Gura cea plină de rugăciune la nimic nu folosește dacă inima este deșartă

Rugăciunea alcătuită numai din cuvinte nu este de niciun folos dacă inima nu se roagă și ea. Dumnezeu nu ascultă decât o rugăciune fierbinte.

Odată, Avva Zoil din Thebaida se întoarce de pe Muntele Sinai și a întâlnit un monah care i s-a plâns cât pătimeau ei la mănăstire din pricina secetei. Zoil l-a întrebat: „De ce nu vă rugați lui Dumnezeu?” Monahul a răspuns: „Noi ne-am rugat și am cerut, dar tot nu plouă.” Atunci Zoil a zis: „Este limpede că nu vă rugați cu osârdie. Vrei să te încredințezi că așa este?” Grăind acestea, bătrânul și-a ridicat mâinile la Cer și s-a rugat. Atunci a căzut pe pământ belșug de ploaie. Văzând aceasta, monahul cuprins de uimire a căzut cu fața la pământ și s-a închinat înaintea Bătrânului, dar acesta, temându-se de slava oamenilor, a fugit degrabă. Însuși Domnul a grăit: „Cereți și se va da vouă” (Lc. 11, 9). Dar gura cea plină de rugăciune la nimic nu folosește dacă inima este deșartă. Inima să fie aceea care să se umple de rugăciune, chiar dacă gura tace. Atunci va auzi și va primi rugăciunea. Dumnezeu ascultă doar o rugăciune fierbinte.

Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaștem două lucruri: neputința noastră și Atotputernicia lui Dumnezeu. Prin rugăciune Îl înălțăm pe Dumnezeu la locul Lui și de asemnenea, îl coborâm pe om la locul lui. Oamenii care nu știu de rugăciune, răstoarnă totul Îl coboară pe Dumnezeu și se înalță pe sine. Lucrul acesta este obișnuit la cei ce nu sunt oameni de rugăciune. Este de ajuns o singură discuție cu ei pentru a vedea cât de sus se țin pe sine și cât de jos pe Făcătorul lor. Unde lipsește rugăciunea, este prezentă trufia. Iar trufia este ca un burduf umflat, ce plesnește de la o singură înțepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde în urma unei singure împunsături a sorții.

Omul înțelept este întotdeauna smerit, iar cel smerit devine prin smerenie foarte înțelept. Când omul smerit caută ajutor de la oameni, el, de fapt, așteaptă ajutor de la Dumnezeu. Și atunci când merge la băi, el se roagă lui Dumnezeu pentru ajutor, fiincă știe că Dumnezeu îl ajută fie în chip mijlocit, fie nemijlocit, fie îndată, fără mijlocirea oamenilor și a lucrurilor, fie prin oameni și lucruri. Pe Dvs. v-a ajutat în chip nemijlocit, pe Iosif l-a izbăvit prin oameni, prin niște negustori care mergeau în Egipt. În orice caz, doar Dumnezeu ajută și nimeni altul. „Ajutorul Meu de la Dumnezeu Cel Ce a făcut cerul și pământul”, cum spune Psalmistul (Ps. 120, 2).

Pavel Focșa

Bibliografie: Sfântul Nicolae Velimirovici – „Dicționarul Vieții Veșnice” pag. 403-405