Dumnezeu, copilul și rugăciunea (o poveste foarte frumoasă!)

Nu e drept! Nu e corect! Nu Te mai înţeleg! Se auzi de afară glasul nemulţumit şi posomorât al lui Matei. Bunica privi nedumerită spre uşa de la intrare. Paşii micuţului se auzeau apropiindu-se de uşă.- Se pare că e singur, gândi bunica. Dar atunci cu cine se ceartă?

Uşa de la intrare se deschise uşor. Puţin mai târziu îşi făcu apariţia un căpşor bălai de copil, cu privirea îndreptată spre pământ, cu ochişorii albaştri scăldaţi în lacrimi, abia potolindu-şi un suspin prelung. Mâinile îi atârnau pe lângă corp ca şi cum nu-i erau de nici un folos. Privind absent în jurul său, fără să bage de seamă că bunica îl privea nedumerită, izbucni încă o dată:

– Nu Te mai înţeleg! Nu Te mai înţeleg, Doamne!

Drama copilului părea fără margini.

Matei simţi o mână caldă care i se aşternu peste creştet, apoi a doua care îi mângâie obrăjorii brăzdaţi de pârâiaşele cristaline izvorâte din ochişorii săi. Chipul blând al bunicii i se dezvălui dintr-o dată în faţa ochilor şi sesiză uimirea din privirea ei.

– Nu e corect bunico! Suspină el din nou. Dumnezeu nu mă ascultă. M-am rugat să mă ajute dar nu m-a ajutat. De ce nu face ceea ce vreau eu? De ce nu-mi ascultă rugăciunea? De ce nu mă înţelege?

Bunica îl ridică pe Matei în braţe, se aşeză pe fotoliul din faţa micului altar de rugăciune pe care ea împreună cu nepoţelul ei îl amenajaseră în sufragerie şi, cu glasul ei blând, îl rugă să-i spună ce s-a întâmplat.

– Ştii, începu copilul printre suspine, ieri te-am rugat să-mi dai nişte bani, bunico, căci vroiam să-mi cumpăr o prăjitură de la cofetăria din colţ. De câte ori treceam pe acolo priveam cu poftă la prăjitura aceea cu frişcă şi tare mult îmi doream să gust şi eu din ea. Dimineaţă am fost fericit când mi-ai dat bani ca să-mi cumpăr şi eu. Pe când mă întorceam însă de la grădiniţă, jucându-mă cu ceilalţi copii, am pierdut banii pe care mi-ai dat. Cred că mi-au căzut din buzunar. „Nu-i nimic,” mi-am spus, mă voi ruga lui Dumnezeu, aşa cum m-ai învăţat tu, şi El mă va ajuta să-mi regăsesc banii. Mi-am adus aminte de ce mi-ai spus: că, dacă mă rog din suflet, Dumnezeu îmi va împlini rugăciunea. M-am întors înapoi de trei ori pe drumul pe care am venit de la grădiniţă şi mă rugam ca Dumnezeu să mă ajute. Dar Dumnezeu nu mi-a ascultat rugăciunea. De ce, bunico?

– Matei, spuse bunica, Dumnezeu ne împlineşte întotdeauna rugăciunile, dar nu aşa cum vrem noi, ci aşa cum ştie El că este mai bine pentru noi. Să nu crezi că Dumnezeu nu te-a auzit, dar sigur a avut motive ştiute de El pentru care nu ţi-a împlinit rugăciunea acum. Dar, ca să înţelegi mai bine, hai să-ţi spun o poveste:

„În apele oceanului s-a scufundat odată un vapor. A scăpat cu viaţă un singur călător. Folosind o barcă de salvare s-a lăsat în voia valurilor, în voia lui Dumnezeu. Nu putea şti dacă vâslind se depărtează sau se apropie de o posibilă insulă, pe care nu o vedea nicăieri. Într-un târziu, barca a ajuns la un ţărm. Era noapte. A tras barca la mal şi a pornit cu grijă spre interior. Nu ştia ce era: o insulă? Un continent? Cu locuitori? Fără? Cu animale sălbatice? Fără viaţă? Avea în buzunar doar o cutie de chibrituri. A făcut un foc de vreascuri şi ierburi, l-a întreţinut mereu până dimineaţa, când la lumina zilei a constatat că era pe o insulă nelocuită.

