Fiii mei, știți înspre ce ați pornit?



nunta

Ce înseamnă divorț? Neputința noastră de a iubi. Acesta este motivul de bază. Toate celelalte sunt îndreptățiri. Nereușita de a ne iubi. Percepția greșită pe care am avut-o despre căsătorie. Căsătoria nu este o viață presărată cu flori… Cercetați cu atenție slujba Tainei (Căsătoriei), căci acolo există toate elementele și toate condițiile pe care, de le vei trăi, vei ajunge la deplinătatea legăturii tale.

Biserica ne arată drumul dintru început: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui…”. Și în acea clipă preotul face semnul Sfintei Cruci cu Evanghelia. Ce înseamnă aceasta? Trei lucruri de bază. Fiii mei, știți înspre ce ați pornit? Nu ați pornit spre necunoscut cu barca nădejdii, ci ați pornit spre Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este călătoria căsătoriei.

Cine va fi povățuitorul vostru în această călătorie? Sfânta Evanghelie.

Și ce este călătoria voastră? Cruce.

Perechilor care se căsătoresc le spun:

„Nu știu dacă ați înțeles, fiii mei, dar astăzi trebuie să muriți; trebuie să moară egoismul vostru. Fiecare dintre voi ați pornit de la casa voastră și ați venit aici, iar acum plecați de aici și mergeți la o casă nouă. Foarte frumos. Ce înseamnă toate acestea? Fiecare dintre voi trebuie să plece din sinea sa, din ceea ce a fost până acum, și venind aici, Harul lui Dumnezeu v-a unit”.

Vedeți, la un moment dat le unesc mâinile și le spun:

„Ați văzut două chei legate într-un inel? Oriunde ar fi ele, sunt împreună. Vor fi în buzunarul nostru, sau vor cădea pe drum, sau le vom arunca în mare, dar întotdeauna vor fi împreună, pentru că le unește un inel, o verigă. Dacă însă ies din verigă, este puțin probabil ca ele să rămână împreună. Dar cine este veriga? Harul lui Dumnezeu. Puneți-vă mâinile voastre, puneți-vă amândoi inimile voastre în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne apucă cu sila, ci Își întinde doar mâna, iar dacă voi de bună voie vă puneți mâinile voastre în mâna Lui, El vă va uni într-o unire desăvârșită și sfântă și astfel veți călători”.

Când s-a consfințit căsătoria civilă în Grecia, eu am prăznuit. Am spus: „În sfârșit, voi scăpa de chinul de a căsători oameni care nu știu ce fac”.  Du-te la primar sau oriunde vrei, însă nu aici. Pentru că locul acesta este pentru cei care știu ce vor și cred în ceea ce fac. Un divorț poate avea multe pretexte, însă motivele lui sunt puține.

Cum se pregătesc doi tineri ca să se căsătorească? De aici vei putea înțelege care va fi continuarea. Cât de bine se cunosc? Sau cât de profund se ignoră?

Am auzit de multe ori observația: „Nu a fost așa la început”. Așa a fost, copilul meu, însă tu nu ai văzut. Logodna nu este o perioadă plăcută în care să căutăm cum să petrecem mai bine. Ci este tocmai o perioadă în care oamenii vorbesc serios despre viitorul lor, văd dacă se înțeleg, dacă se potrivesc, dacă au aceeași direcție în viața lor, uneori chiar și în unele lucruri care par mai superficiale, mai ușoare.

Odată le-am spus unor tineri care vorbeau împreună:

-Copiilor, mai bine să vă despărțiți astăzi, decât să vă despărțiți mâine.

-Dar de ce?, m-au întrebat aceia.

-Pentru că nu aveți nici o legătură între voi. Interesele unuia sunt cu desăvârșire diferite și specializate, iar ale celuilalt sunt – tinerii folosesc astăzi acest cuvânt – „moloz”. Peste puțin tu vei începe s-o invidiezi, iar tu peste puțin vei începe să obosești. Așadar, nu faceți greșeli!

Din fericire, au înțeles la timp. Pentru că este foarte important  să vezi adevărul. „Te iubesc„ și „mă iubești?„ este ușor să le rostești, însă este greu să le trăiești. Noi am învățat că dragostea este întrupată. Și dacă nu se întrupează, nu se crucifică, atunci nu merge înainte.

În cele din urmă divorțul este un eșec. Întrebarea însă este următoarea: „Cum vom înfrunta un divorț? Învățăm din greșelile noastre? Am înțeles de ce am ajuns aici? Avem conștiința că am eșuat? Și nu am eșuat la întâmplare, ci am eșuat din pricina unor motive concrete, clare și vizibile. Sau credem că este de vină numai celălalt? Tinerilor care se căsătoresc, le urez: „Copiii mei, doresc ca în viața voastră să învățați să fiți vinovați întotdeauna amândoi. Pentru că de credeți că este vinovat numai unul, ceva nu merge bine între voi”.

A mă căsători înseamnă a primi pe celălalt așa cum este pentru că îl iubesc. A mă căsători înseamnă că mă nevoiesc, fac totul ca să dau bucurie celui pe care-l iubesc. Așadar, există o călătorie comună a celor doi, adică faptul că unul mă primește, nu naște imunitate egoismului meu, de vreme ce mă primește așa cum sunt. Te primește, pentru că te iubește. Dar tu iubești? Atunci corectează-te. Dacă vezi că ceva îl deranjează pe celălalt, corectează acel ceva. Când îi aud pe unii oameni spunând: „Eu acesta sunt sau eu aceasta sunt, nu mă schimb”, le spun: „Mai bine nu vă căsătoreați, pentru că cel care iubește se schimbă”. Nu mă schimb înseamnă nu iubesc. Celelalte sunt de prisos.

Mitropolitul Pavel al Sisaniului și Siatistei



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *