Importanța orei de religie

ora de religie

“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13:34).

“Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” (II Timotei 3:15-17)

Dintre toate materiile care se predau în școală pentru educația copiilor, ora de religie este singura care îl pregătește pe viitorul adult pentru deciziile morale pe care va trebui să le facă într-un moment sau altul al vieții sale. Toate celelalte discipline sunt folositoare dar doar până la un anumit nivel.

Limba maternă îl ajută pe copil să scrie corect, să se poată exprima, îl familiarizează cu scrierile din cultura poporului său. Matematica îl învață să numere, să calculeze, dar nu toți elevii vor fi matematicieni, și în afară de noțiunile de bază, multe din elementele predate în școală vor fi uitate. Fizica îl învață pe copil lucruri generale despre natură și legile ei, dar puțini sunt aceia care vor trece la o înțelegere aprofundată. Logica și filosofia îl ajută pe copil să deprindă o gândire corectă, să deosebească adevărul de fals.

Dar când vine vorba de o educație etică, morală, nicio altă disciplină nu este atât de cuprinzătoare și profundă cum este religia. Într-o societate profund marcată de relativism moral, de o inabilitate acută de a deosebi binele de rău și de a rezista răului mascat în bine, copiii și tinerii au nevoie de cadru moral solid care să îi ajute nu numai să înțeleagă dar și să simtă valoarea binelui în fața răului.

Cea mai superficială formă de claritate morală este ce a simțului comun. În baza acestuia, practic, binele este stabilit prin consens social, din date care ne vin din toate direcțiile. De la televizor, de pe internet, din rețelele de socializare. Acest simț moral este de departe cel mai ușor de manipulat și cel mai schimbător. Odată cu explozia tehnologică din ultimele două decenii, tinerii sunt mai mult decât oricând conectați la aceste canale și simțul lor moral este mai expus și mai în pericol decât oricând. Tinerii primesc mesaje disparate, trunchiate, fragmente de norme morale. Aluzii și anectode emoționale care le formează un simț moral după chipul și asemănarea haosului etic în care se mișcă și în care se formează.

O judecată etică sănătoasă are nevoie de un cadru moral solid fundamentat în realitate, în toată realitatea. Religia, și creștinismul mai cu seamă, oferă o perspectivă asupra realității care nu se oprește la sensibil, la imediat. Fiindcă normele morale nu pot fi fundamentate pe pietre, aer, neuroni, celule și molecule. O normă etică nu poate fi construită din aceleași materiale ca și lemnul sau pietrele. Fiindcă pur și simplu materia fără viață nu știe de adevăr și de bine.

Adevărul și binele transced materia, și un fundament real al unei perspective etice nu poate fi decât transcendent. Religia, și creștinismul în particular, oferă singura fundamentare transcendentă a moralității. Este singura modalitate prin care tinerii pot agonisi o conduită morală sănătoasă și rezistentă în fața presiunilor de multe feluri ale vieții. În momentele de criză personală nu matematica sau fizica îi vor ajuta pe tinerii să depășească momentele grele. Ci tocmai acele noțiuni de credință pe care le-au primit și le-au practicat încă din copilărie.

În lipsa unui fundament transcendent al moralei, oamenii pot săvârși orice faptă, de la violență, furt, până la crimă, dacă vor crede că nu există nicio consecință a actelor lor dincolo de simplele pedepse pe care societatea le poate aplica. Celor cărora nu le este teamă de aceste pedepse, vor săvârși răul fără niciun fel de mustrare de conștiință. De aceea se ajunge, în anumite cazuri, ca tinerii pur și simplu să își ucidă colegii din școală ca apoi să își curme viața. Astfel ei au produs o suferință cumplită și, din punct de vedere secular, fără niciun fel de consecință asupra actelor lor. Pentru ateism, acei tineri au ucis și apoi s-au pierdut în neant. Nicio judecată nu mai planează asupra lor și a faptelor lor.

Conștiința unei existențe eterne, a unor consecințe reale în sufletul nostru a răutății de orice fel, este un mobil mult mai puternic pentru un comportament moral și civilizat.

Se spune adeseori că religia promovează frica, că oamenii credincioși sunt buni fiindcă le este frică de Dumnezeu sau de Iad. Dar acest lucru este la fel de adevărat ca a spune că “nu bagi mâna în foc doar fiindcă ți-e frică de durere”. Durerea este reală și este o consecință a unui act necugetat. Un act de răutate produce durere în victimă, și unui om credincios trebuie să îi fie frică de faptul că produce această durere. Dar, mai mult, un act de răutate produce suferință chiar în cel care săvârșește acel act, fiindcă îl însingurează, îl izolează de ceilalți și de Dumnezeu. După moarte, un om rău și fără dragoste în sufletul său va fi un om singur. Și singurătatea aceasta, consecință inevitabilă a incapacității lui de a iubi în viața această pământească, îi va produce suferința pe care el însuși a adus-o asupra sa.

Ora de religie este așadar de o importanță esențială în programa de învățământ și orice încercare de o face dificil de predat sau chiar de a o exclude din școală, nu este altceva decât un atentat la claritatea morală a tinerilor și a viitorului lor. Sursa: avereabisericii.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *