Dumnezeu nu are nevoie de nişte tânguitori, ci are nevoie de nişte oameni care se angajează spre bine

Înţelesul pocăinţei este acesta: schimbarea minţii omului, metanoia. A te pocăi înseamnă a trăi după minte; bineînţeles, după o minte îmbunătăţită. Sfântul Marcu Ascetul spune şi el: „Să nu asculţi de inima ta câtă vreme n-ai scos din ea patimile, pentru că cele ce le are înlăuntru, pe acelea ţi le pune înainte”. Metanoia înseamnă să trăim după o minte superioară, adică să fim raţionali, cum ar zice Sfântul Antonie cel Mare.

Pocăinţa nu trebuie înţeleasă niciodată ca o încremenire cu faţa spre trecut, nu trebuie înţeleasă niciodată ca o tânguire. Dumnezeu nu are nevoie de nişte tânguitori, ci are nevoie de nişte oameni care se angajează spre bine. Pocăinţa nu ţine atât de trecut cât ţine de prezent în vederea unui viitor schimbat spre bine. Pocăinţa este o lucrare, nu este o lucrare în prezent cu faţa spre trecut, pentru că şi aşa trecutul este irecuperabil, nu mai ai ce face, dacă ai făcut un rău în trecut nu-l mai poţi schimba. Ci pocăinţa este o lucrare în prezent cu faţa spre viitor, pentru că viitorul este hotărat de prezentul pe care îl trăim noi.

Părintele Teofil Părăian

Extras din ”Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pag. 108-109

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *