Imoralitatea în viaţa sexuală a tinerilor sau „Sexualitatea din perspectiva Bibliei”

indragostiti

Într-un reportaj la canalul de televiziune ProTV s-a relatat că fiecare al patrulea cuplu tânăr din ţară nu poate avea copii, iar numărul avorturilor se menţine la cifra alarmantă de 14 mii pe an, în consecinţă populaţia Moldovei îmbătrâneşte cu fiecare an. Experţii susţin că principala cauză a acestei crize este lipsa de informare şi propun ca în şcoli să fie întrodus un curs obligatoriu de educaţie pentru sănătate.

După ce a relatat situaţia, comentatoarea a spus că printre cauzele principale sunt numărul mare de boli cu transmitere sexuală. De ce? Cu părere de rău, imoralitatea nu a fost menţionată nici odată în reportaj ca şi cauză a acestei catastrofe. De ar fi luat oamenii seama la cuvintele pe care le-a spus Dumnezeu poporului Său când a zis: “Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul, Dumnezeul tău, Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămânţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate. Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, şi ele se vor lipi de tine. Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni care nu sunt pomenite în cartea legii acesteia. După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău.”(Deuteronom 28:58-62)

Dar va spune cineva că aceste cuvinte au fost adresate de Dumnezeu poporuluiIsraelşi nu sunt relevante pentru naţiunea noastră. Ba da! Legea rămâne aceeaşi, Dumnezeu pedepseşte păcatul şi îl va pedepsi totdeauna, pentru că El nu se schimbă. El este acelaşi ieri, azi şi în veci şi mai spune Sfânta Scriptură că în caracterul lui Dumnezeu nu este nici schimbare nici umbră de mutare. Bolile sexual transmisibile sunt consecinţa imoralităţii în care au ajuns oamenii din pricina că s-au îndepărtat şi se îndepărtează de Dumnezeu.

Unii zic că tinerii se îmbolnăvesc de boli sexual transmisibile, din pricina că nu sunt informaţi cum să se protejeze. Păi cum nu sunt informaţi? Nu li se dau seminare unul după altul cum să se protejeze cu prezervative? Nu vin ginecologi şi alţi aşa numiţi specialişti prin şcoli ca să le cheme pe fete în faţă şi apoi să le dea banane ca să se exerseze la îmbrăcarea prezervativului? Această epidemie a bolilor sexual transmisibile tocmai şi este rezultatul acestei “educaţii sexuale”. Oare de ce nu înţeleg şi nu vor să înţeleagă cei de la Ministerul Educației, directorii de şcoli şi toţi profesorii că atunci când vine cineva să-i înveţe pe elevi “sexul protejat” şi le distribuie prezervative, prin aceasta îi invită şi îi îndeamnă la imoralitate şi parcă le-ar da un bilet la desfrâu? Şi apoi să nu creadă nimeni că există sex protejat de prezervativ. În afara limitelor stabilite de Dumnezeu nu există sex protejat. Dumnezeu a lăsat relaţia sexuală pentru căsătorie doar. Este adevărat că tinerii pier din lipsă de informare, pentru că nu sunt lăsaţi în şcoli cei ce vin să-i înveţe din Cuvântul lui Dumnezeu? De altfel, dacă vii într-o şcoală şi spui că vrei să-i înveţi pe elevi despre relaţiile sexuale din Cuvântul lui Dumnezeu, mai puţini sunt directorii şi profesorii care te vor lăsa să o faci, iar la Ministerul Învăţământului am primit refuzul de multe ori. Şi totuşi, din cei aproximativ 50.000 de elevi care au apucat să facă măcar o lecţie din cursul “Sexualitatea din perspectiva Bibliei”, peste 35.000 au ales să facă un legământ cu Dumnezeu şi cu viitorul lor partener de căsătorie şi au promis că se vor păstra curaţi şi nu vor întreţine relaţii sexuale în afara căsătoriei. Cineva, iar, va spune că nu este real aceasta? Ba da! Este foarte real! Şi eu ştiu foarte mulţi băieţi şi fete care şi-au ţinut promisiunea şi acum sunt fericiţi.

Sterilitatea este răspândită printre bărbaţi şi femei în aceeaşi măsură. Anterior era ştiut că sterilitatea se întâlneşte mai des la femei. Dumnezeu a vorbit despre aceste zile când a spus:

Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţinea faţă de tine legământul şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi. El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. Domnul va depărta de tine orice boală. (Deuteronom 28:12-15) Întoarcerea la Dumnezeu din toată inima este soluţia pentru problema sterilităţii, a sărăciei şi a tuturor problemelor poporului nostru.

