Despre smerenie – „milostenia are legătură cu cel ce dă, nu cu cel ce primește”

femeie-cerseste-copil-ajuta

Nu există om fără de păcat. Suntem încercați, zi de zi. Ispitele care vin peste noi sunt, oarecum, asemănătoare. Unul e bețiv, altul desfrânat, altul se mânie și tot așa. Bețivul, om de casă, se uită la desfrânat și îl judecă văzând cum își prăpădește familia. Desfrânatul se uită în familia bețivului și judecă excesul de băutură care distruge familia chiar sub ochii săi. Și bețivul și desfrânatul se uită la mâniosul lăsat de soție pentru că nu îl mai suportă, judecându-l la rândul lor. Astfel, este posibil ca fiecare dintre aceștia să fie expert în observarea defectelor celorlalți, însă nu sunt capabili să privească în propria ogradă, la propriile patimi. Vindecarea patimilor pleacă de la conștientizarea lor. Cu toate astea, între cei trei menționați în scenariul de mai sus, există o formă de diferențiere. Acea formă de diferențiere se numește voința de despătimire. Voința este simbolul excelenței în cazurile de față.

– Dar cum te despătimește voința, părinte?

– Nu voința este cea care te despătimește. Voința și efortul depus sunt cele care îl obligă” pe Bunul Dumnezeu să ne dea daruri duhovnicești și virtuți. Să luăm exemplul smereniei. Ai cerut vreodată smerenie?

– Am cerut, părinte.

– Ai primit smerenie?

– Smerenie, conform definiției din dicționar nu am primit, nici chiar cu eforturi.

– Deci, ce ai primit?

– Parcă aș fi primit mândrie în loc de smerenie.

– Bună observația ta, pentru că nu primești smerenie la cerere, cel puțin din prima, așa, pe nemeritate. Primești în schimb oportunitatea de a te smeri, dar nu și virtutea. Care înseamnă cu totul și cu totul altceva. Pentru a obține smerenie, ai nevoie de multă luptă. Darul smereniei se primește abia la final. Când ceri smerenie, ar trebui să fii conștient de ceea ce faci. Pentru că în loc de darul smereniei vei primi încercări destul de grele, precum jigniri nemeritate de la cine nu te aștepți, ispite legate de credință și multe altele. După foarte mult efort, în care ți-ai demonstrat gradul de suportabilitate, pe fondul păstrării credinței, evident, vei primi darul smereniei. Acesta este posibil să vină și la sfârșitul vieții. Mândria este cea care te chinuie de cele mai multe ori până în ceasul morții. Vezi, de aceea nu avem oglinzi în Sfântul Munte, ca nu cumva să ne mândrim uitându-ne în oglindă.

– De aceea nu aveți oglinzi în Sfântul Munte?

– Nu e vorba doar de mândrie aici, ar mai fi ceva. Noi reușim să ne oglindim în inimile noastre și să ne vedem exact așa cum suntem. Vrei un test de autocunoaștere?

– Da, părinte.

– Când îți iese un cerșetor în cale, ce faci?

– Nu știu, de la caz la caz, mai dau, mai refuz căci mă gândesc că banii merg altundeva decât la acel amărât, care cere.

– Ei vezi, cerșetorul acela este doar un test care nu are legătură cu el, ci doar cu tine. Este un test care arată dacă ai înțeles ceva. Când un cerșetor îți cere ceva, Bunul Dumnezeu te cercetează, îți verifică inima. Dacă ești capabil să rupi ceva de la tine cu tot dragul, atunci te apropii de Porțile Raiului, dacă nu, mai exersează. Milostenia are legătură cu cel ce dă, nu cu cel ce primește. Atitudinea față de cerșetor este cea care contează. Dar atenție, timpul este limitat. Dacă pierzi ceva drag, te întristezi tare după acel lucru?

– Posibil.

– Este tot un test, dacă ai mai făcut un pas spre ruperea de lume. Dacă suferi mult, mai ai de exersat.Dar nu pierde vremea. Șansa la a doua viață nu o ai. Totul se întâmplă aici și acum. Orice s-ar întâmpla, nu renunța la nădejde. Nădejdea reprezintă conștientizarea faptului că Dumnezeu are soluții. Unde încetează puterea omului, începe puterea lui Dumnezeu.

Tot cu această ocazie din preajma discuției, mi-a fost dat să văd o frumoasă lecție de smerenie, precum și forma ei de manifestare. Un părinte vatopedin, cu grave probleme locomotorii, neputând sta în picioare pe timpul slujbei, era așezat într-un colt, cu piciorul sprijinit pe un scăunel, să-i fie alinată durerea. Un rus prezent la slujbă, sesizând poziția nefirească, l-a mustrat vocal pe părinte, atrăgând atenția celor prezenți asupra faptului. Atunci părintele s-a ridicat, deşi durerea sa era vizibilă, și-a cerut iertare față de pelerin, asistând la slujbă chinuit de durerea statului în picioare. După terminarea slujbei, un alt pelerin, bulgar de origine, kiropractician de profesie, asistând la scenă și văzând mersul și suferința călugărului, i-a înţeles pe dată afecțiunea, iar în următoarea jumătate de oră i-a fixat luxația cu care părintele se chinuia de câteva luni fără să știe ce anume are. Asistând la această scenă, am purtat discuții lungi cu părintele despre acest eveniment. Ceea ce s-a întâmplat sub ochii noștri a fost o lecție despre cum a funcționat smerenia în acestă situație.

– Dragul meu, smerenia este o cale de urmat. Însă, contrar multor păreri, smerenia ca și cale nu este una logică, ci este o cale supra-logică, pentru că aici intervine și Pronia Dumnezeiască, care depășeșește întru totul logica noastră. Nu vreau să crezi că ce îți voi spune este o laudă, vreau doar să înțelegi un fenomen. Faptul că m-am smerit în Biserică, a atras mila lui Dumnezeu, trimițându-l pe doctor să îmi fixeze articulația. Mai pe înțelesul tău, a fost un test pe care l-am trecut.

Dacă nu aș fi fost prezent la întâmplare, probabil aș fi considerat cele povestite și explicate ca fiind o exagerare.

– Părinte, smerenia este bună în tot și în toate?

– Smerenia nu este bună, este excepțională, dar cu mici excepții. Smerenia nu înseamnă să lași pe cineva să intervină în relația ta cu Dumnezeu. Smerenia nu înseamnă să accepți legislația care te aruncă în brațele păcatului și care se întoarce împotriva celui datorită căruia stăm aici de vorbă. Să nu confundăm smerenia cu prostia. Cu această ocazie îți voi transmite un mesaj primit de părinții vatopedini direct de la Maica Domnului: atâta timp cât avorturile nu vor înceta, atâta timp căt acceptăm obiceiurile distrugătoare de suflet ale unor minorități, atâta timp cât inversăm virtuțile cu păcatul, fără să opunem cel mai mic efort duhovnicesc și atâta timp cât necinstim pe Noii Mărturisitori ai secolului XX, unde sunt incluși și Sfinții români ai închisorilor comuniste, tot ce vezi în lume nu va suferi îndreptare. Încercăm să facem ceva cu ce nu ne aparține. Lumea nu este a noastră să facem ce ne taie capul cu ea, lumea este a lui Dumnezeu, dar nimeni dintre cei care o conduc nu se întreabă dacă proprietarul de drept este de acord cu așa zisele măsuri luate. Amin.

– Doamne ajută!

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție extinsă,  autor Ionuț RITEȘ,  care va fi lansată în curând cu binecuvântarea părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos.

Sursa: marturieathonita.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *