Femeie care vorbea de rău (o istorioară care trebuie să-ți dea de gândit!)

spovedanie-biserica-femeie

Noi nu avem nicio putere asupra trecutului, nu-l putem desfiinţa şi nu putem strica răul pe care l-am făcut odinioară.

Într-o istorioară interesantă se spune că o femeie care vorbea de rău s-a spovedit la duhovnic, iar acesta i-a dat drept canon să ia un sac cu pene, să-l golească în bătaia vântului şi apoi să adune toate penele înapoi. Femeia i-a spus duhovnicului că nu poate face aşa ceva. Iar acesta i-a răspuns: „Aşa cum nu poţi să mai aduni penele aruncate în vânt, tot aşa nu mai poţi să aduni vorbele rele pe care le-ai spus şi să repari cinstea acelora pe care i-ai clevetit.”

Iată că nu mai avem putere să schimbăm lucrurile pe care altădată le-am făcut rău, nici cuvintele rele pe care le-am spus, nici gândurile rele pe care le-am ocrotit. Toate acestea intră şi rămân în noi. De aceea, oamenii sunt ceea ce au devenit. În fiecare clipă, omul e rezumatul lui însuşi, al întregii lui vieţi. De aceea, la moarte ne ducem înaintea lui Dumnezeu cu ceea ce am agonisit toată viaţa.

Părintele Teofil Părăian

Extras din ”Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pag. 176

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.