O cauză a catastrofei demografice a fost numit faptul că cuplurile se mulţumesc să nască câte un singur copil, iar foarte mulţi bărbaţi şi femei fumează şi consumă alcool. Toate aceste sunt patimi rele în care au fost prinşi oamenii, pentru că ei nu mai ştiu ce este înfrânarea poftelor. De fapt, de unde ar şti, dacă mas-media parcă ar avea un contract cu diavolul să aprindă poftele oamenilor, începând de la fumat şi terminând cu desfrâul sexual. Încercaţi într-o zi când mergeţi la serviciu să priviţi toate reclamele din oraş şi să vedeţi ce predomină. Eu am observat că cel mai mult se face reclamă la băuturi alcoolice şi ţigări şi aproape în toate reclamele este prezent elementul care seduce sexual.

Avortul este cel mai crud şi mai sălbatic omor care înţaranoastră se face sub protecţia legii şi un număr uriaş de femei au devenit ucigaşe ale copiilor proprii doar în anul acesta. În Vechiul Testament, pentru cazurile când se găsea în câmp un cadavru al unui om şi nu se ştia cine l-a omorât, Dumnezeu a poruncit ca oamenii din localitatea cea mai apropiată să vină, să aducă o jertfă… Şi, luând cuvântul, să zică: “Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se. Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sângele nevinovat în socoteala poporul Tău Israel.” Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală. Astfel trebuie să cureţi din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului. (Deuteronom 21:7-9)  În cazurile când ucigaşul era identificat, trebuia să fie pedepsit cu moartea, doar aşa putea fi acoperită vina pentru omorul săvârşit. Noi însă la ce zile am ajuns? Când mamele criminale îşi omoară copiii proprii sub protecţia legală a statului? Vina pentru sângele vărsat al acestor milioane de copii omorâţi până acum, stă asupra noastră ca şi naţiune şi blestemul nu va întârzia. Iată că ne şi ajunge.

Practicile imorale sunt o alegere a omului. Homosexualitatea şi celelalte practici sexuale perverse sunt la fel o alegere a omului. Nimeni nu a fost născut aşa. Dumnezeu a creat bărbat şi femeie şi le-a spus: “…vă înmulţiţi şi stăpîniţi pămîntul”. Activiştii mişcării gay au folosit anterior termenul “preferinţe sexuale” care arată clar că homosexualitatea este o alegere. Pentru a ascunde acest adevăr au introdus termenul ambiguu “orientare sexuală”. Când a fost întrebat Doctorul Paul Cameron de la Family Research Institute din SUA despre originea acestui termen a dat următorul răspuns într-un mesaj electronic: Termenul „preferinţe sexuale” a fost folosit de Alfred Kinsey şi alţi cercetători şi acest termen descrie mult mai clar ce este homosexualitatea – alegerea de a întreţine relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Mişcarea gay a inventat termenul „orientare sexuală” pe la mijlocul anilor 1980 ca astfel să combată aspectul alegerii ce se înţelege implicit în termenul „preferinţe sexuale”. Cei ce se numesc învăţaţi şi politicienii au acceptat acest concept ambiguu care a fost ales tocmai din pricina ambiguităţii lui.

Dumnezeu condamnă practicile imorale pe care oamenii vor să le promoveze prin introducerea sintagmei „orientare sexuală”. Dumnezeu este creatorul omului şi a sexualităţii umane. Creatorul a stabilit orientarea sexuală a omului când a spus “De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Celelalte practici sexuale sunt imorale iar homosexualitatea nu este definită în Biblie ca şi o alternativă, ci este numită “urâciune”, “lucru scârbos”, “împotriva firii”, “obicei urât”, “patimă scârboasă” şi un rău care afectează grav societatea întreagă. Conform ultimului recensământ, 93,3% din populaţia ţării noastre s-au declarat creştini ortodocși a căror credinţă este întemeiată pe preceptele Bibliei şi nu este compatibilă cu acceptarea acestor practici imorale.

Să fim cu mintea trează şi să ştim, că ziua de azi trăită corect, cu dragoste faţă de Dumnezeu, ne asigură un viitor luminos în Împărăţia lui Dumnezeu.

Preot Nicolae Ciobanu

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.