia expresă a Securităţii statului. Acum, oricine poate să le vadă.

Localnicii se aşteaptă ca satul lor să fie asaltat de cei care cred în predicţiile apocaliptice.

Sursa: ortodox.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.