Şi-a construit o colibă şi grija lui cea mai mare era să nu lase focul să i se stingă nici ziua, nici noaptea. A locuit acolo ani în şir. Se ruga mereu lui Dumnezeu să-l descopere vreun vapor, dar se vedea că pe acolo nu treceau vapoare.

Într-o noapte, după ce alergase să prindă ceva vânat, a obosit şi a adormit un somn greu. S-a stârnit un vânt puternic şi focul lui mic i-a aprins coliba, transformându-o într-o vâlvătaie. A sărit ca ars. A încercat să stingă flăcările, dar coliba a ars toată ridicând spre cer o lumină mare. Furtuna s-a dezlănţuit cu putere. Spera să-şi oprească la urmă atâta foc din toată lemnăria ce ardea, cât să-l ajute să-şi facă măcar focul mai departe, deoarece chibrituri nu mai avea de mult. Se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să salveze măcar atât. Dar, spre nenorocirea lui, vântul fu urmat de o ploaie torenţială, care-i stinse până şi ultimul cărbune aprins, lăsându-l în întuneric şi disperare. Totul era pierdut. Nu mai avea nimic. Rugăciunile nu-i fuseseră ascultate. După ce stătu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri cu ochii în lacrimi.

Dimineaţa se petrecu însă un fapt cu totul neaşteptat. Îl treziră din somn voci de oameni care strigau:

– E cineva aici?

Se ridică şi răspunse cât îl ţineau puterile:

– Da, aici!

Se întâlniră. Erau nişte marinari.

– Am văzut focul pe care l-ai aprins astă noapte. Ne-am imaginat că cineva strigă după ajutor. Am luat o barcă şi am venit să vedem. Eşti desigur un naufragiat. Ştiam că insula e nelocuită.

Omul izbucni în lacrimi. El crezuse că focul şi furtuna erau ultima nenorocire pe care i-o trimesese Dumnezeu… Şi iată că Domnul îi aprinsese focul ca să poată fi văzut şi salvat…”

Bunica nici nu sfârşi bine povestea când la uşa camerei se auzi o mare hărmălaie.

– Matei, vino repede! Se auziră glasuri de copii. Andrei, prietenul nostru este la spital. A mâncat prăjitură cu frişcă de la cofetăria din colţ şi i s-a făcut rău. Probabil era stricată.

Matei sări iute de pe fotoliu. Îşi uită într-o clipă de necazul lui. Ieşi repede afară, în mijlocul prietenilor săi îngrijoraţi de necazul lui Andrei. Se îndreptară cu toţii spre spitalul de lângă grădiniţa lor. Pe drum, Matei zări sub o tufă de trandafir bancnota pe care o pierduse… Abia acum înţelegea de ce Dumnezeu refuzase atunci să-i împlinească rugăciunea. Îi purtase de grijă ca să nu i se întâmple şi lui ceva rău. Şi atunci strigă, plin de bucurie, cu ochii ridicaţi spre cer, în faţa copiilor uimiţi:

– Acum Te înţeleg, Doamne! Dar mai am o rugăminte! Ajută-l şi pe Andrei, dar nu aşa cum vreau eu, ci aşa cum ştii Tu să o faci! Acum îl înţelegea pe Dumnezeu. Învăţase lecţia. Se ruga lui Dumnezeu altfel decât până acum. Nu mai era importantă voia lui Matei, ci voia lui Dumnezeu. Un lucru ştia însă: trebuie să se roage.

Sursa: apostolatintarafagarasului.blogspot.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *